Temperaturile scăzute din această perioadă a anului cresc riscul infecțiilor de la nivelul urechii. Durerile de urechi pot fi cauzate de otite, dar și de anumite infecții ale gâtului și ale nasului, coșuri, lovituri puternice în zonă sau pe oasele maxilarului, acumulare de ceară, insecte, apă rămasă după baie, diferențe de presiune etc. Cel mai bun remediu pentru a calma o durere de ureche este să puneți ceva cald lângă ea.
La primele semne ale otitei este indicat să vă prezentați la medic, însă, pe lângă tratamentul prescris de specialist, se poate grăbi vindecarea otitei și cu remedii naturiste. Din cele mai vechi timpuri, oamenii au apelat la farmacia naturii și au încercat diverse tratamente care au ajutat mult vindecarea. Unele dintre acestea le enumerăm în continuare.
Suc de usturoi – striviți câțiva căței de usturoi, iar sucul rezultat picurați-l în ureche cu ajutorul unei pipete.
Suc de ceapă – sucul de la o ceapă zdrobită, se aplică pe o bucățică de vată și se introduce în ureche.
Sare grunjoasă – se încălzește într-o cratiță, se pune într-un tifon mai gros și se ține aproape de ureche; vaporii degajați vor lua durerea cu „mâna”.
Busuioc – se prepară un macerat dintr-o crenguță mărunțită care se pune în jumătate de pahar cu apă de seara până dimineața; se încălzește preparatul într-o linguriță și cu ajutorul unei pipete se picură lichidul în ureche. Util este și uleiul esențial de busuioc, din care se pun două-trei picături în urechea bolnavă.
Mușețel – se prepară o infuzie dintr-o lingură cu flori la 250 ml de apă clocotită timp de 5 minute și se beau trei-patru căni pe zi.
Urzică – se prepară o infuzie dintr-o lingură cu flori la 250 ml de apă clocotită timp de 5 minute și se beau trei-patru căni pe zi, iar cu infuzia se pot face și spălături în urechi.
Propolis – se îmbibă o bucată de vată în tinctură de propolis și se introduce seara în ureche. Până la vindecarea otitei se pot administra și intern câte 10 picături cu tinctură de trei ori pe zi.
Varză – se aplică frunze de varză pe urechea afectată.
Ulei de măsline – se încălzește o linguriță cu ulei de măsline și cu ajutorul unei pipete se toarnă câte două-trei picături după ce verificați să nu fie prea fierbinte.
Apa oxigenată – dizolvă dopurile de ceară; pipetați în ureche două-trei picături, așteptați un minut sau două, apoi lăsați să se scurgă.
În continuare enumerăm câteva mici trucuri pentru a menține starea de sănătate a urechii.
Dacă observați că urechile încep să vă doară din cauza diferențelor de presiune, obișnuiți-vă să mestecați gumă sau să sugeți o bomboană până simțiți că urechile se desfundă.
După fiecare baie aveți grijă să vă scoateți apa din urechi și să direcționați aerul cald al uscătorului de păr și spre zona urechilor, aplecând capul pe o parte.
Dacă v-a intrat o insectă în ureche, ar fi bine să ajungeți în cel mai scurt timp la medic. Acasă puteți încerca să picurați puțin alcool cu pipeta în ureche, până omorâți insecta, apoi umpleți ușor urechea cu apă cu ajutorul unei seringi mici și lăsați să se scurgă.
Când înotați, folosiți o cască și feriți-vă să intrați în apă murdară.
Sănătate maximă!
Iulia Romedea




