Începând cu Sfântul Andrei creștinismul pătrunde la noi – Este Ocrotitorul României – „Apostolul Românilor”
„Sfântul Apostol Andrei are o semnificaţie deosebită pentru noi deoarece prin el noi am primit credinţa apostolică. Este primul dintre ucenicii Mântuitorului chemat la misiune. De aceea, Biserica noastră după schimbările din 1989 a accentuat mai mult importanţa faptului că poporul român s-a creştinat pe când se forma. Adică nu este creştinat la comandă cum s-a întâmplat cu alte popoare care după creştinarea cneazului sau regelui poporul era încreştinat la ordin.
Deci, creştinismul la noi pătrunde începând cu Sfântul Apostol Andrei, apoi cu misionari din Răsărit, dar şi mai târziu prin soldaţii care erau creştini şi au venit din Orient aici şi aceasta face ca procesul de creştinare, paralel cu cel de formare al poporului român, să fie unul lent, dar profund, ca şi când ne pregăteam pentru multe furtuni în istorie”, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Sfântul Andrei – „Apostolul Românilor”
Sfântul Apostol Andrei este sărbătorit în Biserica Ortodoxă la 30 noiembrie. La noi în țară, Sfântul Andrei se bucură de o cinstire deosebită. Este considerat Ocrotitorul României, deoarece el a adus Creștinismul pe meleagurile noastre. De aceea mai este numit și „Apostolul Românilor”.
Sfânta Liturghie de la Parohia ”Sfinții Voievozi” din Săvinești, județul Neamț a fost săvârșită de părintele paroh Petru Munteanu, având alături numeroși credincioși din enorie, dar și din alte zone.
Sfântul Apostol Andrei cel Întâi Chemat a fost originar din Betsaida, oraş de pe ţărmul vestic al lacului Ghenizaret – Galileea. A fost fratele lui Petru, fiind amândoi fiii pescarului Iona. A fost ucenicul Sfântului Ioan Botezătorul. La îndemnul învăţătorului său a mers împreună cu Ioan, fiul lui Zevedeu, să caute pe Acela despre care Înaintemergătorul spunea că este ‘Mielul lui Dumnezeu’. Sfântul Andrei a avut un sfârşit de mucenic, fiind răstignit la Patras, lângă Corint, cu capul în jos, pe o cruce în formă de X. Aceasta poartă numele de Crucea Sfântului Andrei.
După citirea Pericopei Evanghelice părintele Petru Munteanu a rostit un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre viața și virtuțile Sfântului Apostol Andrei și a explicat de ce Sf. Andrei este considerat Apostolul românilor.
În Postul Darurilor neamul românesc prăznuiește pe Sfântul Apostol Andrei
„Suntem în perioada Postului Nașterii Domnului, o perioadă pe care Biserica o intitulează Postul Darurilor. Deci, suntem în Postul Darurilor, de aici cei din comerț, au preluat numele acesta. Le-am dat și lor o idee, fiind mai isteți, au trecut Luna Cadourilor. Dar ce are Luna Cadourilor cu Postul Darurilor? Aproape nimic. Pentru că Postul Darurilor ne pregătește pe noi de întâmpinarea și de îmbrățișarea Dăruitorului nostru, a Mântuitorului Iisus Hristos. El se naște, se întrupează pentru noi și pentru vindecarea noastră, pentru mântuirea noastră, pentru îndumnezeirea noastră după har.
Ei bine, în Postul Darurilor, Biserica rânduiește Sfinți dăruitori și astăzi neamul nostru românesc prăznuiește pe Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat la Apostolie. El este socotit de neamul nostru românesc ca fiind și Apostolul românilor. Este socotit Apostolul românilor pentru că noi, românii, nu am fost creștinați la comandă. Noi nu am primit creștinismul și învățătura Mântuitorului printr-o comandă politică sau militară. Noi am intrat în duhul acesta al Bisericii lui Hristos și al Învierii, primind mesajul de la Sfântul Apostol Andrei – Apostolul românilor.
Este sărbătoare mare astăzi pentru noi toți, sărbătoare care nu se încheie astăzi ci continuă și cu ziua de mâine. Ele într-o îmbrățișare ne-aduc bucurie, ziua de mâine fiind Ziua Națională de întregire a noastră. Dar, este și o zi de suspin, în care încă mai privim la frații noștri care nu mai sunt cu noi”, se arată în cuvântul rostit de părintele Petru Munteanu.
Semnificația numelui Andrei
În continuarea cuvântului său, părintele Petru Munteanu a evidențiat care este proveniența cuvântului Andrei.
„Cuvântul acesta Andrei vine din limba greacă, care înseamnă ”bărbat”, ”andros”. Și, de aceea, spune tradiția Bisericii noastre și învățătura noastră spune că cei care poartă acest nume frumos de Andrei și Andreea sunt niște încrezători, niște luptători. Nu te poți pune cu Andrei și cu Andreea, pentru că ei, dacă trăiesc Cuvântul și învățătura Sfântului Apostol Andrei, merg cu Hristos cel înviat, până la moarte! Dar trec prin moarte spre Înviere.
Sărbătoarea de astăzi este o sărbătoare a bucuriei și a păcii noastre, este o sărbătoare a drumului nostru cu Sfântul Apostol Andrei, drumul nostru spre Înviere. Trecând prin Postul Darurilor, așteptăm pe dăruitorul, colindătorul cel care să bată la cămara sufletului nostru… Care să ne umple cămara sufletului de lumină, de pace, de binecuvântare… De această fericire pe care nu o poate oferi lumea cu toate lucrurile ei, fericirea întâlnirii cu Dumnezeu. Bunul Dumnezeu să binecuvânteze pe toți cei ce poartă acest frumos nume de Andrei și de Andreea”.
La mulți ani, Andrei! La mulți ani, Andreea!
Totodată părintele a dorit să îi felicite pe cei ce poartă numele de Andrei și Andreea.
„Ne rugăm ca Milostivul Dumnezeu celor ce poartă aceste frumoase nume, Andrei și Andreea, să le dăruiască sănătate, întru toate bună sporire, mulți, fericiți și binecuvântați ani. Mulți ani trăiască!”
Moaștele Sfântului Andrei
O parte din moaștele celui dintâi chemat au fost duse la Constantinopol, în anul 357, de către Sfântul Artemie, generalul Marelui Constantin. Cinci secole mai târziu, cronicarii consemnează faptul că împăratul Vasile I Macedonul (867-886) s-a închinat la moaștele Sfântului Apostol Andrei în Patra. Cardinalul Petru de Capua va duce moaștele Sfântului Andrei în Italia. Au fost depuse în catedrala din Amalfi, în timpul Cruciadei a IV-a. În 1462, din pricina pericolului turcesc, Sfântul Cap a fost dus de Despotul Moreei, Toma Paleologul, la Roma, fiind dat Papei Pius al II-lea.
În noiembrie 1847, prinţul rus Andrei Muraviev a dăruit oraşului Patra un deget al Sfântului Andrei. Îl primise la rândul lui de la Calinic, fostul Episcop de Moschonisíon, care pe atunci era monah în Sfântul Munte. În septembrie 1964, Sfântul Cap al Apostolului Andrei s-a reîntors în Patra. În ianuarie 1980 s-au adăugat şi rămăşiţele crucii pe care a fost răstignit.
Cinstitul Cap al Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat și Ocrotitorul României, a fost adus pentru prima dată în țara noastră la Iași, în 1996, în data de 13 octombrie. Apoi, a fost adus în anul 2011, la 24 octombrie. Totul prin grija Preafericitului Părinte Daniel, prima dată în calitate de Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, iar a doua oară ca Patriarh al României.
Să descoperim bucuria curată și sfântă, exprimată de Sfântul Andrei prin cuvintele: „Am găsit pe Mesia!”
În zilele noastre este cinstit îndeosebi de noi, românii, de Patriarhia Ecumenică din Constantinopol, de către Bisericile Ortodoxe din Grecia, Rusia şi Ucraina. În tradiția occidentală este considerat patron și ocrotitor al Scoției, țara unde au ajuns părţi din sfintele sale moaște în secolul al VIII-lea. Sfântul Apostol Andrei cheamă mereu întreaga umanitate să descopere bucuria curată și sfântă, exprimată de el prin cuvintele: „Am găsit pe Mesia!”
Astăzi, această veste bună pe care ne-a adus-o Sfântul Apostol Andrei ne îndeamnă pe toţi să zidim în inimile noastre piatra cea din capul unghiului, care este cuvântul Domnului nostru Iisus Hristos, pentru a dobândi mântuirea sufletelor noastre.
Povestea care a născut troița închinată Sfântului Andrei
De astăzi, 30 noiembrie 2017, pentru credincioşii Parohiei ”Sfinții Voievozi” din Săvinești, sărbătoarea Sf. Andrei se adaugă în peisajul săvineștean o nouă troiță, a 29-a. Familia Chetreanu, așezată prin părțile locului de opt ani, a avut un vis, în care li se spunea că trebuie să ridice o troiță închinată Sf. Andrei, ”într-un loc anume”, după cum a povestit domnul Chetreanu.
„Într-o noapte am visat o stea care mi-a apărut din cer, după care mi s-a arătat o troiță simplă, într-un loc anume și cu un sfânt anume. Dar cei din jurul meu îmi spuneau că e doar un vis, să nu-I dau mare importanță. A trecut ceva timp și, discutând cu părintele Munteanu, am hotărât să fac o troiță. Doream să fac întocmai ca în acel vis, să o ridicăm chiar la Piatra Șoimului (jud. Neamț), pe o anumită stradă, pe care nu există nicio troiță. Dar nu am reușit, nu am primit înțelegere și aprobare.
Dar, după ce am avut un accident de muncă, era să îmi pierd o mână, și mi-am revenit, mi-am spus că trebuie să fac această troiță. Am început să vorbesc în stânga, să vorbesc în dreapta, ca să fac troița respectivă, s-o cumpăr de pe internet. Era o troiță de lemn sculptată, nu era o troiță scumpă, de marmură sau altceva. Noi am făcut troița toată și-i făcută dintr-un singur lemn, deci nu din mai multe, îi croită dintr-o singură bucată de lemn.
Troița am terminat-o în vara anului trecut, dar nu aveam unde să o așezăm. Cu câteva zile înainte de Sf. Andrei am vorbit cu părintele Munteanu și am stabilit să o ridicăm în curtea Școlii Vechi din Săvinești; unde este acum Centrul de servicii sociale „Samariteanul Milostiv”.
Predica de la troița cu hramul Sf. Andrei – Audio
Sfințirea troiței Sf. Andrei
De Sf. Andrei, troița care-i poartă numele, s-a ridicat semeață în curtea Școlii Vechi, unde a fost oficiată și slujba de sfințire, oficiată de părintele Petru Munteanu, alături de credincioși.
„Iată, Dumnezeu a rânduit ca Parohia noastră, în fața unei Școli Vechi, care a luminat și a îndemnat pe drumul cel bun al vieții generații și generații de tineri ai acestei comune, să se ridice această troiță. Ea are ca ocrotitor pe Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, Apostolul românilor. Și poate nu întâmplător, imediat în vecinătate de această troiță, se află singurul monument închinat Eroilor neamului românesc, din comuna noastră. Monumentul Eroilor ostași români căzuți pe câmpurile de luptă din primul și al doilea război mondial.
Pe Cruce, Mântuitorului Iisus Hristos a fost ținut de iubirea lui față de noi
Cred că această troiță completează Monumentul Eroilor, iar Monumentul Eroilor se odihnește în rugăciunea și în binecuvântarea Sfântului Apostol Andrei, Apostolul românilor. La această troiță vedem pe Mântuitorul Iisus Hristos răstignit pe Sfânta Cruce. Și Biserica noastră spune că pe Sfânta Cruce Mântuitorul nu a fost ținut de cuie. Cuiele bătute în mâini și în picioare nu l-au ținut pe cruce. Ci… pe Crucea Mântuitorului Iisus Hristos a fost ținut de iubirea lui față de noi.
Iubirea lui față de noi L-a ținut pe Sfânta Cruce. Și de aceea, când trecem pe lângă această troiță și vedem pe Hristos-Domnul răstignit pe ea, înțelegem această iubire răstignită a Mântuitorului Care se adresează nouă, tuturor celor care trecem pe drumul vieții noastre. Trecem acum pe lângă Școala Veche și vom trece și ne va îmbrățișa Hristos de pe Sfânta Cruce. Și ne va blagoslovi Sfântul Apostol Andrei și ne va ocroti Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Dorim ca Bunul Dumnezeu să binecuvinteze casa și viața ctitorilor acestei troițe”, s-a arătat în cuvântul rostit de părintele paroh la slujba de sfințire a troiței.
Frumuseţea acestor popasuri sufletești și duhovnicești stă atât în slujba săvârşită, cât şi în faptul că în jurul troiţei se întâlnesc credincioșii. Ei se bucură şi deapănă amintiri frumoase, adunate în desaga timpului. Evenimentul s-a încheiat cu o agapă frățească, organizată de familia Chetreanu în cinstea Sf. Andrei.
Brîndușa Dediu
Ascultați și Predica de la sărbătoarea Sf. Andrei – Audio.