Izvorul Tămăduirii – Izvor nesecat de dragoste

„Izvorul Tămăduirii este o sărbătoare a bucuriei, pentru că Maica Domnului care este icoana vie a Bisericii rugătoare, prin harul care îi vine Ei de la Hristos se face Izvor de Tămăduire pentru noi. Noi, foarte adesea nu știm cât de mare este darul sănătății, decât atunci când nu mai avem sănătate. Nu știm cât de mare este darul vederii decât atunci când nu prea mai vedem. Nu știm cât de mare este darul că avem o inimă care funcționează corect sau bine decât atunci când începe să ne doară. Aceste boli care vin asupra noastră ne determină să cerem mai mult ajutorul lui Dumnezeu, să prețuim mai mult darul sănătății și în același timp să fim mai milostivi și ajutători față de cei care suferă”, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Galerie Foto

În calendarul creștin ortodox, în ziua de vineri din Săptămâna luminată, adică perioada cuprinsă între Duminica Învierii sau a Sfintelor Paști şi Duminica Tomii sau prima după Înviere, figurează una dintre sărbătorile foarte scumpe pietăţii ortodoxe. Ea poartă numele de Izvorul Tămăduirii şi este o sărbătoare închinată Maicii Domnului. Face parte din numitele sărbători mici, închinate Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu.

Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii este închinată după tradiţie Maicii Domnului, care începând cu secolul al V-lea a făcut numeroase vindecări şi minuni la un izvor din apropierea cetăţii Constantinopolului. Izvorul miraculos există şi astăzi în oraşul Istanbul, la mănăstirea ortodoxă din cartierul Balukli. În Biserica Ortodoxă, preoţii şi credincioşii s-au rugat în această zi de sărbătoare, în special Maicii Domnului, să fie binecuvântate apele şi să facă, prin mijlocirea lor, tămăduiri de boli şi patimi.

În toate lăcașurile ortodoxe de cult de la orașe şi de la sate, la praznicul închinat Izvorului Tămăduirii se săvârşesc, după rânduială specifică Săptămânii Luminate, slujbe de sfințire a apei, numită Agheasma Mică. După slujba de sfințire, preoţii îi stropesc pe credincioși cu apă binecuvântată şi cântă troparul:

„Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvântează moştenirea Ta, biruinţa binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte, şi cu crucea Ta, păzeşte pe poporul Tău”.

În fiecare an, credincioșii Parohiei ”Sfinții Voievozi”- Săvinești aduc ofrandă de rugăciune şi osteneală la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii.

Astfel, la data de 3 mai 2019, enoriașii Parohiei „Sf. Voievozi” s-au alăturat credincioșilor veniți din alte zone, pentru a participa la Sf. Liturghie oficiată de către părintele Petru Munteanu, la prima troiță ridicată în parohie. După slujbă, părintele Munteanu a săvârșit slujba de Sfințire a Apei, numită și Aghiasma Mică.

La finalul slujbei, părintele paroh a rostit cuvânt de învățătură, menționându-le credincioșilor că în Săptămâna Luminată și chiar până la Înălțarea Domnului credincioșii poartă veșmânt alb, în amintirea crijmei de la botez: ”Credincioșii poartă un veșmânt alb, în Săptămâna Luminată și până la Înălțarea Domnului, care mărturisește bucuria aceasta mare, care Hristos Domnul ne-a dăruit-o prin Învierea Sa. Tămăduirea noastră vine de la Hristos cel Înviat… Cel care, prin Învierea Lui, vindecă păcatul și moartea și ne dăruiește, din iubirea Lui, viață veșnică. Bunul Dumnezeu să vă dăruiască această sărbătoare, care să se transforme într-o sărbătoare continuă a vieții noastre. Un Izvor al Tămăduirilor să curgă din îmbrățișarea noastră cu Hristos cel Înviat. Ne rugăm ca Dumnezeu să ne ajute să îngrijim în continuare această troiță, care devine un loc mărturisitor pentru cei care trec prin fața ei”.

În continuarea cuvântului de învățătură, părintele Petru Munteanu a arătat importanța troițelor ridicate de credincioși, ca manifestare a recunoștinței: ”Troițele sunt o manifestarea a recunoștinței noastre, de fapt, tot ceea facem noi când trăim bucuria Învieirii Domnului este o împletire a recunoștinței. Omul recunoscător este omul fericit”.

Și această troiță are o poveste în spatele ei, de care, cu drag, își amintesc sătenii: ”Ghiță Burluță a cumpărat acest teren de la cineva de la Roznov, terenul avea o cruce pe el și așa fost vândut, iar de când sunt eu aici, de 58 de ani, a existat această troiță cu hramul la sărbătoarea Izvorul Tămăduirii. Tot i-am adus îmbunătățiri, dar o bună periodă de timp, de prin 1986 până în 1990, nu am mai avut voie să ne ocupăm de ea. După revoluție, ne-am adunat toți vecinii și ne-am sfătuit, am pus bani cu toții și am remenajat troița. An de an se face o slujbă foarte frumoasă, vin foarte mulți credincioși, iar noi ne bucurăm de această sărbătoare mare. Noi încercăm să ne păstrăm tradițiile, lumea este educată, toți tinerii au învățat, au lucrat și sperăm ca și de acum încolo să se țină cont de obiceiurile noastre străbune”.

Istoria Sărbătorii Izvorul Tămăduirii

„În vremea în care a împărăţit, Leon cel prea Înţelept avea o soţie îmbunătăţită foarte şi sfântă, numele ei fiind Teofana, care s-a sfinţit mai de pe urmă pentru faptele ei cele bune, după cum se vede în Sinaxar, în 16 zile ale lui decembrie.

Deci mai înainte de a se săvârşi Sfânta Teofana, a venit mare boală împăratului, şi durere nevindecată, care se zice piatră, că se nasc oarecare pietre înăuntru în mădularul cel ascuns, şi astupă drumul udului, şi nu poate să iasă udul, pentru care pricină mulţi au murit. Aşadar, chinuindu-se Leon, s-au adunat toţi doctorii şi nu puteau să-l vindece. În săptămâna zisă a brânzei l-au strâns durerile atât, încât au hotărât doctorii cum că moare, şi au pregătit cheltuielile morţii.

Atunci, fericita împărăteasă văzând că nici un doctor pământesc nu putea să-l vindece, a alergat la Cel Ceresc. A intrat în cămara cea împărătească, şi căzând înaintea Sfintei Icoane a Maicii lui Dumnezeu, cu credinţă şi cu lacrimi fierbinţi se ruga ca să-i dăruiască puţină viaţă bărbatului ei, până ce ar veni în vârstă Constantin, fiul lor, ca să nu se primejduiască împărăţia. Făcând rugăciune, dar, împărăteasa cetăţii şi rugând pe Stăpâna cerului şi a tot pământul, a auzit un glas nevăzut zicând: „Nu te întrista, Teofano, că astăzi vine buruiana cea vindecătoare, ca să vindece pe bărbatul tău”.

Aceasta auzind Sfânta, s-a bucurat foarte şi, alergând către cel bolnav, îl văzu cum că era în ceasul cel mai de pe urmă, ca să-şi dea sufletul, şi doctorii au făcut sfat ca să-l spintece. Iar ea le-a zis lor că degrabă vine alt doctor ca să-l vindece, şi după multe ceasuri, când socotea cum că de tot a murit, văd că vine degrabă o călugăriţă, Agati cu numele, care era în Biserică, şi ţinând Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu cea din Hrisopighi un vas cu apă din acea vindecătoare, a zis acestea către împărăteasă: „Astăzi când m-am sculat de dimineaţă şi împodobeam biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, am auzit un glas, zicându-mi: «Agati, ia degrabă puţină apă din izvorul meu, ca să duci împăratului să o bea, ca să se vindece şi el şi să înceteze şi durerea Teofanei iubitei mele, care cu lacrimi strigă către mine»”. Deci i-a dat împărăteasa apa celui bolnav şi îndată, o! grabnică izbăvire!, cum a băut-o, s-a vindecat desăvârşit, şi atâta putere a luat, încât s-a sculat din pat sănătos, ca şi cum n-ar fi avut nici o boală.

Minunea aceasta a înspăimântat pe toţi, iar împăratul a poruncit de au făcut un praznic de veselie întru aducerea aminte a acestei faceri de bine şi mulţumire a Preaslăvitei Stăpânei noastre şi a Celui ce S-a născut din ea negrăit, Căruia I se cuvine slava în veci. Amin. (Extras din „Din minunile Maicii Domnului”– Ed. Doxologia)