Tag: Parohia Sf Voievozi

Stiri

Doamna Alexandrina Vasilca a plecat la Ceruri

Copiii, nepoții, rudele și prietenii și-au luat rămas bun de la cea care a fost Alexandrina Vasilca. Slujba înmormântării lui tanti Săndica, după cum au cunoscut-o cei apropiați, a fost oficiată duminică, 8 mai 2022, în Parohia „Sfinții Voievozi” din Săvinești. Pe clopote în vechime scria „pe cei vii îi chem, pe morţi îi plâng, fulgerele frâng„. Azi, clopotele bisericii săvineștene plâng, pentru că duc la groapă un om care până mai ieri era în mijlocul comunității, un om care le era drag, şi pe care toţi îl apreciau. Alexandrina Vasilca …
Stiri

Septembrie – Începutul anului nou bisericesc, început de an școlar, Ziua Crucii, anotimpul roadelor

„Taina cea mare a Crucii este ascunsă în taina mîntuirii neamului omenesc, care s-a pregătit chiar de la întemeierea lumii. Crucea lui Hristos este cel dintâi altar de jertfă al Bisericii creştine pentru că pe dânsa S-a jertfit Mîntuitorul lumii şi a sfinţit-o cu preascump Sângele Său, iar pe noi ne-a răscumpărat din robia păcatului. Sfînta Cruce este altar, este armă şi pecete a Dumnezeului Celui viu. Dar Crucea lui Hristos mai este pricinuitoarea înălţării şi a preaînălţării lui Hristos. Crucea este pricina şi mijlocul prin care S-a înălţat Domnul …
Stiri

„Omul care îl caută pe Dumnezeu poate ierta din inimă”

„Evanghelia Duminicii a XI-a după Rusalii ne arată marea bunătate a lui Dumnezeu Care iartă oamenilor greșelile lor și în același timp datoria oamenilor de a ierta și ei la rândul lor greșelile altora. Din acest motiv, învățătura Evangheliei este următoarea: Dumnezeu ne iartă nouă greșelile și cere ca și noi să iertăm altora greșelile lor. Dacă noi însă nu iertăm altora, Dumnezeu trece de la iertare la dreptate, pedepsind spre îndreptare pe cel insensibil sau nesimțitor la darul iertării, astfel încât acesta învață și împlinește de nevoie, prin constrângere, …
Stiri

Sfântul Împărat Constantin și mama sa Elena – ”Întocmai cu Apostolii”

„Aceşti doi Sfinţi Împăraţi Constantin şi mama sa Elena sunt model pentru creştinii de astăzi. Sunt model pentru creştinii care zidesc biserici, mănăstiri, pentru creştinii care cresc în credinţă pe copii şi pe tineri şi pentru toţi creştinii care ajută pe semenii lor aflaţi în nevoie, în necazuri, în lipsuri, care au o milostivire deosebită faţă de orfani, faţă de bolnavi, bătrâni şi de oamenii neajutoraţi.”, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Biserica ortodoxă îi serbează la data de 21 mai pe Sfinții Împărați Constantin şi Elena. Sfântul Constantin …
Stiri

Festin sufletesc de Sfântul Ștefan

Festin sufletesc de Sfântul Ștefan Sfântul Ștefan – Festin sufletesc la Centrul pentru persoane vârstnice Roznov „Sfântul Apostol, Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan era un tânăr plin de Duhul Sfânt care făcea minuni și propovăduia cu îndrăzneală credința în Iisus Hristos, dovedindu-o din Sfintele Scripturi. Este o icoană vie, luminoasă, a martiriului. Așa după cum Hristos Domnul S-a rugat pe Cruce zicând ‘Părinte iartă-le lor că nu știu ce fac’, referindu-se la cei care Îl răstigneau, tot așa și Sfântul Arhidiacon Ștefan se roagă pentru cei care îl ucid zicând …
Stiri

Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, primul sărbătorit în Anul Nou calendaristic

Sfânta Liturghie a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei și slujba de Te Deum, ca mulțumire și recunoștință pentru anul ce s-a încheiat. La început de an –  bilanțul realizărilor duhovnicești. „Biserica are un An Nou Bisericesc care începe la 1 septembrie. Anul Nou civil începe la 1 ianuarie. Acum, la început de an, ne gândim ce am realizat în anul care a trecut şi ne propunem noi realizări în anul în care am intrat. E bine ca noi mai întâi să facem bilanţul realizărilor duhovniceşti şi mai …
Actiuni

„Ziua Porţilor Deschise” la Centrul de servicii sociale „Samariteanul Milostiv”

Pilda Samariteanul Milostiv – „Cine este aproapele meu?” – „Întreaga mea făptură aşa este construită, ca să merg către altul” „Aici e taina vieţii: în lumină şi iubire. În lumină priveşti lumea, în iubire o îmbrăţişezi, înaintezi spre lume. Căci, repet, întreaga mea făptură aşa este construită, ca să merg către altul. Trebuie să mă cunosc pe mine; tragedia însă, este că nu ne cunoaştem pe noi înşine. Dacă ne-am analiza mai adânc am descoperi că nu ne putem regăsi decât în Hristos. Atunci am avea o schimbare adâncă a …
Actiuni

Acțiunea social – filantropică ”Sărbători pentru fiecare”

În preajma acestor zile de sărbătoare, a Nașterii Domnului, cu toții ne bucurăm de mici gesturi frumoase, făcute din inimă și cu suflet de cei din jurul nostru. În acest sens, parohia ”Sfinții Voievozi” Săvinești, Protopopiatul Roznov, județul Neamț, prin preotul paroh Petru Munteanu și  Fundația ”Episcop Melchisedec” Filiala Bacău, au inițiat acțiunea social-filantropică ”Sărbători pentru fiecare”. Marți, 17 decembrie 2013, parohia Sfinții Voievozi” Săvinești a donat bunuri pentru Fundația ”Episcop Melchisedec” Filiala Bacău, dorind ca acest gest să aducă un… Citește tot articolul Galerie Foto   …
Actiuni

Parohia Sfinții Voievozi – Săvinești a îmbrăcat haine de sărbătoare

La Parohia Sfinții Voievozi – Săvinești, aparţinând Protopopiatului Roznov din Neamț, s-a săvârșit joi, 07 noiembrie 2013 slujba Vecerniei, cu ocazia înainte-prăznuirii hramul Bisericii de ziua Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril. La această slujbă au participat: părintele ierodiacon Alexie (M-rea Nechit), preotul Alexandru – Cristinel Munteanu, preotul Bogdan Frăsilă, preotul Mihai Meraru, gazdă fiind părintele paroh Petru Munteanu. Citeşte tot articolul …
go top