„Viața fără iubire de Dumnezeu și fără iubire de semeni devine o stare a disperării”

„Dacă vrem să ne mântuim, adică să scăpăm de iad și să fim primiți în Rai și bucuria împărăției cerești trebuie să facem următoarele lucruri: Mai întâi să păstrăm cu sfințenie dreapta credință ortodoxă pe care o avem neschimbată de două mii de ani. Apoi să ascultăm de Biserica întemeiată de Hristos și de păstorii ei – preoți și episcopi. Să păzim cu multă evlavie poruncile Sfintei Evanghelii și mai ales, rugăciunea, milostenia, smerenia, iubirea creștină, nașterea și creșterea de copii, participarea regulată la biserică, spovedania și Sfânta Împărtășanie.” Arhimandrit Cleopa Ilie

Galerie Foto

Duminica este zi sfântă în memoria creării lumii de către Dumnezeu. În Cartea Facerii se spune: „Şi a sfârşit Dumnezeu în ziua a şasea lucrarea Sa, pe care a făcut-o; iar în ziua a şaptea S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut. Şi a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că într-însa S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut şi le-a pus în rânduială.” (Facerea 2, 2-3)

Duminica a 22-a după Rusalii a adunat în sfânt lăcașul de cult de la Săvinești, cu hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril, numeroși credincioși și enoriași ai parohiei. Ei au participat la Sf. Liturghie, oficiată de către părintele paroh Petru Munteanu. Răspunsurile la strană au fost date de membrii corului săvineștean, care sunt nelipsiți de la slujba duminicală.

În această duminică s-a dat citirii pericopa Evanghelică de la Luca 16, 19-31, a lui Lazăr şi a bogatului nemilostiv. Vom înțelege din cuvintele Sfintei Evanghelii două lumi în care noi trăim deopotrivă, cea materială, în care ne regăsim zi de zi, dar și o lume interioară.

Dând citire fragmentului Evanghelic și meditând asupra textului evanghelic duminical, părintele Petru Munteanu a reliefat:

„Suntem la Duminică a XXII-a după Rusalii, duminica trecută în calendar cu titlul Bogatul cel nemilostiv și săracul Lazăr. Am ascultat această pildă rostită de Mântuitorul Iisus Hristos, care vorbește despre două lumi. O lume materială , unde noi ne desfășurăm viața și pe care o recunoaștem și o lume a duhurilor sau lumea de dincolo sau numită de noi, de strămoșii noștri, celălalt tărâm. O lume unde mergem cu toții, mai devreme sau mai târziu.

Și ne spune Mântuitorul despre cele două lumi într-un mod deschis și limpede, este atât de explicată această Sfântă Evanghelie, încât noi doar o repetăm și o retrăim,  înțelegând câteodată cât de important este să retrăim cuvântul lui Hristos, să-l reașezăm la inima noastră.

Ne spune Sfânta Evanghelie că era un om bogat. Și-i foarte interesant că Mântuitorul nu dă numele bogatului. Vedeți, în zilele noastre, toți oamenii bogați sunt cunoscuți sau doresc să fie cunoscuți. N-ai auzit de cutare sau de cutare? Este o bătălie a numelor celor bogați.  Numele celor bogați sunt vorbite, sunt șoptite cu teamă, cu respect, cu invidie. Ei sunt cunoscuți. Numele celor bogați apoi sunt cioplite în monumente și în pietre funerare care alcătuiesc, apoi, diverse complexe, mausolee. Uite, cutărescu, ce mormânt are, ce piatră, ce construcție. Ei ar dori cumva să lase amintirea lor dăltuită și în locul de veci. Însă, după generații și generații, dacă este să facem, și v-aș îndemna, că este interesant să faceți, câteodată, când mergem,  mergeți la morminte la cei dragi, să mai petreceți puțin. Și ne uităm la nume și ne întrebăm: oare cine a fost? Uite ce monument, ce cheltuială. Eu vă spun că amintirea unui om nu durează mai mult decât o cruce de stejar pusă la căpătâi. Când se stinge crucea de stejar, se sting și cei care își aminteau despre el. Mai rămâne în petecul de hârtie numele acela trecut și petrecut  cu recunoștință, după iubirea lui și faptele lui.

Ei bine, bogatul cel fără de nume, ne spune Mântuitorul Iisus Hristos, petrecea în porfiră și în vizon în toate zilele vieții lui. Iar la ușa lui, ne spune Mântuitorul că era un sărac pe nume Lazăr. De ce oare Mântuitorul dă numele săracului și de bogat nu spune nume? Dă numele săracului pentru că, poate noi am uitat, sau uneori suntem indiferenți, numele noastre înseamnă ceva. E bine ca tu să fii preocupat de ce înseamnă numele tău. Ce înseamnă numele Elena? Ce înseamnă numele Maria?  Ce înseamnă numele tău, pentru că numele tău trimite la o matriță luminoasă care ar căuta să te definească pe tine, prin numele pe care îl porți. Lazăr înseamnă «Dumnezeu mă miluiește, Dumnezeu are milă de mine». Cum poți să stai tu, sărac plin de bube, neputincios la poarta unui om bogat? Cum poți să porți numele acesta, Dumnezeu mă miluiește, Dumnezeu are milă de mine? I se dă numele săracului Lazăr pentru că toate stările noastre și actele noastre pe care noi le facem sunt rezultatul unui Univers interior. Noi când suntem bogați în interiorul nostru, cu credință, cu iubire, cu pace, cu iertare, această bogăție interioară devine o manifestare exterioară. Când suntem săraci în universul nostru, în iubire, în iertare, în credință, în răbdare, aceste sărăcii sau lipsuri adânci ale sufletului se manifestă prin comportamentul nostru, prin gestul nostru, prin cuvintele, prin felul cum noi lucrăm, prin felul cum noi ne dezvoltăm în viața noastră visele sau dorințele noastre.”

Știm cu toții că Domnul nostru Iisus Hristos vorbea deseori în parabole, în pilde, adică în povestioare. Parabolele erau un procedeu didactic şi retoric la îndemână. Ele elucidau un subiect supus dezbaterii prin puterea lor de a exemplifica. Am putea spune că parabola caracterizează stilul delicat al lui Dumnezeu, atent şi grijuliu la libertatea noastră. Înțelegem din pericopa Evanghelică că omul sărac, Lazăr, nu era leneș, nu că nu și-ar fi dorit să muncească, dar era un om bolnav, neputincios, dar plin de iubirea lui Dumnezeu.

„Ei bine, iată, săracul Lazăr era sărac nu pentru că nu dorea să muncească, ci el era sărac pentru că era plin de bube, adică era neputincios, trupul lui era o rană, orice mișcare îi provoca supurații și răni și el atunci stătea, dar rana lui trupească nu i-a împiedicat să înflorească sufletul său, într-o stare în care el Îi mulțumea lui Dumnezeu, în care el zicea prin definiția numelui său: Dumnezeu mă iubește. Treceau pe lângă el mulți, către casa bogatului și săracul Lazăr îi însoțea cu rugăciuni. Îi însoțea cu o bucurie că a  primit ceva. Cei care treceau pe lângă el erau cumva deranjați de aspectul lui Lazăr, de bubele lui, de suferința lui. Poate îi  aruncau câte ceva, îi dădeau câte ceva, dar Lazăr era recunoscător pentru toate. Bogatul era deranjat că are la poartă o asemenea pacoste, să treacă toți invitații pe lângă Lazăr. Ar fi dorit să-l alunge, dar ce să facă bietul om? Bogatul nemilostiv era deranjat de imaginea lui, pentru că felul lui de a gândi era doar pentru el și numai pentru el.

Aici, noi vorbim în Sfânta Evanghelie de astăzi, despre două lumi pe care le prezintă Mântuitorul Iisus Hristos. Și lumile acestea merg până în ziua de astăzi. Ele alcătuiesc colegii de la serviciu, ele alcătuiesc viața noastră. Sunt lumi diverse, dar ele, în esență se adună în două caracteristici. O caracteristică fiind lumea celui care dorește să se distreze, să se simtă bine doar el, pentru sine și nimic mai mult. Este o lume rece și întunecată care intră și prin casele noastre, când uneori, tinerii, copiii, după modelul colegilor de la școală, sunt reci și distanți cu părinții lor, părinți care au pierdut nopți întregi de muncă pentru un bănuț, bănuț muncit din greu pentru ca fiul sau fiica lor să se realizeze, părinți care au dorit totul pentru copilul lor. Și copiii încuie ușa. Pentru că nebunia bogatului cel nemilostiv devine și o nebunie a zilei de astăzi. De ce m-ai mai făcut? Nu știi nimica despre viața de astăzi, ești ramolit, ești ramolită. Ce cunoști tu despre cum sunt lucrurile? Eu vreau să mă distrez, eu vreau să îmi fie bine, eu contez, altcineva nu mai contează. Au secat izvoarele iubirii și odată cu această secetă interioară suferim cu toții. Lumea aceasta, a acelora care doresc să se distreze doar ei și pentru ei, este o lume care ni se oferă astăzi la pachet. A, n-ai fost acolo? Păi nu valorezi nimic. A, n-ai fost acolo? Nu mai contezi decât tu și interesul tău și pregătirea ta și bucuria ta și atungi pentru acest hedonism, numit în termenul trecut și prezent, sacrifici pe cei care te iubesc, rupi țesături din jurul tău, devii un petect întunecat în mijlocul unei țesături plină de lumină care suferă pentru starea ta, răceala ta, iubirea ta care lipsește din relații cu ceilalți. Noi suferim pentru că bogatul cel nemilostiv astăzi crește în jurul nostru.”

Învățătura din pasajul evanghelic nu s-a încheiat aici, părintele Petru Munteanu a continuat omilia, explicând și despre trăirile interioare, care apar ca urmare a lipsei de iubire, dar nu cea de sine.

„Nu mai există iubirea sau dăruirea de sine, ci există doar iubirea pentru sine, doar pentru mine, eu contez, ceilalți nu contează deloc. Și apare o altă lume, unde Lazăr, cel de astăzi este în față. O lume pe care astăzi noi am trăit-o și o trăim prin declarațiile noastre de dragoste. Nume lângă nume, așezat, pomenit în sufletul nostru, crește o rețea luminoasă în lumea lui Lazăr, în lumea celui milostiv, în lumea celui care suferă, în lumea celui care își face timp, în lumea celui care iartă, în lumea celui care este răbdător. Lumea lui Lazăr și lumea sfinților. Lumea celui care zice: Dumnezeu mă miluiește. Lasă, că o să fie bine, că suntem în Hristos și în biserică. Lumea celor care privesc la trecutul lor și privesc la viitorul lor. Lumea bogatului este lumea lui acum. Astăzi ni se spune: acum să fii tu fericit, acum tu contezi, trăiește-ți clipa astăzi, mâine nu mai există, ieri n-a mai fost, tu să fii cel mai important, tu contezi. Și lumea lui Lazăr unde spun: eu nu pot singur să fac nimic. Eu trăiesc în familia mea și neamul meu. Eu lucrez și fac totul datorită a ceea ce sunt, prin amintirile mele, prin iubirile mele, prin cei dragi care au fost cu mine și mi-au călăuzit pașii, și cu cei cu care eu vreau să trăiesc și  vreau să le fie bine, cu cei cu care eu mă simt responsabil și răspunzător.

De aceea biserica astăzi este incomodă, pentru că ea vine cu altă lumină, ea vine cu altă stare, în fața acelora care doresc să dărâme ceea ce reprezintă ea, țesătura vie și luminoasă a noastră împreună, a familiei lărgite, a bucuriei de a ne ruga împreună, de a ne ajuta împreună, de a vorbi unii cu alții și de a nu intra în lumea lui a fi doar pentru mine, nu mă interesează, nu mă implic, nu-i treaba mea, n-am nicio treabă cu asta, eu îmi văd de treaba mea și de lucrul meu. Lumea aceasta pe care o oferă Sfânta Biserică este lumea care vindecă comunitățile. Nu poți să stai cu capul întors într-o parte, ci gândul tău devine o rugăciune și o binecuvântare, precum era gândul lui Lazăr. Dacă trece cineva, însoțește-l cu binecuvântarea ta, dacă suferă cineva, însoțește-l cu rugăciunea ta. Lumea aceasta a sfinților și lumea strămoșilor noștri este Raiul nostru, pentru că, ne spune Sfânta Evanghelie de astăzi că Bogatul nemilostiv, cel care trăia acum și doar pentru el, a ajuns în Iad pentru că, de fapt, el trăia iadul în viața lui. Iadul singurătății, iadul indiferenței, iadul lăcomiei, iadul disperării, lumea lui, a acelor fără Dumnezeu și fără iubire este o lume a disperării. Ea se servește la pachet, ea se tratează cu pastile și cu droguri, ea se dezvoltă cu nimic și nimicuri. Lumea lui Lazăr este lumea iubirii împărtășite, a recunoștinței, lumea lui Hristos. Și de aceea, omul care trăiește în această stare a Sfinților, el își ia Raiul o veșnicie întreagă, el își ia Raiul și trăiește o veșnicie întreagă.

De aceea, ne spune Sfânta Evanghelie de astăzi, să avem grijă de universul nostru interior, să avem grijă să nu răcim în iubirile noastre, să nu se stingă lumina iubirii noastre față de Dumnezeu și față de cei de lângă noi. Motorul întregii vieți a noastre este iubirea de Dumnezeu și iubirea de semeni. Rostul mamei și rostul fiicei, rostul tatălui, rostul soțului, rostul credincioșilor stă în Lumina iubirii lui Dumnezeu, împărtășite, apoi, celorlalți. Să scăpăm de acest ocean înghețat și întunecat al gândului egoist, care astăzi vine prin bogații cei nemilostivi, prin rătăcirile diverse, prin sclipiciul marketingului care ne spune: distrează-te, lasă sărbătoarea, stai acasă, că-i comod, te poți ruga și de acasă, ce să te mai rogi pentru cei adormiți, că ei au murit, asta este, ce treabă ai tu cu ăștia de lângă tine că e viața lor, tu vezi-ți de singurătatea ta, stai în singurătatea ta, stai în disperarea ta, stai în egoismul tău, stai în rătăcirile tale! Șoaptele diavolului, șoaptele iadului.”

La sfârșitul Sf. Liturghie, părintele Petru Munteanu a dat mult așteptată binecuvântare tuturor credincioșilor aflați în sfânt lăcașul de cult, cu îndemnul să ducă și acasă iubirea lui Dumnezeu, dar nu înainte de a lansa invitația, tuturor celor prezenți, și nu numai, de a participa vineri la marea sărbătoare a parohiei păstorită de dumnealui.

Vineri, 8 noiembrie, Parohia Sf. Voievozi îmbracă haine de sărbătoare pentru a aduce prinos de rugăciune Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril, care veghează asupra acestei parohii și își sărbătoresc hramul. Ca în fiecare an, sunt așteptați sute de credincioși, care vor participa și la agapa frățească pregătită special pentru toți enoriașii și pelerinii care calcă pragul sfânt lăcașului de cult.

Vă așteptăm cu drag!

Brîndușa Dediu