21 noiembrie, Ovidenia, Vovidenia, Filipul cel Mare, Filipul cel Şchiop, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului

Ziua în care începe iarna, Ovidenia, este o sărbătoare a luminii, care sparge întunericul iernii, al morţii. Tema centrală a legendelor mitologice consacrate acestei zile fiind văzul, vederea, prima apariţie, prima vedere – viziune – a lumii, a lui lisus, a cerului care se deschide ş.a., atrage după sine numeroase practici magice apotropaice (pentru a avea o bună vedere, pentru ochi) sau de propiţiere (luminile pentru cei care au murit fără lumânare – lumina de veci). Tot acum încep să vadă şi vrăjitoarele, care încep să-şi acumuleze putere demonică. Şi fetele pot să-şi vadă acum ursitul, prin intermediul unui mare număr de practici magice specifice.
Sărbătoarea paralelă e consacrată, evident, tot lupului. După unii, acum este celebrat cel mai mare dintre Filipi.
Intrarea în Biserică a Maicii Domnului.
Împlinindu-se trei ani de la naşterea prea curatei Fecioare Maria, drepţii ei părinţi Ioachim şi Ana şi-au adus aminte de făgăduinţa lor, ca să aducă în dar lui Dumnezeu pre cel născut. Ajungând în cetatea Ierusalimului, au mers cu cinste la biserică, ducând într-însa pre Biserica lui Dumnezeu cea însufleţită, pre prunca cea de trei ani, prea curata Fecioară Maria (Vieţile sfinţilor, III, pp. 959, 961).

Tradiţii: În această zi s-a vedit lumea, pe care Dumnezeu a blagoslovit-o la Blagoveştenie. Într-o zi de Ovidenii s-a născut Domnul Hristos. Ca şi la Crăciun, se deschide cerul şi vitele vorbesc. Uneori se spune că frumuseţile cerului sunt văzute numai de cei prea buni la Dumnezeu, cum ar fi ciobanii care nu au văzut la ochi femeie. Această sărbătoare se ţine pentru ochii ce văd, pentru vedere. În acest scop, unii oameni sfinţesc în această zi câte un fuior, cu ajutorul căruia la nevoie se şterg pe ochi, cu apă (Pamfile, 1997, p. 215). ♦ În această zi se dă de pomană lumina de veci, lumânarea care nu se va stinge niciodată pe lumea cealaltă. De asemenea, se aprind lumânări şi se dă de pomană de sufletul celor înecaţi, morţi fără lumânare la căpătâi, morţi în întuneric, ca să aibă şi ei pe lumea cealaltă calea luminată. Lumânările aprinse pentru aceşti morţi sunt în formă de toiaguri, cât un stat de om, şi apoi se învârtesc ca melcul (Pamfile, 1997, p. 216). ♦ Pentru cei ce au murit fără lumânare, să te scoli în ziua de Ovidenie des-dimineaţă şi să arunci un vreasc în cuptor, fără să-l aprinzi, şi are lumânare (Niculiţă-Voronca, II, p. 397). ♦ Din această zi şi până la Sf. Gheorghe femeilor nu le mai este îngăduit să bată rufele la spălat cu maiul, căci Maica Domnului nu-i mai poate scoate pe înecaţi cu volocul ce-l face din fuiorul de la Bobotează; când bat femeile cu maiul, cei înecaţi mai afund cad (Pamfile, 1997, p. 216). ♦ Este cel mai mare dintre Filipi (Pamfile, 1997, p. 215). Filipul cel Şchiop este sfânt. A fost şchiopat de Dumnezeu pentru că s-a abătut de la dreapta credinţă (Speranţia, V, f. 153 v). ♦ Un om care a lucrat în această zi a rămas şchiop, de aceea această sărbătoare o numesc Filip Şchiopul (Speranţia, V, f. 202). ♦ Filipii se zice că erau trei fraţi, dintre care unul şchiop, şi acesta era cel mai tiran faţă de animalele sălbatice, mai cu osebire de lupi, ucizându-i fără milă, fiind un bun ochitor. Într-o zi, câinii Sâmpetrului se plânseră sfântului de acest tiran şi cer a li se face dreptate. Şi aşa, într-o noapte, pogorându-se sfântul din cer în mijlocul unei mari şi lungi pustii, au început a întreba pe lupii adunaţi ca frunza şi ca iarba ce vor, şi răspunseră că un om cu numele de Filip cel Şchiop a omorât pe mulţi dintre ei şi ei şi cer răzbunare. Mai cer a-i orândui pe fiecare ce trebuie să mănânce, şi aşa a început sfântul a le ursi, că unul o capră, altul un bou, altul un miel etc. şi isprăvindu-i pe toţi, fiind hămesiţi de foame. Şi în momentul când trebuia ca sfântul să se înalţe la cer, iar lighioanele a pleca după pradă, iacă spre mirarea tuturor vede un lup şchiop de-abia venind. Îl întrebă sfântul că de ce şchioapătă şi n-a venit la timp, iar el răspunde că a fost lovit de Filip Şchiopul şi de-abia a scăpat într-o vizuină. „Bine”, a zis sfântul, şi îi spune că, deoarece lui nu are ce-i mai da ca pradă, îi va da chiar pe Filip Şchiopul, cel care l-a lovit a-l mânca. Mare şi grozavă mulţumire fu pe toate lighioanele! Toate bune, sfântul se înalţă la cer, lupii pleacă după pradă, însă lupul cel şchiop era tare trist, cum o să poată mânca el pe spaima lor. L-a pândit lupul cel şchiop pe Filip până când, într-o zi, l-a găsit culcat la umbra unui copac şi de patru ori l-a înghiţit (Speranţia, III, f. 183). ♦ Se zice că mai mulţi ciobani, vorbind între ei de puterea acestei sărbători, unul din ei ar fi făcut prinsoare cu camarazii lui că el are să lucreze în această zi. Zis şi făcut. A lucrat ciobanul până seara. În timpul când a fost să se culce (se vede că tot a avut niţică frică), a spus la ceilalţi ciobani ca el să se culce în mijlocul lor şi să ia şi un clopot de gât, ca, de-or veni lupii, ei să audă clopotul. Toţi au primit propunerea şi ciobanul cu prinsoarea s-a culcat în mijlocul celorlalţi şi cu clopotul de gât. Peste noapte însă, venind lupii, au luat pe ciobanul din mijloc şi a doua zi n-au găsit din el decât oasele şi încălţămintea (Speranţia, III, f. 91). ♦ Se sărbătoreşte de către femei, pentru ca pe cei din casă să nu-i apuce boale urâte etc. Iacă ce s-a întâmplat unui om care a lucrat în această zi. Acest om a plecat pe la prânz ca să taie şi să pună viţă de vie în pământ. După ce a tăiat şi a curăţat viţa, a legat-o şi, când s-o ridice în spinare, a văzut în urmă-i o femeie mare, îmbrăcată în albastru, care i-a zis: „Măi, omule, am să te fac să mănânci viermi de sub părul acesta”. Era şi un păr în via aceea. După ce femeia a zis aste vorbe, omul a voit să se uite iarăşi la ea şi n-a mai văzut-o. Nemaivăzând-o, s-a aplecat încă o dată ca să-şi ia legătura şi să plece, însă şi de astă dată vede aceeaşi femeie. Acum, când a văzut-o a doua oară, i-a scăpat legătura din spinare şi-a rămas mut ca o piatră, nemaiştiind nimic de el. De-abia a venit acasă, însă pe alte drumuri. Trei săptămâni a zăcut el de această boală, în care timp nu mânca nimic, ci bea numai apă (Speranţia, I, ff. 122 v-123).♦ De la Ovedenii începe iarna (Pamfile, 1997, p. 216). ♦ De Ovidenie se întâlneşte iarna cu vara; intră iarna în vară (Niculiţă-Voronca, II, p. 214).
Pentru bunul mers al vieţii şi al treburilor: Se serbează ca să meargă şchiopii; jumătate din zi nu se lucrează, pentru sporul casei (Speranţia, VII, f. 159 v).

Apărător de rele şi durere: Filip Şchiopul se ţine să nu vină lupul ăl şchiop să le fure oile (Speranţia, III, f. 211 v). ♦ Se vor lipi cu lut cuptoarele şi pereţii, pentru a se unge ochii lupului. Uneori se unge şi uşa cuptorului, zicându-se:
Eu nu ung uşa (gura) cuptorului,

Da ung ochii duşmanului
(Pamfile, 1997, p. 215).
Cine lucrează i se poceşte unul sau ambele picioare (Speranţia, III, f. 93 v). ♦ E rău de scrânteli în culesul poamelor (Speranţia, I, 425). ♦ Din această zi încep să se ungă cu usturoi ferestrele, uşile şi locurile de culcare, ca să nu se lipească de casă farmecele, căci de la Ovidenii încep şi fermecătoresele să vrăjească (Pamfile, 1997, p. 215).
Magie: Numai lumânarea de la Ovidenii e bună de uitat în fântână, spre a-ţi vedea soţul (Gorovei, 1995, p. 243). ♦ În această zi se ia o crenguţă cu şapte prune şi câteva alune şi se păstrează la loc neumblat, căci sunt bune de friguri şi de alte boli, în decursul anului (Pamfile, 1997, p. 216).
Despre vreme: Dacă în această zi va fi senin, soare, atunci vara va fi secetoasă; de va fi nor şi linişte, peste an vor fi epidemii (Pamfile, 1997, p. 216). ♦ Dacă se întâmplă să ningă la Ovedenie, va fi iarnă grea (Gherman-4, p. 126). ♦ Cum va fi vremea în ziua de Ovidenie, aşa va fi toată iarna (Gorovei, 1995, p. 268).

Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român