• Mediocritatea nu iartă oamenilor inteligenţi de a fi superficiali în aparenţă şi profunzi în realitate.
• Căsătoria este singura scăpare pentru un bărbat fără succese şi pentru o femeie cu prea multe.
• Umorul? E un coctail de revoltă şi de dezasperare.
• Nu ştiu pe câţi inşi i-am plictisit în viaţa, dar ştiu că pe mine m-am plictisit îngrozitor.
• Ar fi grozav ca din zilele cele mai frumoase ale vieţii să putem depune o parte la o casa de economii.
• Ce-i pasă privighetoarei daca va rămâne sau nu în istoria muzicii?
• Copilul nou născut e cel mal fantastic poliglot — plânge în toate limbile pământului.
• A tot amânat să trăiască până n-a mai apucat.
Anecdote populare ardeleneşti
La gară
Jancsi şi Julişka merg la gară şi cer două bilete de tren. Casierul îl întreabă pe Jancsi unde merg.
— Păi nu spun, zice Jancsi.
— Dacă nu spui nu pot să-ţi dau bilet, îl avertizează casierul.
Jancsi se întoarce spre Juliska şi o consultă:
— Tu ce zici? Să-i spun?
— Zi-i, dragule, se învoieşte Juliska.
— Apoi, tovarăşe casier, explică Jancsi, noi doi mergem la nuntă.
La necaz
Bai Mitru numa ce se urcă pe casă, cu treaba, ca să repare şindrila smulsă de vânt. La o mişcare, din neatenţie, îi alunecă piciorul.
— Ioi ! scapă bai Mitru. Piciorul îi alunecă şi mai tare.
— Ioi, no! constată Mitru. Apoi, la desprindere, mai scoate un „Ioi” şi cade. Spre norocul Iui cade însă pe un stog de paie.
— No, aşe! zice Mitru.
Mângâiere
Se întâlnesc pe stradă doi amici:
—No, de ce eşti amărât, baci Grigore? întreabă unul.
—Cum să nu fiu amărât dacă mi-a murit un bou?
Celălalt oftând :
— Ei, nu-ţi face griji că aşa ne-om duce unul după altul…
După chef
Mihaly vins târziu acasă. Încearcă să traverseze camera în vîrful picioarelor dar nevastă-sa îl simte şi strigă :
-Tu eşti, Mihaly?
Amărât, omul, răspunde:
— Ce bine ar fi să nu fiu eu…
Curajul lui Andrei
Fratele mai mic se plânge lui Andrieş :
— M-a nimicit Bică, ia te uită! Şi îi arată vânătaia de la ochi.
— Bică, mă? la hai cu mine la el. Când ajung la cel cu pricina, Andrieş îi zice:
— Mă, tu l-ai nimicit pe frate-meu?
— D’ apoi.
— Ia mai dă o dată, să văd. Şi Bică îi mai dă celui mic o palmă.
— Cum, mă, dai în el de faţă cu mine? Nu mă vezi cât îs? Ia mai dă. Să văd dacă ai curaj.
Bică loveşte şi a treia oară. Atunci Andrieş se întoarce spre frate-său şi zice:
— Hai mă, să mergem, că ăsta nu ştie de glumă.
Perpetuum comic, 1997




