Viaţa şi pătimirea Sfântului Apostol Filip (14 noiembrie)

Lângă Marea Galileii era o cetate care se numea Betsaida, aproape de Horazin şi Capernaum. Iar Betsaida înseamnă în limba evreiască, „Casa Vânătorilor”, pentru că vieţuiau acolo vânători de peşte. În acea cetate s-au născut trei apostoli: Petru, Andrei şi Filip. Petru şi Andrei erau fraţi pescari şi se îndeletniceau cu vânarea peştelui, până ce au fost chemaţi de Hristos la apostolat. Iar Filip, în copilăria lui, a fost dat de părinţii săi la învăţătura de carte şi a ajuns iscusit în Sfânta Scriptură, înţelegând bine toate proorociile despre Mesia Cel aşteptat, pe care citindu-le adeseori, se aprindea cu dragostea inimii pentru Iisus, pe Care încă nu-L ştia şi era cuprins de dorirea Aceluia pe Care încă nu-L văzuse la faţă, nici nu ştia că venise pe pământ şi pe Care mulţi ar fi dorit să-L vadă şi nu L-au văzut.
Cu astfel de iubire aprinzându-se el pentru Mesia, iată că Cel dorit călătorea prin Galileea şi a aflat pe Filip, precum scrie despre aceasta Evanghelistul Ioan: „A vrut, zice el, să meargă Iisus în Galileea, unde a aflat pe Filip şi i-a zis: Vino după Mine! Iar el, auzind această chemare a Domnului, nu numai cu urechile trupeşti, ci şi cu ale inimii, îndată L-a crezut a fi adevăratul Mesia Cel făgăduit de Dumnezeu prin prooroci; şi a mers după Dânsul, luînd aminte la viaţa Lui preasfântă şi urmând sărăciei Lui. Apoi a învăţat de la Hristos dumnezeiasca înţelepciune cu care avea să înţelepţească nebunia neamurilor.
Filip, bucurându-se pentru aflarea unei astfel de comori, prin care avea să fie răscumpărată toată lumea, na voit ca numai el singur să se îmbogăţească cu acea comoară, ci dorea ca şi alţii să fie părtaşi aceluiaşi dar. Deci, aflând pe Natanail, prietenul său, i-a vestit cu mare veselie, zicând: Am aflat pe Iisus, fiul lui Iosif cel din Nazaret, despre Care a scris Moise în Lege şi în Prooroci. Iar Natanail, auzind aceasta, şi nenădăjduind ca să iasă Mesia, Împăratul lui Israil, dintr-o asemenea cetate mică şi dintr-un neam simplu,
a zis: Din Nazaret poate fi ceva bun? Iar Filip, sfătuindu-l ca să vină să-L vadă, i-a zis: Vino şi vezi! Pentru că Filip ştia că dacă Natanail va vedea pe Iisus şi va auzi mântuitoarele Lui cuvinte, îndată va cunoaşte că Acela este Mesia, lucru care s-a şi întâmplat. Căci atunci când l-a dus pe el la Iisus, atunci Dumnezeu, Care ispiteşte inimile şi rărunchii, văzând pe Natanail venind la dânsul, l-a cunoscut. Şi a zis despre dânsul: Iată cu adevărat israilitean întru care nu este vicleşug.
Aceste cuvinte auzindu-le Natanail, s-a minunat foarte şi a zis către Domnul: De unde mă cunoşti? Căci nici Tu nu m-ai văzut pe mine cândva nici eu nu Te-am văzut pe Tine; deci, de unde ai cunoştinţa aceasta? Domnul răspunse: Mai înainte până a nu te chema pe tine Filip, când erai sub smochin, te-am văzut pe tine. Natanail, pe când era sub smochin, cugeta ceva dumnezeiesc pentru Mesia, a Cărui aşteptare era spre veselia credincioşilor robilor lui Dumnezeu; şi îi dăduse Dumnezeu în acea vreme inimă înfrântă şi lacrimi fierbinţi, rugându-se lui Dumnezeu cu sârguinţă ca să împlinească ceea ce a făgăduit părinţilor din veac şi să trimită pe pământ pe Mântuitorul lumii. Iar ochiul cel a toate văzător al lui Dumnezeu, vedea în acea vreme pe Natanail, căruia îi dăduse duh de umilinţă; de aceea i-a şi zis Domnul: Când erai sub smochin te-am văzut pe tine.
Deci Natanail s-a mirat de aceste cuvinte, pentru că şi-a adus aminte de ceea ce cugetase când era sub smochin şi cu umilinţă ruga pe Dumnezeu pentru trimiterea lui Mesia. Căci ştia că nici un om nu era acolo cu dânsul ca să-l vadă şi că gândurile lui nimeni nu putea să le ştie, decît numai Dumnezeu. De aceea îndată a crezut că Iisus este Mesia pe Care L-a făgăduit Dumnezeu să-L trimită pentru izbăvirea neamului omenesc.
Apoi a mărturisit că Iisus are fire dumnezeiască, prin care a cunoscut tainele inimii lui. De aceea a zis Natanail: Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti împăratul lui Israil. O, cît de mare mulţumire a adus Natanail Sfântului Filip, pentru că l-a vestit despre venirea pe pământ a Mântuitorului şi pentru că l-a adus la Mesia Cel dorit de dânsul! Dar se bucura şi Sfântul Filip că oamenii au aflat acea comoară dumnezeiască, care era ascunsă în pământul firii omeneşti şi cu mai multă dragoste s-a aprins către Domnul său.
Iar când a văzut pe Învăţătorul său că este om desăvârşit în toate, având oarecare împuţinare de credinţă despre dumnezeirea Lui, atunci a fost îndreptat şi învăţat de Însuşi Domnul, în acest chip: Umblând odată Domnul dincolo de Marea Tiberiadei, împreună cu cinci mii de oameni, şi vrând să facă o minune, a zis către Filip: Cu ce vom cumpărapâine, ca să mănânce toţi aceştia? Iar aceasta a zis-o, ispitindu-l, căci ştia ce va răspunde el. Însă l-a întrebat, ca însuşi Filip să se cunoască pe sine şi, ruşinându-se de împuţinarea de credinţă, să se îndrepteze.
Iar el nu şi-a adus aminte de atotputernicia lui Dumnezeu nici n-a zis: „Tu, Doamne, toate le poţi şi nu trebuie a întreba pe cineva despre aceasta, ci numai dacă voieşti, îndată toţi se vor sătura; căci deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umplea de bunătate”. N-a zis aceasta Filip, ci socotea pe Domnul numai ca om, iar nu şi ca Dumnezeu, având cugetare omenească pentru săturarea poporului şi zicea: Nu vor ajunge pâini de două sute de dinari, ca să primească fiecare cîte ceva.
Apoi, împreună cu ceilalţi a zis: Dă voie popoarelor ca, mergândprin sate, să-şi cumpere ei bucate. Iar când Domnul a frânt cinci pâini şi doi peşti la acele cinci mii de persoane, atunci Filip, văzând că din mâna Domnului se dădea tuturor hrană îndestulătoare, ca dintr-o vistierie neîmpuţinată, până când popoarele sau săturat, o, cît s-a ruşinat de împuţinarea credinţei sale! Deci, întărindu-se în credinţă, a preamărit împreună cu ceilalţi puterea lui Dumnezeu, Care era în Iisus Hristos.
Sfântul Filip a fost cinstit de Domnul între cei doisprezece Apostoli mai aleşi, ca un vrednic, având dar de la El şi îndrăzneală de prieten, după cum se arată în cele ce urmează. Când au fost la Ierusalim oarecare elini, la praznic, neputând să aibă intrare lesnicioasă la Iisus, fiind păgâni necredincioşi, s-au apropiat de Filip şi l-au rugat, zicând: Doamne, voim să vedem pe Iisus. Iar el a vestit despre dânşii mai întâi pe Sfântul Andrei, apoi împreună cu acesta, a îndrăznit a spune lui Iisus dorinţa acelor elini, mângâindu-se că şi neamurile doresc a vedea şi a auzi pe Domnul şi Învăţătorul lor.
Apoi a auzit de la Iisus minunata învăţătură şi proorocie despre neamuri, cum că nu vor crede îndată într- Însul, ci după moarte, căci a zis: Grăuntele de grâu, căzândpe pământ, de nu va muri, rămâne singur; iar de va muri, mult rod va face. Ca şi cum ar fi zis: „Până când vieţuiesc Eu pe pământ, numai singură casa lui Israil va crede în Mine; iar dacă voi muri, atunci nu numai casa lui Israil, ci şi neamuri multe vor crede în Mine”.
Sfântul Filip, după Cina cea de Taină, a îndrăznit să întrebe pe Domnul, despre taina cea mare a dumnezeirii, când L-a rugat să le arate pe Tatăl, zicând: Doamne, arată nouă pe Tatăl şi destul ne este nouă. Cu această întrebare Sfântul Filip a adus mult folos Bisericii lui Hristos, căci în chip minunat am învăţat de aici a cunoaşte că Fiul este de o fiinţă cu Tatăl şi a astupa gurile ereticilor, care leapădă deofiinţa. Pentru că aşa a răspuns Domnul: De atîta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut pe Mine, Filipe? Cel ce M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl şi cum zici tu: arată-ne nouă pe Tatăl? Oare nu crezi că Eu sunt în Tatăl şi Tatăl în Mine?
Acest răspuns al Domnului învaţă pe Sfântul Filip şi, pe lângă dânsul, pe toată soborniceasca şi apostoleasca Biserică, a crede drept dumnezeirea Fiului, Care este asemenea cu a Tatălui; iar pe Arie hulitorul, care pe Fiul lui Dumnezeu Îl numeşte făptură, iar nu făcător, îl ruşinează. După patima cea de bună voie şi după învierea Fiului lui Dumnezeu, Sfântul Apostol Filip a văzut pe Domnul, împreună cu ceilalţi Apostoli, Care era în trup fără de moarte şi preamărit. Apoi, luînd binecuvântare de la Domnul, a văzut înălţarea Lui şi venirea Preasfântului Duh. După aceea s-a făcut propovăduitor al lui Hristos între neamuri, pentru că i-a căzut sorţul să meargă la propovăduire în ţările Asiei. Dar mai întâi a propovăduit în Galileia, unde l-a întâmpinat o femeie, ducând în mîinile sale un copil mort şi, ca o maică, se tânguia fără mângâiere.
Pe acea femeie, văzând-o propovăduitorul lui Hristos, a miluit-o şi, întinzând mâna sa cea dreaptă către copilul cel mort, a zis: „Scoală-te, îţi porunceşte Hristos Cel propovăduit de mine!” Şi îndată a înviat copilul. Iar femeia, luîndu-şi pe fiul său viu şi sănătos, a căzut la picioarele apostolului, dând mulţumire pentru învierea fiului său şi, cerând de la dânsul Botezul, a crezut în Domnul nostru Iisus Hristos, Cel propovăduit de dânsul. Deci, botezând pe maica împreună cu fiul ei, s-a întors în ţările păgânilor şi, propovăduind prin Elada (Grecia), făcea multe minuni, tămăduind pe cei neputincioşi; ba a înviat şi un alt mort, cu puterea lui Hristos.
Pentru aceea poporul israelit care vieţuia între neamuri, fiind în mare mirare, a trimis oameni la Ierusalim către arhierei şi către boieri, vestindu-i că un om cu numele Filip a venit de la ei în Grecia, propovăduind numele lui Hristos, prin care izgoneşte şi pe diavoli şi tămăduieşte toate neputinţele. Iar ce este mai de mirare e că a înviat un mort cu acelaşi nume, Iisus, şi acum mulţi, ascultându-l, cred în Iisus. Atunci a venit degrabă de la Ierusalim la Elada un arhiereu cu cărturari împotriva Sfântului Filip şi, îmbră-cându-se în haina cea arhierească, a şezut cu multă mândrie pe scaun de judecată şi stătea înaintea lui mulţime de popor, iudei şi păgâni. Acolo a fost adus şi Sfântul Apostol Filip şi a şezut în mijlocul soborului, spre care, căutând arhiereul cu mânie, a început a grăi: „Nu ţi-a fost destul că ai înşelat în Iudeia, în Galileia şi în Samaria pe poporul cel prost şi neînvăţat? Ci şi aici ai venit la înţelepţii elini, semănând înşelăciunea ta pe care ai învăţat-o de la Iisus, Care era potrivnic legii lui Moise. Pentru acest lucru fiind osîndit, a fost spânzurat pe cruce şi a murit cu necinste; iar la praznicul Paştelor fiind îngropat, voi, ucenicii Lui, L-aţi furat pe ascuns, spre sminteala multora, şi aţi propovăduit pretutindeni că a înviat din morţi”.
Acestea zicând arhiereul, a strigat poporul asupra Sfântului Filip, zicând: „Ce răspunzi la acestea, Filipe?” Atunci s-a făcut mare gîlceavă, căci unii ziceau ca îndată să fie ucis Filip, iar alţii ziceau că în Ierusalim să fie dus spre pierzare. Iar Sfântul Apostol Filip, deschizând gura sa, a zis către arhiereu: „Fiul omului, pentru ce iubeşti deşertăciunea şi grăieşti minciuna? Pentru ce este împietrită inima ta şi nu voieşti a mărturisi adevărul? Oare n-aţi pus voi peceţi pe mormânt şi strajă împrejurul mormântului? Şi când a înviat Domnul nostru, nestricând peceţile mormântului, oare n-aţi umplut voi atunci mîinile ostaşilor cu aur ca să spună minciuni şi să zică: Dormind noi – ostaşii -, mortul a fost furat. Apoi cum de nu te ruşinezi a minţi acum, căci cu adevărat, chiar peceţile mormântului mărturisesc învierea lui Hristos, iar minciuna voastră se dă pe faţă şi se va şti în ziua judecăţii?”
Zicând acestea Sfântul Apostol, arhiereul s-a tulburat foarte şi s-a pornit asupra lui, vrând să-l apuce singur şi să-l ucidă; dar îndată s-a făcut negru ca şi cărbunele şi a orbit. Iar cei ce stăteau înainte, văzând acea minune, socoteau că este vrăjitorie, şi s-au pornit mulţi asupra Sfântului Filip, vrând să-l piardă ca pe un vrăjitor. Însă toţi cei ce voiau să-l apuce, au avut aceeaşi pedeapsă care a căzut asupra arhiereului. Încă şi cutremur de pământ s-a făcut şi, înspăimântându-se toţi, tremurau de frică, cunoscând puterea cea mare a lui Hristos. Iar Sfântul Apostol, văzând primejdia celor orbiţi la ochii cei trupeşti şi sufleteşti, a plâns pentru dânşii. Apoi s-a întors spre rugăciune, cerându-le de la Dumnezeu luminare trupească şi sufletească, şi astfel s-a dat celor pedepsiţi tămăduire de sus.
Printr-o asemenea minune mulţime de popor s-a întors la Hristos şi a crezut într-Însul. Însă arhiereul, fiind orbit cu răutatea, nu numai că nu a vrut să se înţelepţească după acea certare şi să cunoască adevărul; ci a grăit multe hule asupra Domnului nostru Iisus Hristos, şi îndată l-a ajuns o pedeapsă mai mare decît cea dintâi. Căci, deschizându-se pământul, l-a înghiţit de viu, ca pe Datan şi pe Aviron. Iar după pierzarea arhiereului, Sfântul Apostol Filip, botezând acolo pe mulţi şi aşezându-le episcop pe un bărbat cinstit şi vrednic, cu numele Narcis, s-a dus la Parţi.
Mergând pe cale, cerea de la Dumnezeu ajutor în ostenelile sale. Iar când şi-a plecat genunchii la rugăciune, i s-a arătat pe cer un vultur cu aripile poleite cu aur, ca în chipul lui Hristos răstignit. Prin acea arătare întărindu-se iarăşi, a mers la propovăduire. Şi, înconjurând cetăţile Candachiei din Arabia, a intrat într-o corabie şi a plecat pe mare spre Azot. Apoi noaptea făcându-se furtună mare şi deznădăjduindu-se toţi de viaţă, Sfântul Apostol a făcut rugăciune şi îndată s-a arătat în văzduh chipul Crucii cel purtător de lumină, care a luminat întunericul nopţii şi marea s-a liniştit, alinându-se valurile ei.
Ajungând Filip la Azot, a ieşit din corabie şi l-a primit în casa sa un primitor de străini cu numele Nicoclid care avea o fiică cu numele Haritina şi care era bolnavă la un ochi. Sfântul Filip, intrând în casa lui Nicoclid, a grăit cuvântul lui Dumnezeu celor ce se întâmplaseră să fie acolo şi toţi îl ascultau cu plăcere. Fiind acolo aproape, asculta şi Haritina care atît de mult se îndulcea de învăţătura Sfântului, încît uitase de durerea ochiului său. Iar apostolul, văzând osârdia ei pentru ascultarea cuvântului lui Dumnezeu şi cunoscând boala ei, s-a milostivit spre dânsa şi a zis să-şi pună mâna pe ochiul său cel bolnav şi să cheme numele lui Iisus Hristos. Deci, făcând aşa fecioara, îndată s-a vindecat ochiul ei şi a crezut în Hristos toată casa lui Nicoclid şi s-a botezat.
Sfântul Apostol Filip s-a dus apoi din Azot în Ierapoli, cetatea Siriei, unde, propovăduind pe Hristos, s-a pornit poporul spre mânie şi voiau să-l ucidă cu pietre. Dar era acolo în popor un bărbat cinstit, anume Ir, care, voind să-l scape pe Filip de uciderea cu pietre, a zis către popor: Bărbaţi concetăţeni, ascultaţi sfatul meu şi nu faceţi nici un rău acestui om străin, până când vom înţelege dacă sunt adevărate învăţăturile lui. Iar dacă se va dovedi că nu sunt adevărate, îl vom pierde. Atunci poporul n-a mai îndrăznit să zică nimic împotriva lui Ir, care, luînd pe Filip, l-a dus în casa sa. Iar Filip, după obiceiul său, ţinând propovăduire pentru Hristos în casa lui Ir, l-a adus către sfânta credinţă, cu toată casa sa şi cu alţi vecini; apoi i-a luminat cu Sfântul Botez.
Înştiințându-se cetăţenii că Ir a primit Sfântul Botez, s-au adunat toţi şi, înconjurând casa lui, voiau să o aprindă ca să ardă împreună cu apostolul, cu Ir şi cu toţi ai casei lui. Dar, înţelegând Sfântul Apostol tulburarea poporului, a ieşit la lumină fără frică; iar ei, ca nişte fiare sălbatice scrâşnind din dinţi, l-au rănit şi l-au dus la sfatul lor. Iar mai marele sfatului, cu numele Aristarh, văzând pe Sfântul Apostol, şi-a întins mâna şi l-a apucat de păr şi îndată i s-a uscat mâna lui, orbind de un ochi şi surzind. Atunci îndată s-a schimbat poporul şi mirându-se de acea minune, îl rugau pe Filip ca să vindece pe Aristarh, mai marele soborului lor. Iar Filip a zis: „De nu va crede Dumnezeului Celui propovăduit de mine, nu se va vindeca”.
Pe când grăia sfântul către popor, iată că duceau un mort la îngropare. Şi a zis poporul, ca şi cum ar fi râs de Sfântul Apostol: „De vei învia mortul acesta, atunci şi Aristarh şi noi toţi vom începe a crede în Dumnezeul tău”. Iar Sfântul Apostol, ridicându-şi ochii la cer şi rugându-se mult, a strigat către cel mort: „Teofile, scoală!”. Atunci îndată, ridicându-se mortul, şi-a deschis ochii. Şi iarăşi a zis Filip către dânsul: „Hristos îţi porunceşte să te scoli şi să vorbeşti cu noi”. Deci, sculându-se mortul de pe năsălie a căzut la
picioarele apostolului, zicând: „Mulţumescu-ţi, sfinte slujitor al lui Dumnezeu, că din multe rele m-ai izbăvit în ceasul acesta; căci doi arapi foarte negri, foarte răi, mă munceau fără milă şi dacă nu ai fi sosit tu ca să mă izbăveşti de dânşii, apoi m-ar fi aruncat în iadul cel cumplit”.
Văzând toţi acea minune preamărită, cu un glas şi cu o inimă preamăreau pe Unul adevăratul Dumnezeu, pe Care Îl propovăduia Sfântul Apostol Filip. Apoi Sfântul Apostol, făcând semn cu mâna ca să tacă puţin, a poruncit lui Ir ca să facă semnul Crucii peste mădularele cele vătămate ale lui Aristarh. Şi, făcând astfel, îndată s-a tămăduit mâna lui Aristarh cea uscată; apoi s-a tămăduit la ochi şi la urechi, făcându-se cu totul sănătos. Pentru nişte minuni ca acestea ce s-au făcut de Sfântul Apostol Filip, cu puterea lui Hristos, toată cetatea aceea a crezut în Domnul şi au dărîmat idolii. Mai înainte decît toţi, tatăl lui Teofil a sfărîmat doisprezece idoli ai săi de argint şi de aur, iar aurul l-a împărţit celor ce aveau lipsă. Apoi Sfântul Apostol, botezându-i acolo pe toţi şi punându-le episcop pe Ir, a zidit şi o biserică şi întărindu-i în sfânta credinţă pe cei de curând luminaţi, s-a dus în alte părţi la propovăduire.
Străbătând Siria şi toată Asia cea de sus, a venit în părţile Asiei celei mici, în Lida şi în Misia, întorcând către Dumnezeu popoarele cele rătăcite. Acolo s-a întâlnit cu Sfântul Apostol Vartolomeu, care propovăduia atunci prin cetăţile cele de aproape şi care a fost trimis de Dumnezeu spre ajutorul Sfântului Filip. Încă şi Mariam fecioara, care era sora Sfântului Filip, urma fratelui său şi toţi împreună slujeau mântuirii omeneşti. Aceştia au străbătut toate cetăţile Lidiei şi Misiei, binevestind Evanghelia, şi multe asupreli şi nevoi răbdând de la cei necredincioşi, au fost bătuţi, în temniţă închişi, şi cu pietre ucişi. Însă, cu toate năpăstuirile şi bătăile acelea, păzindu-se vii cu darul lui Dumnezeu, se sileau necontenit în buna vestire a lui Hristos. Apoi au ajuns până la ucenicul cel iubit al lui Hristos, la Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu, care propovăduia pe Hristos acolo în Asia.
Bucurându-se cu toţii în Domnul, s-au dus în părţile Frigiei şi, intrând la Ierapoli, propovăduiau pe Hristos. Iar cetatea aceea era plină de idoli, la care se închina poporul cel orbit cu înşelăciunea diavolească. Acolo era şi o viperă pe care locuitorii Ierapoliei o cinsteau ca pe un Dumnezeu şi care era ţinută într-o casă încuiată, hrănind-o cu multe feluri de jertfe. Încă şi alte feluri de jivini, şerpi şi vipere, cinstea acel popor fără de minte.
Deci, Sfântul Apostol Filip cu însoţitorii săi, s-a înarmat cu rugăciunea mai întâi asupra acelei vipere. Acolo cu dânşii era şi Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu, care le-a ajutat de au biruit vipera. Căci junghiind-o cu rugăciunea ca şi cu o suliţă, au omorît-o cu puterea lui Hristos. Însă Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu îndată s-a despărţit de dânsii, lăsîndu-le Ierapolia ca să propovăduiască într- însa cuvântul lui Dumnezeu, iar el s-a dus în alte cetăţi, ducând lumii buna vestire.
Sfântul Filip, împreună cu Vartolomeu şi cu Mariam, rămânând în Ierapolia, se sârguiau cu dinadinsul să împrăştie de acolo întunericul închinării de idoli şi să strălucească lumina cea mare a cunoştinţei adevărului. Deci, se osteneau în cuvântul lui Dumnezeu ziua şi noaptea, învățând pe cei rătăciţi, înţelepţind pe cei fără de minte şi povăţuind pe cei greşiţi. Şi era în cetatea aceea un om oarecare cu numele Stahie, care de patruzeci de ani era orb. Acestuia Sfinţii Apostoli i-au deschis ochii cei trupeşti prin minune, iar prin propovăduirea lui Hristos i-au luminat şi ochii cei sufleteşti şi, botezându-l pe el, au rămas în casa lui.
Deci, a ieşit vestea prin toată cetatea că Stahie cel orb acum vede şi s-a adunat mult popor în casa lui; iar Sfinţii Apostoli învăţau credinţa în Hristos pe cei ce veniseră către dânşii, şi aduceau la ei pe mulţi neputincioşi şi pe toţi îi tămăduiau cu rugăciunea, izgonind duhurile cele rele din oameni. Pentru aceea mulţime de popor a crezut în Hristos şi s-a botezat de către Sfinţii Apostoli.
Antipatul cetăţii aceleia avea o soţie cu numele Nicanora, care, fiind muşcată de şarpe, zăcea bolnavă şi era aproape de moarte. Auzind despre Sfinţii Apostoli, care erau în casa lui Stahie, că tămăduiesc toată boala numai cu cuvântul, a poruncit slugilor să o ducă pe ea la dânşii, nefiind atunci bărbatul ei acasă. Femeia a dobândit de la dânşii îndoită tămăduire, atît de muşcarea şarpelui, cît şi de vătămarea diavolului, crezând în Hristos prin învăţătura lor. Şi venind antipatul acasă, i-au spus slugile că femeia lui a învăţat a
crede în Hristos de la nişte oameni străini care sunt în casa lui Stahie. Iar antipatul, mâniindu-se foarte, a poruncit să prindă pe Apostoli, iar casa lui Stahie s-o ardă cu foc. Şi s-a făcut după porunca lui.
Deci, s-a adunat mulţime de popor din Ierapoli şi luînd pe Sfinţii Apostoli, pe Filip şi pe Vartolomeu şi pe Sfânta fecioară Mariam, îi ducea pe uliţe, bătându-i şi batjocorindu-i pe dânşii; apoi i-au aruncat în temniţă.
După aceasta antipatul a hotărît să judece pe propovăduitorii lui Hristos şi s-au adunat la dânsul toţi popii idoleşti şi popii viperei celei omorîte care se jeluiau împotriva Sfinţilor Apostoli, zicând: „Fă izbândă, antipate, pentru ocara zeilor noştri; căci de când au intrat străinii aceştia în cetatea noastră, s-au pustiit altarele marilor noştri zei, iar poporul a uitat a le aduce jertfele cele obişnuite, omorând prea cinstita aceasta viperă şi toată cetatea s-a umplut de fărădelege; deci, omoară pe aceşti vrăjitori”. Atunci a poruncit antipatul să dezbrace pe Sfântul Filip, zicând că ar fi având farmece în hainele lui; şi dezbrăcându- l, n-au aflat nimic. Tot astfel au dezbrăcat şi pe Sfântul Vartolomeu. Iar când s-au apropiat de Sfânta Mariam, vrând să dezbrace trupul ei cel fecioresc, îndată s-a schimbat înaintea lor şi s-a făcut ca o văpaie de foc. Şi înfricoşîndu-se păgânii, au fugit de la faţa ei. Iar ighemonul a judecat pe Sfinţii Apostoli ca să-i răstignească.
Deci, mai întâi au legat de picioare pe Sfântul Apostol Filip, l-au spânzurat de un lemn deasupra uşilor de la capiştea viperii şi răstignindu-l cu capul în jos, au aruncat cu pietre într-însul. După aceasta au răstignit şi pe Sfântul Vartolomeu, lângă peretele capiştii. Atunci s-a făcut deodată cutremur mare şi deschizându-se pământul, a înghiţit deodată pe antipatul şi pe toţi popii viperii şi împreună cu dânşii, o mulţime de popor necredincios. Deci s-a făcut spaimă mare printre credincioşi şi necredincioşi, încît strigau către Sfinţii Apostoli, toţi cei ce mai rămăseseră, ca să-i miluiască şi să roage pentru dânşii pe Unul adevăratul Dumnezeu şi să nu-i înghită pământul şi pe ei. Apoi, grăbindu-se, au dezlegat pe Sfântul Vartolomeu, iar pe Sfântul Filip nu puteau să-l dezlege degrabă pentru că era sus spânzurat. Şi astfel a fost bunăvoirea lui Dumnezeu ca prin acest fel de pătimire şi moarte, să treacă Apostolul Filip de la pământ la cer, către care şi picioarele lui erau întoarse.
Pe când era răstignit, Sfântul Apostol Filip se ruga lui Dumnezeu pentru vrăjmaşii săi ca să le ierte păcatele şi să le lumineze ochii minţii, ca să vadă şi să cunoască adevărul. Iar Domnul, plecându-se spre rugăciunea lui, îndată a poruncit pământului şi a scos vii pe tot poporul cel înghiţit, numai antipatul şi popii viperii au rămas în adânc.
Apoi toţi cu un glas mare, mărturisind şi preamărind puterea lui Hristos, doreau Botezul. Şi vrând acum să coboare pe Sfântul Filip de pe lemn, sfântul şi-a dat sufletul său în mîinile lui Hristos. Deci, l-au coborît de pe lemn mort. Iar sora lui cea după trup, Sfânta Mariam, care îşi păzea fecioria ei curată şi văzuse pătimirea şi moartea Sfântului Filip, cuprindea cu dragoste şi săruta trupul cel coborît de pe lemn; apoi se veselea cu duhul pentru dânsul căci săvârşise cu bine alergarea sa. Iar Sfântul Vartolomeu a botezat pe toţi cei ce crezuseră în Hristos şi le-a pus episcop pe Stahie. Apoi a făcut îngropare cinstită trupului Sfântului Apostol Filip.
În locul acela unde a curs sîngele Sfântului Apostol, a crescut după trei zile o viţă de vie ca semn că Sfântul Apostol Filip, după vărsarea sîngelui său pentru Hristos, veşnic se îndulceşte de veselie împreună cu Domnul său în împărăţia Lui. Iar Sfântul Vartolomeu, împreună cu fericita fecioară Mariam, după îngroparea Sfântului Filip, au mai petrecut cîteva zile în Ierapoli şi bine întărind în credinţă Biserica lui Hristos cea nou întemeiată, s-au dus de acolo. Sfântul Vartolomeu s-a dus în cetatea Alvanului care era în Armenia cea mare, unde a fost răstignit, iar Sfânta Mariam a mers în Licaonia şi acolo întorcând pe mulţi la sfânta credinţă, a adormit cu pace. Pentru acestea toate, Dumnezeului nostru se cuvine slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Sfântul Grigorie Palama (14 noiembrie)
Sfântul Grigorie Arhiepiscopul Tesalonicului, numit şi Palama, s-a născut în Constantinopol. A rămas orfan de tată încă de mic, dar sub îngrijirea mamei sale şi-a săvârşit studiile şi a fost de mare folos mamei şi fraţilor săi, pe care-i ţinea din ostenelile sale.
Văzând deşertăciunea lumii acesteia, ia venit în gând să se facă călugăr, îndemnând şi pe mama şi fraţii săi la aceasta.
Primind cu bucurie propunerea, mama sa a luat schima într-o mănăstire de maici, iar el şi cu fraţii săi s-a dus în Muntele Athos, unde punându-se în ascultarea unui cuvios Nicodim, s-a deprins cu toate rânduielile vieţii monahale. Cîtva timp a fost şi în Lavra cea mare; dar dorind liniştea, s-a sălăşluit în pustie şi ducea viaţa cea mai aspră.
Întâmplându-se să treacă pe acolo Varlaam din Calabria, care învăţa că strălucirea dumnezeirii este creatură, a fost combătut de sfântul pentru acele erori. Asemenea şi pe Aţuindiu şi Polichindin, care au fost sinodiceşte condamnaţi pentru învăţăturile lor cele greşite.
Pentru luptele sale cu ereticii s-a învrednicit de marele dar al arhieriei, ocupând însemnatul scaun al Tesalonicului şi păstorindu-l cu multă demnitate. S-a învrednicit a purta rănile Domnului pe trupul său, ca dumnezeiescul Pavel şi după multe suferinţe din partea turcilor, pentru că le arăta cu multă îndrăzneală rătăcirile lui Mahomed, a adormit în Domnul în vârstă de 63 de ani, la 1340.

Viețile Sfinților, noiembrie