„Hristos îți spune: tu ai toate șansele, tu ai toate binecuvântările, tu ești unic”

Vindecarea celor zece leproși – Când nu mai mulțumim lui Dumnezeu ne dezumanizăm complet

„Omul credincios şi demn mulţumeşte permanent lui Dumnezeu pentru că trăieşte în creaţia lui Dumnezeu şi o foloseşte, adică foloseşte aerul, apa, pământul, căldura soarelui şi toate cele făcute de Dumnezeu pentru a susţine viaţa umană. Iar oamenilor care-l ajută le mulţumeşte pentru că recunoştinţa este lumina vieţii în comuniune de valori spirituale. Când nu mai mulţumim lui Dumnezeu, nici măcar pentru ajutorul primit de la El spre a ne salva viaţa, ne dezumanizăm complet. Evanghelia de astăzi ne cheamă, aşadar, să ne umanizăm permanent, să devenim cât mai umani, mulţumind lui Dumnezeu pentru binefacerile Lui şi mulţumind oamenilor prin care Dumnezeu lucrează vindecarea noastră de boală sau izbăvirea noastră dintr-o situaţie dificilă. Prin mulţumire sau recunoştinţă creştem duhovniceşte în relaţie cu Dumnezeu şi cu semenii.” Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României

Galerie Foto

Luând drumul către Sfânta Biserică, noi însă poate nu am știut că odată cu noi, a venit și Hristos

În toate lăcașurile de cult din Patriarhia Română s-a citit astăzi Pericopa Evanghelică de la Sfântul Evanghelist Luca, capitolul al XVII-lea, versetele de la 12 la 19 care ne prezintă Vindecarea celor zece leproși.

Lepra devorează trupul, îl macină, îl putrezeşte încetul cu încetul. Dar pe lângă că e o boală foarte grea, e şi molipsitoare. De aceea era obiceiul în Răsărit, iar în Ierusalim era legiferat, ca leproșii să fie scoşi afară din cetate. Pentru dânşii nu existau spitale. Trebuia să locuiască în locuri izolate, părăsite, în morminte goale, în peşteri, în văi ascunse, unde nu pătrundea nimeni, ca să nu vină în atingere cu cineva. Orice atingere de ei însemna molipsire şi intrarea imediată în aceeaşi soartă blestemată.

În cuvântul de învăţătură rostit în Biserica „Sf. Voievozi” din Săvinești, părintele paroh Petru Munteanu, a arătat învăţăturile ce reies din fragmentul evanghelic și a început omilia menționând:

„Mulțumim Bunului Dumnezeu, care ne-a ajutat s-ajungem astăzi la Sfânta Biserică. Ca să ajungem aici fiecare a făcut un efort, a lăsat căldura de acasă și a luat drumul  către Sfânta Biserică. Să treci prin zăpadă și frig, ceva te-a făcut să dai prioritate, ceva te-a determinat să lași comoditatea și confortul locuinței și al casei și să iei drumul către Sfânta Biserică. Luând drumul către Sfânta Biserică, noi însă poate nu am știut că odată cu noi, a venit și Hristos. Când ai încuiat ușa sau poarta casei, când te-ai urcat în mașină, când erai pe drum cu gândul la Hristos Domnul, cu gândul la rugăciune, cu gândul la vindecare, Hristos-Domnul a venit cu tine. La fel cum aici, stând în Biserică, în rugăciune, suntem împreună cu Dumnezeu, suntem împreună unii cu alții…”

Ce este un lepros? – Despre Mântuitorul Hristos care vindecă

„Biserica a rânduit în această Duminică o Sfântă Evanghelie deosebit de frumoasă. S-a citit dintr-o pericopă care ne vorbește despre vindecare sau despre Mântuitorul Hristos care vindecă. În perioada Mântuitorului Iisus Hristos, în zona Orientului Mijlociu și a Asiei Mici bântuia o boală înfricoșătoare, numită lepră. Și noi avem o leprozerie în părțile Dobrogei, dar poate unii dintre noi nu cunoaștem gravitatea acestei boli, despre boala aceasta înfricoșătoare.

Bolnavul de lepră putrezea de viu. Apăreau pe trupul său niște umflături tuberoase acoperite cu niște peri albicioși, care cu timpul deveneau roșiatice, apoi vineții și în cele din urmă bucata aceea din carne putrezea, se descompunea și cădea. Omul vedea cum se descompune pe viu, îi cădeau degetele, urechile, obrazul, părți din trup. Lepra este o boală înfricoșătoare, pentru că este vizibilă, la vedere. Bolnavul de lepră era obligat de comunitate să plece din casă, locul unde el, se presupune, că ar fi avut îngrijire, iubit fiind de rude și prieteni.

Îi chemau apoi, îi strigau de departe, se îmbrățișau din priviri, își alinau iubirile și dorul

Leprosul pleca cu boala lui, rămânea singur. Îi lăsa pe toți cei dragi care nu aveau voie să se apropie de el, să-l îmbrățișeze, să-l aline și lua drumul spre leprozerie. Leprozeriile erau așezate în niște văgăuni, în niște văi adânci care erau bine marcate cu pietre mari, ca niște borne sau pietre de hotar. Oamenii locului știau de ele. Cei bolnavi aflau, între timp, unde sunt leprozeriile. Leprozeriile amenajate în acele văi adânci puteau să fie văzute de pe marginile de hotar. Leproșii se refugiau în peșterile sau cavernele săpate acolo și se hrăneau cu ceea ce primeau de la cei dragi.

Veneau rude, prieteni și așezau pe acele pietre mari de hotar, alimente, fructe, legume. Îi chemau apoi, îi strigau de departe, se îmbrățișau din priviri, își alinau iubirile și dorul. Bolnavii de lepră își ascundeau trupul ciuntit de boală, descompus și greu mirositor prin hainele lor, prin straiele lor, pătate și murdare de puroi, de boala aceasta grea. Ce dramă profundă! Ce durere! Ei bine, leprozeriile acestea erau și locuri unde agresiunea era prezentă.

Se întâmplă uneori ca omul, care simte aripa rece și întunecată a morții, sau care simte cum piere sau se descompune, să se lupte pentru fiecare fărâmă de viață. Leprozeria era un spațiu agresiv, oamenii se adunau în cete, căutau să se susțină, să se poată alimenta, să se poată apăra pentru o vreme. Era o comunitate de oameni bolnavi care căutau să supraviețuiască”, se arată în cuvântul de învățătură al părintelui paroh.

„Totul este să ne dorim! Totul este să nu abandonăm întrebările și rugăciunea către Dumnezeu!”

Înaintând în profunzimea textului Evanghelic duminical și meditând asupra fragmentului, părintele Petru Munteanu a explicat ce se întâmpla cu leproșii din acea vreme, precum și dorința celor 10 leproși de a se vindeca și de a merge acasă, la cei dragi.

„Presupunem că cineva care a dus mâncare acolo, pentru un bolnav lepros, a strigat spre cel drag de departe și i-a povestit despre Mântuitorul Iisus Hristos, despre cuvintele Lui. A povestit cineva unui lepros că există un Vindecător, Mântuitorul Hristos, că există cineva care vindecă și tămăduiește rănile sufletului și ale trupului… Cuvintele minunate rostite de Mântuitorul Hristos au vindecat atunci, la fel cum vindecă și acum.

Cuvintele rostite de Mântuitorul Hristos au vindecat atunci și vindecă și acum

Tot niște răni ale sufletului ne-au adus și pe noi astăzi la biserică. Această sete și foame de ceva, sete și foame care nu poate fi hrănită cu lucrurile stricăcioase, cu lucrurile care pier sau se descompun, setea noastră de Dumnezeu, de rugăciune, setea noastre de bine, de pace, de liniște, de frumos, de iubire… Presupunem că leprosul acela a auzit despre Mântuitorul Hristos de la cineva din afara leprozeriei. Ca să ieși din leprozerie era un act de mare curaj. Acești leproși, nu părăseau leprozeria pentru că riscau să fie uciși. Orice persoană bolnavă care-și târa neputința, cu hainele zdrențuite și murdare, cu chipul desfigurat de lepră, era un potențial pericol pentru cei sănătoși.

Leproșii întâlniți , care părăseau leprozeriile erau omorâți, nu era nicio pierdere, ei nu aveau nicio identitate, erau nimeni și erau un pericol ce trebuia eliminat. Leproșii, când ieșeau din leprozerii, aceasta foarte rar, așa cum sunt consemnate în scrierile de atunci, ieșeau în grup. Ei erau obligați să poarte o pelerină lungă până la pământ, care să le acopere și capul și fața, să poarte un toiag care să aibă în vârf un clopoțel.

Cei zece leproși au auzit de Mântuitorul Iisus Hristos și mai ales, au ascultat despre cuvintele Mântuitorului

Cu acest toiag trebuiau să bată în pământ, dacă vedeau de departe pe cineva și să strige: ”Raca ! Raca !” adică „Necurat, bolnav! Necurat, necurat, necurat!”. Să strige boala lor, să nu se apropie ceilalți. Pentru că atunci cel care se apropia putea să-i omoare fără nicio problemă, fără nici o remușcare. Ei bine, acest lepros care a auzit de Mântuitorul Iisus Hristos și mai ales, a ascultat despre cuvintele Mântuitorului spuse lui de cineva drag, s- a dus și a spus și altor leproși.

Le-a spus despre Hristos, despre cuvintele Sale. Și mulți i-au zis: ”Ce, nu ți-e bine aici? Vrei să murim, să ne ucidă cei de afară? Mai bine stăm aici în neputința noastră, stăm aici în leprozeria noastră, ne vedem de rănile noastre, lasă-ne în pace! Nu vrem să mergem nicăieri!” Și-a spus la unul și la altul, iar în cele din urmă și-a găsit o ceată de încă nouă leproși care au fost mânați de dorul și iubirea față de cei de acasă.

Au părăsit leprozeria la revărsatul zorilor cei zece leproși. Cu gândul să-L caute pe Hristos! Dar ce te faci, că atunci nu erau GPS-uri, nu erau telefoane mobile, nu erau SMS-uri, nu erau informații! Unde să-L cauți pe Hristos? Că dacă mergi în față, poate-i în spate, dacă mergi la stânga, poate-i la dreapta! Unde să-L găsești pe Domnul? Ceata celor curajoși, ceata celor zece leproși care a părăsit leprozeria, a dovedit un act de mare îndrăzneală!

Noi comunicăm, mai presus de cuvânt, prin rugăciune – Totul este să ne dorim! 

Ei nu știau însă că în momentul în care ei au ieșit din leprozerie să-L caute pe Hristos, și Hristos Domnul a început să-i caute pe ei! Pentru că noi comunicăm, mai presus de cuvânt, prin rugăciune. Poate ți s-a întâmplat și ție să cauți ceva sau să fii preocupat de o întrebare și cineva să-ți dea răspunsul. Să fii frământat de o problemă și cineva să-ți dea soluția. Uite, domnule, cum l-a scos Dumnezeu pe omul acela să-mi spună mie, chiar ce-aveam de făcut, să mă lămurească chiar la ceea ce nu știam.

Totul este să ne dorim! Totul este să nu abandonăm întrebările și rugăciunea către Dumnezeu! Au plecat cei zece leproși să-L caute pe Hristos și Hristos a plecat să-i caute pe leproși! Și s-au întâlnit. Acești leproși socoteau și știau că Învățătorul trebuie să fie înconjurat de multă lume. Cu ce emoție și cu ce fior, cu ce bucurie bolnavii de lepră au strigat către Hristos Domnul: ”Învățătorule, Doamne, fie-Ți milă de  noi! Fie-Ți milă de noi!”

Recunoștința ar trebui să fie cel mai firesc sentiment în inimile tuturor

Se spune în popor, în vorbirea de toate zilele: „Recunoştinţa – floare rară!” – deşi n-ar trebui să fie tocmai rară. Ar trebui să fie, dimpotrivă, foarte deasă. Să se găsească peste tot. Pentru că recunoştinţa ar trebui să fie cel mai firesc sentiment în inimile tuturor, ale celor care, într-un fel sau altul, primesc de la Dumnezeu sau de la oameni, de la oricine, un bine, un dar, o vindecare, o atenţie.

Dintre cei 10 leproși doar unul și-a arătat iubirea și recunoștința față de Mântuitorul Iisus Hristos: „Ne spune Sfânta Evanghelie că Hristos-Domnul le-a zis atât: ”Mergeți și vă arătați preoților!” De ce i-a trimis la preoți? Pentru că în perioada aceea preotul era și doctor, era și judecător. Multe din activitățile de slujire ale comunității de astăzi sunt derivate sau desprinse din slujirea preoțească. Mergi la tribunal și vezi un judecător. Să știi că uniforma aceea de slujire s-a desprins din slujirea preoțească dintru început. Mergi la doctor, îl vezi în halatul alb. Aceea tot o slujire preoțească.

Preotul constata vindecarea în perioada aceea. Și constatând vindecarea, îl integra  în comunitate pe bolnavul vindecat. ”Mergeți și vă arătați preoților”, spune Hristos Domnul leproșilor. Și acei leproși nu s-au revoltat, n-au zis: „Doamne, de ce-ți bați joc de noi? Cum să ne arătăm preoților dacă noi știm și simțim că suntem bolnavi… Că suntem plini de răni și plini de bube. Cum să ne arătăm preoților? Fă-ne ceva, dă-ne ceva, fă un semn!” Nu s-au revoltat, ci au  luat drumul către preoți, către locul lor.

Cei zece leproși, mergând pe cale, au simțit în trup puterea vindecării

Ne spune Sfânta Evanghelie că, mergând pe cale, au simțit în trup puterea vindecării, s-au însănătoșit … Cuprinși de acest dor și această iubire față de cei dragi, au alergat, spre casa lor. Să le spună celor de acasă că sunt bine și s-au făcut sănătoși. Au uitat de Vindecător! Doar cel care a scos leproșii din leprozerie, cel care nu dorea doar vindecarea trupului, ci și a sufletului, s-a întors. El, leprosul căutător de Hristos, de Fiul Lui Dumnezeu, dorea vindecarea sufletului.

Vindecarea sufletului spre care și noi tânjim! El nu era atât de superficial, nu L-a căutat pe Hristos Domnul doar pentru sănătatea aceasta trupească, pentru că timpul spre moarte este peste tot și peste toate. Și ceilalți nouă leproși vindecați, și ei se vor întoarce în pulberea pământului, ca și cei sănătoși , ca și cei bolnavi. Leprosul care s-a întors a căutat altceva, a căutat Cuvântul vieții veșnice, ceea ce căutăm noi astăzi la Sfânta Biserică.

A căutat altceva.., a căutat merindea către Împărăția Cerurilor! S-a întors cu recunoștință să-L asculte pe Hristos, să-L vadă, să-L îmbrățișeze. Ne spune Sfânta Evanghelie că s-a întors cu recunoștință. Acum putea să-L atingă pe Hristos, putea să-L îmbrățișeze și s-a prăbușit cu fruntea la pulberea pământului. Mântuitorul îl vede, știa despre dorul lui de veșnicie, știa despre dorul lui de Cer, de căutările, frământările lui acolo în leprozerie, știa despre întrebările ce îl frământau despre sensul și rostul vieții…”.

„Evanghelia vindecării celor zece leproși poate fi povestea noastră”

În continuarea omiliei, părintele Petru Munteanu a vorbit și despre stările care macină sufletul, menționând de „lepra sufletului”.

 „Ne întrebăm de ce Biserica a rânduit să se citească această frumoasă Evanghelie a vindecării astăzi și care este mesajul ei pentru noi? Pentru că și noi am ieșit astăzi din leprozerie, luând drumul către Biserică către Hristos. Noi, astăzi, am plecat din leprozerie. Comunitățile în care noi trăim astăzi sunt niște leprozerii imense. Lepra sufletului este boala mileniului. Boala aceasta care atacă și mănâncă lumina sufletului… Suntem ca niște leproși. Boala aceasta lucrează unde noi locuim, lucrăm, vorbim, ne manifestăm zi de zi.

Lepra sufletului se întinde ca o pecingine, ca o plagă și ca un întuneric mare, care se așează peste toți și peste toate. În leprozeriile moderne sunt bănci imense, mall-uri mari, sclipici mult și reclame agresive despre tot și toate.

În marele târg al lumii nu vorbește nimeni despre Hristos

În marele târg al lumii, se vinde totul, se cumpără totul, dar nu vorbește nimeni despre Hristos, nimic despre Învierea Sa. Nu Îl mărturisește nimeni sau Îl caută! Nimic despre sensul și rostul vieții! Totul este disperare, totul este luptă, totul este competiție, totul este ambiție, totul este răutate, totul este răzbunare, totul este nesomn din grija altuia… Totul este o leprozerie a sufletului.

Ca să ieși din leprozerie, cineva ți-a șoptit – nu știm cine… poate într-o noapte de Înviere, cu lumânarea aprinsă, ți-a spus bunica:  Hristos a Înviat! Cineva te-a dus la mormintele celor dragi și ai cântat acolo Învierea lui Hristos. Și-ncetul cu încetul ai descoperit alt sens și alt rost al vieții care este în Dumnezeu. Lumea de astăzi și cei care doresc să conducă lumea de astăzi caută să ne țină în leprozerii. Aceștia îți vor spune așa: ”Nu mai ai nicio șansă! Nu mai ai nicio șansă! N-ai bani, n-ai relații, n-ai nicio șansă! N-ai nicio șansă în tot ce vrei să faci sau să te împlinești! N-ai nicio șansă pentru nimic! Ești ratat și ești pierdut! Ești un nimeni! Ești un nimic! Stai în leprozerie cu noi! Nu pleca din leprozerie!”

Hristos îți spune: tu ai toate șansele, tu ai toate binecuvântările, tu ești unic

Nu te lasă societatea de consum să pleci din leprozerie! Hristos îți spune: tu ai toate șansele, tu ai toate binecuvântările, tu ești unic, ai amprentă unică. Tu ești binecuvântat, ai viața ta care se poate umple de veșnicie în rugăciune și-n Dumnezeu. Leprozeria îți va zice: nu ai nicio șansă, nu ieși de-aici! Tragedia noastră este că ne-am obișnuit în leprozerii, iar drumul către Sfânta Biserică este din ce în ce mai anevoios! Leprozeriile s-au ridicat puternic acum împotriva Bisericii. Sunt unele asociații de locatari care au făcut plângere și au zis să se capitoneze clopotnița bisericilor. Duminica când se trage clopotul la biserică, preotul ne trezește din somn! Ce tot atâta clopot? Ce tot atâta rugăciune și toacă? Să ne lase în leprozeriile noastre cu grijile noastre, cu băncile noastre, cu datoriile, cu frământările noastre.

Ce treabă avem noi cu Biserica și cu Hristos? Să ne lase în leprozerie! Să ne lase în moarte, să ne lase în întuneric, să ne lase în ambiții și răzbunări. Să stăm aici cu toții, să arătăm noi ce putem, de ce suntem noi în stare, să facem unuia celuilalt! Să le venim noi de hac tuturor! Actul de a ieși din leprozerie este un act de curaj și el înseamnă că tu ai în tine încă lumina Învierii lui Hristos! Pe care ceilalți n-o mai înțeleg, n-o mai cunosc! A ieși din leprozerie înseamnă a ieși din comoditate, înseamnă a ieși din starea ta de automatism… A intra pe drumul cu Hristos înseamnă a lua drumul spre vindecarea ta, dar nu doar vindecarea trupului, ci și vindecarea sufletului!

„Când iubești, ai încredere, când ai încredere, iubești”

„Iubiți credincioși și credincioase, drumul către Hristos este drumul Învierii noastre. Drumul către Hristos este drumul fericirii noastre. Și omul care merge pe drumul acesta este cel care poate să schimbe totul! Astăzi societatea în care noi trăim este o societate în care omul este considerat precum o marfă, un robot! Omul este analizat după caracteristicile robotului! El nu mai este văzut, nu mai este privit ca un miracol, ca un chip al lui Dumnezeu, ca un loc de întâlnire în rugăciunea lui cu veșnicia, ca un dar și-o bucurie pentru celălalt.

Noi de aceea suntem astăzi la biserică, pentru că stând în leprozerii nu ne simțim bine! Am luat drumul către Biserică. Și aici, în rugăciune, simțim întâlnirea și vindecarea noastră. Să nu lăsăm Biserica! Să nu lăsăm drumul către Hristos, orice ar fi! Și apoi, în biserică stând, după Sfânta Liturghie, să nu uităm să luăm Biserica acasă!

Să nu lăsăm drumul către Hristos, să nu uităm să luăm Biserica acasă! 

Să nu uităm să luăm Biserica acasă! Să luăm Biserica la serviciu, să luăm pe Hristos cel Înviat peste tot! (…) Biserica este locul iubirii noastre necondiționate, este locul unde noi ne facem timp și unde iubirea noastră nu trebuie să fie apreciată, pozată.  Biserica este acolo unde este locul învierii noastre, unde este prezent curajul de a ieși din leprozerie și de a-L urma pe Hristos. Pentru că astăzi, să știi, drumul către Biserică și mai târziu, peste câțiva ani, va fi mult mai greu, va fi un act de curaj maxim. Pentru că te pui cu lumea care vrea să fii robot, să nu ai sărbătoare sau sărbători…

Și actul acesta de curaj este actul de sfințenie sau de binecuvântare a Bisericii. Să cerem, dar de la Milostivul Dumnezeu să așeze-n sufletul nostru și să reaprindă-n sufletul nostru candela aceasta a Învierii și a dorinței sa-L întâlnim pe Hristos. Să fim atenți când pășim pe cărările vieții noastre, la ce târg și ce leprozerii sunt în jurul nostru și ce boli sunt în jurul nostru. Pentru ca să nu ne îmbolnăvim din nou, să nu ne infectăm din nou cu invidie, cu răutate, cu răzbunare, cu uitare de Dumnezeu, cu lipsa rugăciunii. Pentru că această boală e contagioasă și aduce întuneric în suflet!

Să ținem lumina lui Hristos peste tot! Și să înțelegem că suntem chemați să vindecăm leprozeriile, nu să ne îmbolnăvim de ele! Suntem chemați să mărturisim pe Hristos, nu să ne lepădăm de El! Suntem chemați să vindecăm pe ceilalți cu iubire, din iubirea lui Hristos!

Să ținem lumina lui Hristos peste tot! – Cel mai mare dar pe care Hristos-Domnul ți-l dă este darul încrederii

Iubiți credincioși și credincioase, cerem dar ca Milostivul Dumnezeu, care ne-a blagoslovit să ajungem astăzi la Sfânta Biserică să ne ajute să ducem Lumina Învierii lui Hristos cu noi. Cel mai mare dar pe care Hristos-Domnul ți-l dă prin întâlnirea cu El, dar care va crește în tine, este darul încrederii. De aceea, ești chemat, oriunde ești, să mărturisești și să crești încrederea în Dumnezeu.

Pentru că cea mai mare criză prin care noi trecem astăzi, ca Biserică, este lipsa de încredere! Lipsa de încredere înseamnă lipsa de iubire. Când iubești, ai încredere, când ai încredere, iubești. Când nu mai avem încredere, nu mai avem nimic! Și această încredere sau iubire ne-a dus la Biserică și această încredere sau iubire să crească în noi și acolo unde mergem. Bunul Dumnezeu să primească rugăciunile noastre, să ne binecuvânteze, Amin!”, a conchis părintele Petru Munteanu.

Brîndușa Dediu

Citiți și „Întoarceți-vă la lumina aceasta neînserată a sufletului în care să vedeți totul ca dar de la Dumnezeu!”.