„Sărbătoarea Floriilor, începând cu pelerinajul din sâmbăta Floriilor, este prevestire deja a biruinţei lui Hristos asupra morţii lui Lazăr şi apoi a biruinţei lui Hristos asupra propriei sale morţi, ca să ne dăruiască nouă bucuria Învierii. (…) Pelerinajul de Florii este, în primul rând, este o comemorare a intrării Domnului Isus Hristos în oraşul Ierusalim, venind din satul Betania, unde a înviat din morţi pe prietenul său Lazăr. În al doilea rând, pelerinajul de Florii este prevestirea pătimirii Domului Isus Hristos, dar şi a Învierii de obşte a tuturor neamurilor”, Preafericitul Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Pelerinajul creștin de Florii își are originea în secolele III și IV, fiind întâlnit în marile orașe ale creștinătății, precum Ierusalimul și Constantinopolul. În țara noastră, procesiunea sau pelerinajul din ajunul sărbătorii Floriilor este un eveniment deosebit, care a prins amploare mai ales în perioada interbelică. Întreruptă forțat de regimul comunist în anul 1948, tradiția acestei procesiuni a fost reluată, după anul 1990, în Moldova, iar din anul 2008 în București, și apoi în alte părți ale României.
Ultima sâmbătă dinaintea Săptămânii Patimilor Domnului este cunoscută în tradiţia creştină ca „Sâmbăta lui Lazăr”.
Tradiţia spune că, în această zi sâmbătă, credincioşii duc ramuri de salcie la mormintele celor dragi, care nu mai sunt printre noi. Cunoscută ca şi Sâmbăta lui Lazăr, în această zi Biserica face pomenirea învierii lui Lazăr de către Domnul Iisus Hristos înfăptuită în Betania. Creştinii se roagă Domnului ca toţi cei adormiţi să fie aşezaţi “în loc luminat, în loc cu verdeaţă, în loc de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea şi suspinarea”.
Pelerinajul de Florii aduce aminte de drumul parcurs de Mântuitorul Iisus Hristos din Betania la Ierusalim cu o săptămână înainte de Patimile şi Învierea Sa din morţi.
Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim a fost cinstită încă din ajunul acestui praznic de către enoriașii Parohiei ”Sfinții Voievozi” – Săvinești. Deja tradiție, ca în ultimii nouă ani, părintele paroh Petru Munteanu, alături de credincioșii enoriei, a mers și în acest an, la data de 20 aprilie 2019, într-o procesiune în Sâmbăta lui Lazăr pentru a vesti intrarea Mântuitorului Hristos în cetatea Ierusalimului, la cele 29 de troițe ridicate de comunitatea săvineșteană, în cei aproape 22 ani de când slujește părintele Petru Munteanu în Parohia ”Sfinții Voievozi”.
Ca și în anii precedenți și de această dată în dreptul fiecărei troiţe a fost citit un condac şi un icos din Acatistul Învierii lui Lazăr. Pelerinii au ascultat pericopele evanghelice legate de Duminica Floriilor şi au primit ramuri de salcie şi flori binecuvântate. La una dintre troițe, cea care are hramul de Sf. Cruce, credincioșii l-au așteptat pe părintele Petru Munteanu cu câteva cântări bisericești, cum ar fi: ”O, Minune!”, pe care le-au intonat împreună.
”Hristos Domnul intră în cetatea Ierusalimului (care se traduce Orașul Păcii ) pentru a ne aminti tuturor care este chemarea-vocație a noastră: Cea de fii ai lui Dumnezeu prin har. Uitându-şi chemarea, ajuns la stadiul de cerșetor, privind doar spre cele vremelnice şi stricăcioase, omul s-a înstrăinat de sine, de semeni şi de Dumnezeu. În Cetatea Ierusalimului poporul, odinioară strigând „Osana! Osana!”, nădăjduia în darul şi ajutorul stricăcios dorit de fiecare în spațiu-timp al vremelniciei sale. Noi, astăzi, plecând de la Sfânta Biserică am parcurs un drum cu Hristos la troiţele parohiei unde, cântând şi rugându-ne cu credincioşii, am redescoperit calitatea-vocație a noastră de „fii ai Împărăţiei Cerurilor” la care suntem chemați prin Întruparea Mântuitorului şi prin Sărbătoarea Floriilor. Hristos Domnul, prin intrarea în Ierusalim, dorește să ne spună că nu suntem cerşetori ci fii de Împărat. Chemați la ospăţul unei împărăţii veşnice. Parcurgem cu credincioşii un drum cu Hristos Domnul în Săptămâna Patimilor pentru a trăi împreună marele dar al Învierii, ce ne introduce într-un nou spațiu numit de Biserica noastră „spațiul Învierii” unde minunea este posibilă”, s-a exprimat părintele paroh Petru Munteanu, în fața credincioșilor.
Brîndușa Dediu