Samariteanul Milostiv
A XXXII-a Duminică după Rusalii, numită și „a lui Zaheu”
„Mulţi oameni, deşi mai păcătoşi decât alţii, primesc multe daruri de la Dumnezeu. Deşi sunt răi, totuşi le merge bine, iar unii se întreabă: cum de le merge bine acestor oameni atât de răi sau de lacomi? Răspunsul poate fi că Mântuitorul Iisus Hristos aşteaptă ca bunătatea, milostivirea şi dărnicia Lui să-i determine într-o zi pe cei mai păcătoşi să-şi schimbe viaţa, să se convertească, nu din cauza fricii sau a temii de pedeapsă, ci datorită bunătăţii lui Dumnezeu, Care iubeşte pe orice om şi doreşte ca nimeni să nu piară, ci să se mântuiască, adică să vină la El, în mod liber, cu dorinţa de mântuire, de viaţă veşnică fericită, în iubirea Preasfintei Treimi.” Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Biserica Ortodoxă s-a aflat astăzi, 21 ianuarie 2018, în a XXXII-a Duminică după Rusalii, numită și „a lui Zaheu”. În cadrul Sfintei Liturghie s-a citit pericopa din Evanghelia după Luca, capitolul al 19-lea, versetele de la 1-10, de către părintele paroh Petru Munteanu.
Tâlcuirea Evangheliei Duminicii a 32-a după Rusalii (a lui Zaheu)
Prezenți în număr mare la biserica „Sf. Voievozi” din Săvinești, credincioșii au ascultat tâlcuirea Evangheliei Duminicii a 32-a după Rusalii (a lui Zaheu), în care părintele paroh a accentuat trei lucruri esențiale: atitudinea lui Hristos față de Zaheu, pocăința acestuia și mântuirea adusă de Domnul casei lui.
Acest episod se petrece în ultimul drum pe care Mântuitorul îl făcea către Ierusalim, în Ierihonul în care dăduse vedere lui Bartimeu, orbul din naștere. Ajunge să lumineze ochii altui orb, iar de această dată nu ochii trupului, ci ochii sufletului ai acestui mai mare al vameșilor, Zaheu, dar așa după cum vedem și înțelegem, mare și în dorința și năzuința lui de a-L afla pe Dumnezeu.
Cuvintele acestui Învățător dăruiau sufletului său însetat pace și bucurie
„Ne spune Sfânta Evanghelie de astăzi că în cetatea Ierihon era un mai mare peste vameși. Se confirmă că era un om bogat, un om care era temut de lumea din cetate, urât și disprețuit de cei din neamul lui… Un om care-și ținea funcția aceasta, printr-o lăcomie extremă și printr-o supunere, o obediență, o frică față de stăpânirea romană . Își dorea această funcție, își dorea ca să fie lăsat să fie mai mare peste vameși. Avea nevoie să fie apărat de furia sau ura conaționalilor săi. Acest mai mare peste vameși, Zaheu, a auzit de la trecători, de la călătorii care intrau în cetatea Ierihon despre un Învățător.
Cuvintele acestui Învățător, despre care Zaheu a început să se intereseze, erau diferite, erau cuvinte care îi dăruiau sufletului său însetat, flămând de altceva, pace și bucurie. A început să fie preocupat de acestea și de Învățătorul:
„– Cine este acesta? Ce-a mai spus? Ce a mai făcut?“
De departe și de aproape veneau mesageri și îi povesteau despre Iisus Nazarineanul. Îl informau prin vameșii lui, prin oamenii lui, relatau întâmplări culese de la martori, lucruri și evenimente minunate. Ce mesaje de bine și de pace, de iubire și de adevăr ajungeau la Zaheu…
În momentul în care iubești sau simți iubirea lui Dumnezeu, nu-ți mai este frică
Locul unde acest mai mare peste vameși lucra era un mediu ostil, de frică și teroare, de obediență și ascultare. Era un spațiu în care executai ce ți se spune și făceai ceea ce primeai comandă, fără să discuți. Zaheu afla prin oamenii săi trimiși să iscodească despre Hristos, cuvinte de iubire, de pace și binecuvântare. Să ții minte: în momentul în care iubești sau simți iubirea lui Dumnezeu, nu-ți mai este frică. Îți dispare frica.
Opusul fricii nu este curajul, ci opusul fricii sau vindecarea de frică este iubirea. Iubirea de Dumnezeu a făcut să meargă martirii din istoria Bisericii noastre, la moarte ca la nuntă. Îl iubeau pe Hristos. Noi, dacă-L iubim pe Hristos, ce frică mai avem? Dacă suntem în Dumnezeu și-L iubim pe Dumnezeu, unde-i frica? Hristos vorbea despre iubire, iubirea lui Dumnezeu, în timp ce în jurul lui Zaheu, în lumea cetăților și în garnizoanele cu soldații romani cu săbiile pline de sânge și scuturi bătucite de lovituri, se vorbea despre frică, cu spaimă de autoritate, de supunere și de moarte”, se arată în cuvântul de învățătură al părintelui Munteanu, adresat celor prezenți în sfânt lăcașul de cult.
Meditând asupra fragmentului Evanghelic, părintele paroh a pătruns în înțelesul adânc al acestei minuni, al acestei lucrări dumnezeiești cu Zaheu Vameșul, continuând omilia sa.
Judecata noastră funcționează doar până în punctul în care este copleșită de lăcomie
„Zaheu era un om neîmplinit ,temător și singur, în bogăția lui, în faima și forța lui. Mai marele peste vameși Zaheu începuse să își pună problema fericirii. El plecase de jos, poate în tinerețe a cunoscut un mai mare peste vameși și și-a dorit să fie ca el, l-a văzut plin de bogăție, de faimă și putere, vesel… și și-a zis: „Am să ajung și eu mai mare peste vameși”. A făcut mari concesii, a lăsat mult la o parte din ceea ce reprezenta el și valoarea lui, chipul lui Dumnezeu din el. În momentul în care te respecți pe tine îți respecți chipul lui Dumnezeu din tine, atunci nu mai faci concesii… Sau uiți de tine, de Dumnezeu, Creatorul tău… Ce tristețe! Judecata noastră funcționează doar până în punctul în care este copleșită de lăcomie.
A crescut Zaheu treaptă cu treaptă socială, până a ajuns mai mare peste vameși, socotind că va fi fericit. Dar fericirea era departe, tot mai departe. Auzise despre fericire de la Hristos-Domnul și sorbea cu multă grijă fiecare informație și fiecare cuvânt despre Hristos. Zaheu a început să își dorească să-L vadă pe Mântuitorul.
În momentul în care ne dorim să fim cu Dumnezeu, Dumnezeu ne îmbrățișează
Spune Sfânta Biserica , spun și Sfinții Părinți în felul următor: că în momentul în care omul face un pas către Dumnezeu, Dumnezeu face o mie de pași către el. În momentul în care ne dorim să fim cu Dumnezeu, Dumnezeu ne îmbrățișează. În momentul în care ne rugăm la Maica Domnului, la Sfinți, ei vin cu noi, se coboară din icoană, ne-mbrățișează, totul este să ne dorim să ne rugăm, să credem și să învățăm iubirea de Dumnezeu și iubirea lui Dumnezeu”.
Din dorința de a ieși din mediul în care trăia, pentru a simți adevărata fericire dăruită de Iisus Hristos, Zaheu merge în întâmpinarea lui Hristos Domnul.
„Zaheu a început să Îl caute, după cuvinte pe Învățătorul, cel care vorbea despre iubire, despre dreptate, vorbea despre altă dreptate, vorbea despre alt adevăr, stări care nu pot să fie cumpărate cu bani și influențe, cu relații. A început să-L caute Zaheu pe Hristos. Și atunci Hristos Domnul simțind chemarea și iubirea lui Zaheu a luat drumul către Ierihon.
A plecat și Hristos să-l caute pe Zaheu! A simțit Hristos, fiul lui Dumnezeu, chemarea lui Zaheu! Ține minte un lucru foarte important: Hristos nu înșeală și nu poate fi înșelat! Zaheu era în altă lume, o lume a înșelăciunii, a disperării și confuziei și dorea să scape din ea, din ea striga spre Mântuitorul Hristos. Hristos nu înșeală și nu poate fi înșelat! Hristos este Calea, este Adevărul, este Viața, Hristos este Lumina noastră! Chemat din inimă de Zaheu, Hristos a luat drumul către cetatea Ierihon”.
O tăcere, uneori, face cât o mie de cuvinte
Totodată, părintele Munteanu a vorbit despre întoarcerea lui Zaheu vameşul pe drumul mântuirii.
„Zaheu s-a uitat în ochii lui Hristos și a fost o întâlnire așteptată, o trezire dintr-un somn lung și greu, o privire-îmbrățișare care i-a schimbat și îi va schimba viața întreagă. Hristos s-a uitat în ochii lui Zaheu și Zaheu în ochii lui Hristos… O tăcere , o bucurie, o înviere. Ce putea să facă Zaheu la glumele și la râsul lumii? Putea să zică așa: „Râdeți de mine voi, ăștia, sărmani și fără apărare! De mâine măresc taxele! O să plecați din cetatea Ierihonului fără nimic pe voi! Eu am armata și forță, voi nu sunteți păziți de nimeni!” Putea să se răzbune pe ei! Putea să-i amenințe, putea să le răspundă la rău și la injurii cu mai multă amenințare și mai mult rău.
Ne spune Sfânta Evanghelie că auzind chemarea lui Hristos Domnul, care i-a zis:
„-Coboară-te din dud, Zaheu, știu de ce te-ai urcat acolo, știu ce căutai, știu pe cine cauți, știu ce dorești, coboară-te că vin la tine acasă! “. Acesta, s-a coborât cu bucurie, spune Sfânta Evanghelie, și-a plecat cu Hristos la casa lui. A plecat cu Hristos la casa lui! Nu ne spune Sfânta Evanghelie ce și-au vorbit pe drumul către casă. Să știi un lucru, că o tăcere, uneori, face cât o mie de cuvinte, o mângâiere, o privire, o îmbrățișare, o iubire din iubirea lui Dumnezeu este o Înviere!
Zaheu, îmbrățișând Lumina prezenței iubirii lui Hristos, a început să-i pese de ceilalți
Ajungând acasă, Zaheu a înțeles de fapt rostul sau menirea împlinirii lui. A înțeles că, ceea ce îl făcea pe el nefericit era această stare de lăcomie și de izolare față de semeni. Nebunia aceasta a dorinței de putere și a lăcomiei îl transformă pe om, omul devine rece și crud, nemilos, răzbunător, el intră în întuneric și întunericul intră în el. Zaheu, îmbrățișând Lumina prezenței iubirii lui Hristos, a început, vindecat fiind, să-i pese de ceilalți. Când începe să-ți pese de ceilalți, când te simți responsabil înseamnă că ești cu Hristos.”
Pocăința casei lui Zaheu din Sfânta Evanghelie de astăzi este un exemplu viu de întoarcere la Hristos pentru familia creștină din zilele noastre, pentru noi toți care suntem fii ai lui Dumnezeu după har și oameni păcătoși după fapte. Dacă n-ar fi mila lui Dumnezeu și pocăința prin care suntem miluiți și iertați, nimeni dintre creștini nu ar putea fi mântuiți. Dumnezeu care ne-a creat ne oferă în dar mila și dragostea Lui de Tată, iar noi, ca fii, trebuie să-i oferim pocăința noastră, smerenia noastră, lacrimile noastre de căință, spovedania și părăsirea păcatelor.
Brîndușa Dediu
Citiți și „Hristos îți spune: tu ai toate șansele, tu ai toate binecuvântările, tu ești unic”.
