„Ține minte: Împărăția lui Dumnezeu este un dar! Nu un merit!”

„Lasă totul și vino după Mine!” (Mântuitorul Iisus Hristos) – „Ține minte: Împărăția lui Dumnezeu este un dar! Nu un merit!” 

„Dumnezeu ne-a făcut picioare, nu să alergăm cu ele pe calea pierzării, ci spre lucrarea celor bune. Ne-a făcut pântece, nu ca să-l îmbuibăm cu nesațiu, ci să-l hrănim cu măsură și cu înfrânare. Dumnezeu a pus iubire între soți spre facerea de copii, iar nu spre desfrânare. Ne-a dat minte spre a-L lăuda, iar nu spre hule sau alte fărădelegi a cugeta. Ne-a dat bani spre a-i întrebuința cum se cuvine. Ne-a dat sănătate și putere spre a face cele bune spre slava lui Dumnezeu și, în sfârșit, toate câte avem de la El, ni le-a dat să le folosim spre binele nostru și spre slava lui Dumnezeu”, Sfântul Ioan Gură de Aur.

Galerie Foto

Biserica Ortodoxă s-a aflat la data de 24 noiembrie 2018, în a XXX-a Duminică după Rusalii, numită și „a dregătorului bogat, ascultarea poruncilor”. În cadrul Sfintei Liturghie s-a citit pericopa din Evanghelia după Luca (capitolul 18, vers.  18-27), de către părintele paroh Petru Munteanu.

Un număr mare de credincioși la „Sf. Voievozi” din Săvinești

Prezenți în număr mare la biserica „Sf. Voievozi” din Săvinești, credincioșii au ascultat tâlcuirea Evangheliei Duminicii a 30-a după Rusalii. Părintele paroh a accentuat faptul că mesajul transmis de Mântuitorul Iisus Hristos, prin cuvântul Evangheliei, este atemporal, s-a așezat la sufletul dregătorului bogat din acele vremuri, dar este un motiv de adâncă meditație și pentru noi, cei din ziua de astăzi.

„Suntem în Duminica a XXX-a după Rusalii. Suntem în perioada frumoasă a Postului Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. Suntem într-un moment deosebit, pentru că această perioadă în care noi suntem, perioada Postului Nașterii, ne pregăteşte pentru sărbătoarea  care încheie postul şi luminează Sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. Această sărbătoare este un dar pe care Dumnezeirea îl face nouă, oamenilor, prin întruparea Fiului lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii, Domnul nostru Iisus Hristos.

Postul Darurilor – Îl primim în dar pe Mântuitorul Iisus Hristos

Ei bine, Postul acesta este numit Postul Darurilor pentru că primim în dar pe Dăruitorul nostru, pe Dăruitorul vieții noastre. Această întrupare a Mântuitorului Iisus Hristos s-a făcut cu scopul ca să ridice umanitatea căzută şi pierdută, să o ridice la înţelesul duhovnicesc al menirii sau rostului vieţii noastre. A venit Fiul lui Dumnezeu să ne spună care e rostul nostru, care e menirea noastră, să ne ridice pe noi din păcat şi din moarte. Să ne ridice din îndoială, din necredinţă, din adormire, din risipire. Să ne ridice înapoi la statura aceasta de fii ai Împărăţiei lui Dumnezeu.

A venit Mântuitorul Lumii să ne colinde cu Colindul cel bun şi cald al iubirii. Mesajul iubirii Sale faţă de noi toţi, faţă de umanitatea întreagă. A venit Mântuitorul să ne vindece de răni, să ne vindece de îndoială, să ne vindece de uitare şi de înstrăinare de Dumnezeu.

Întâlnirea Mântuitorului Iisus Hristos cu un dregător bogat

Iată una dintre Duminicile acestui Post al darurilor. Duminica de astăzi ne vorbeşte nouă despre o întâlnire, pe care o are Mântuitorul Iisus Hristos cu un dregător bogat. Este o întâlnire care schimbă vieţi şi destine. Pentru că mesajul Mântuitorului rămas în cuvântul Sfintei Evanghelii spus astăzi, devine un mesaj actual un cuvânt viu şi lucrător şi pentru noi, cei de acum, din Sfânta Biserică.

Ne spune Sfânta Evanghelie că la Mântuitorul vine un tânăr foarte bogat, un dregător. Se apropie de Mântuitorul şi-L întreabă: „Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc Împărăţia Cerurilor”? Întrebarea acestui tânăr ni-l prezintă ca fiind şi un tânăr înţelept.  De regulă, tinerii au o manifestare mai accentuată a superficialităţii. Tinerii, în perioada lor, se concentrează mai mult pe aspectul fizic, mai mult pe preocupările cele materiale, mai puţin spre cele duhovniceşti.

Tânărul acesta era bogat şi înţelept, căutător de înţelepciunea adâncă a Împărăţiei lui Dumnezeu. De fapt, când omul caută Împărăţia lui Dumnezeu, devine fericit. Când omul se risipeşte căutând împărăţiile lumii stricăcioase şi vremelnice, devine continuu însetat şi flămând de ceva pe care el nu înţelege sau nu identifică, pentru că universul lui interior se prăbuşeşte. Şi căzând în acest dezechilibru, cu gândul şi privirea doar la ce este stricăcios, căutând să construiască din ce este praf şi cenuşă mai târziu, lumea aceasta stricăcioasă, el suferă şi flămânzeşte.”

„Cum să fac? Care-i calea, care-i drumul, încotro să mă-ndrept?”

Evanghelistul Luca ni-l prezintă pe tânăr ca fiind un păzitor al poruncilor încă din tinerețile sale. Așadar, un om cu o viață religioasă activă, am putea spune, o persoană ce împlinea poruncile Legii în viața sa. Însă, vedem că Mântuitorul îi zice: „Încă una îți mai lipsește”. Care era așadar porunca care-i lipsea tânărului?

Meditând asupra fragmentului Evanghelic, părintele paroh și-a continuat omilia:

„Tânărul acesta descoperise sensul sau rostul vieţii care este Calea Împărăţiei lui Dumnezeu. Şi vine la Mântuitorul şi-L întreabă: ce să fac, cum să procedez ca să iau drumul Împărăţiei lui Dumnezeu? Cum să fac? Care-i calea, care-i drumul, încotro să mă-ndrept?

Este o întrebare adâncă, pentru că, de fapt, Calea este spre noi înşine, Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul nostru. E mai uşor să rătăcim pe căile vieţii, să vedem drumuri, să căutăm în zone, destinaţii şi să ne zbatem să ajungem acolo. Este mai greu să te linişteşti şi să te adânceşti în drumul spre tine. În regăsirea ta şi-a sensului tău, a rostului tău, a păcii tale, a bucuriei, a liniştii, a căldurii pe care ţi-o dă întâlnirea cu Dumnezeu din drumul Împărăţiei interioare. În drumul spre tine!

Importanța cunoașterii poruncilor

Mântuitorul-l întreabă dacă ştie poruncile. Pentru ca să ai drumul întâlnirii cu tine sau întoarcerii la tine, la Chipul lui Dumnezeu din tine, intri pe o disciplină interioară numită păzirea poruncilor.

Şi spune tânărul: „Toate le-am păzit din tinereţile mele”, ceea ce este un lucru minunat, pentru că Mântuitorul, privindu-l, descoperă că spune adevărul. Să luăm la întâmplare o poruncă, să zicem: „Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău”. Mărturisirea strâmbă împotriva aproapelui cuprinde închipuirea omului, care socoate că şi celălalt face cum gândeşte el. Un mincinos va socoti tot timpul că toţi sunt mincinoşi. Un hoţ va socoti tot timpul că toţi sunt hoţi, un om cuprins de patima beţiei va crede că toată lumea bea.

Să nu mărturisesc strâmb înseamnă să ai grijă, să ai grijă ca închipuirea ta să nu depăşească realitatea. Câţi dintre noi n-am căzut în acest păcat sau în această ispită, să cunoaştem casa cuiva în care noi n-am păşit, să socotim viaţa cuiva pe care noi nu am întâlnit-o decât atât de sporadic. Cât de multe împletim şi cât de multe brodăm, câte poveşti se scurg în mintea noastră, care n-au nimic de-a  face cu lumea reală?

Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui! Ai grijă la Cuvântul tău! Ai grijă la apele tale interioare, la respectul faţă de Împărăţia lui Dumnezeu pe care tu o cultivi în tine, din grijă de a nu rosti mai mult decât este. Din grijă de a nu răni pe celălalt.

„Nu m-ai fi căutat, dacă nu m-ai fi găsit”

Ei bine, spune Sfânta Evanghelie că tânărul acesta era cu gândul la Împărăţia lui Dumnezeu pentru că o găsise într-un fel. O descoperise-ntr-un fel. Este cuvântul Marelui Blaise Pascal care spune: „Nu m-ai fi căutat, dacă nu m-ai fi găsit”. Noi mergem la Sfânta Biserică şi stăm uneori în frig şi mergem pe drumul nostru pentru că deja simţim şi am simţit bucuria întâlnirii cu Dumnezeu. Un dor şi-o sete care nu ne lasă şi ne scoate din casă. Un drum care devine scurt, deşi e lung, un timp care se transformă în veşnicie, deşi este cuprins în ticăitul unui ceasornic.

Bucuria aceasta pe care noi o gustăm în Biserică este o bucurie pe care noi am avut-o în întâlnirea cu Dumnezeu şi pe care n-o putem exprima, după cum tânărul plin de această preocupare a Împărăţiei lui Dumnezeu, gustase puţin din ea.

„Lasă totul și vino după Mine!”

Mântuitorul îl vede pe acest tânăr frumos la suflet, care avea grijă de Împărăţia lui interioară, avea grijă de Chipul lui Dumnezeu din el şi respectând acest chip al lui Dumnezeu, avea grijă să nu tulbure apele cele adânci ale sufletului, fântânile cele limpezi şi curate în care ne odihnim când descoperim Darul Împărăţiei lui Dumnezeu din noi, lumina cea caldă şi blândă care ne înfăşoară şi ne luminează, deşi afară este frig şi-tuneric, lumina interioară a sufletului nostru, chipul lui Dumnezeu din noi. Îl vede Mântuitorul pe acest tânăr şi-i zice: Lasă totul şi vino după Mine!”.

Înaintând în înțelesul adânc al pericopei Evanghelice, părintele Munteanu a subliniat importanța pe care o acordăm lucrurilor de lângă noi, modul în care noi le privim, ca un scop al vieții sau un mijloc.

„Cum vedem lucrurile de lângă noi?”  – Scop sau mijloc?

„Şi intrăm în partea a II-a a Sfintei Evanghelii, care ar dori să vorbească şi să ne vorbească nouă despre un lucru foarte important, numit „Cum vedem lucrurile de lângă noi?” Ele sunt scopul vieţii noastre sau sunt mijloace? Diferenţa dintre scop şi mijloc. Cum vezi tu serviciul tău? Este un scop în sine sau un mijloc de a lucra Tainele Împărăţiei lui Dumnezeu? Cum vezi tu tot ce te înconjoară, este un scop care nu te lasă să dormi, care te ambiţionează, care te pune într-o competiţie continuă sau un mijloc de mărturisire a întâlnirii cu Dumnezeu? Un mijloc de mărturisire a Împărăţiei lui Dumnezeu din noi!

Societatea de astăzi este în conflict pentru că oamenii nu ştiu care-i scopul şi care-i mijlocul. Dacă mergem la Spitalul de Psihiatrie, găsim oameni care au eşuat cu corăbiile vieţii lor pentru că au transformat serviciul într-un scop şi-au pierdut scaunul, nu mai sunt directori! Şi-au pierdut minţile. Şi-au pierdut o prietenie. Au socotit că scopul lor este să fie c-o persoană. Nu este persoana un mijloc de creştere în iubire, ci un scop. Şi-au pierdut minţile. Unii doresc să se sinucidă. Nu ştiu şi nu înţeleg diferenţa dintre scop şi mijloc!

Scopul nostru este dobândirea darurilor Duhului Sfânt (Sfântul Serafim de Sarov)

Care este scopul nostru? Scopul nostru, spune Sfântul Serafim de Sarov este dobândirea darurilor Duhului Sfânt. Tot ce avem noi sunt mijloace. Să nu faci niciodată confuzie între scop şi mijloc. Tu să fii în viaţă bun, tu să fii în viaţă mărturisitor al lui Hristos. Serviciul tău este un mijloc, nu-i un scop. Casa ta pe care tu crezi c-o deţii şi ai nişte hârtii, acolo şi nişte chei în buzunar, sunt mijloace. Scopul nostru este lumea aceasta interioară a Împărăţiei lui Dumnezeu.

Scopul nostru este mult mai mare şi noi suntem cu mult mai mult decât ceea ce socotim că suntem în lumea aceasta materială, în lumea aceasta stricăcioasă şi vremelnică. Eşti cu mult mai mult decât funcţia ta, eşti cu mult mai mult decât ceea ce tu consideri că îţi aparţine în lumea aceasta stricăcioasă. Tu eşt întruparea Cuvântului şi a Chipului lui Dumnezeu, tu eşti o gustare a Împărăţiei! Să nu cazi în capcana scopurilor mărunte şi stricăcioase, să-ţi pierzi pacea şi iubirea lui Hristos şi liniştea şi bucuria Lui!

„Ceea ce este cu neputință la oameni, este cu putință la Dumnezeu!”

Deși păzea cu sfințenie poruncile Legii Vechi, tânărul nu era pregătit să urmeze lui Hristos, căci era lipit cu inima de averile sale și nu voia să miluiască pe săraci. Mântuitorul îl chema la desăvârșire, prin renunțarea la averile pământești și agonisirea altor averi, cele duhovnicești. Căci bogăția cea mai mare a creștinilor este păstrarea cu sfințenie a dreptei credințe ortodoxe. Bogăția cea nemuritoare a noastră, a creștinilor, este sfânta rugăciune făcută cu post și cu milostenie.

„Tânărul era în această capcană şi-n această cuşcă pe care ţi-o faci, şi-o face omul singur, intră singur, de bună voie în cuşca scopurilor. Şi stă şi se zbate singur în această cuşcă, uitând că ele sunt mijloace şi că ele se pot deschide oricând. Se retrage tânărul. Mântuitorul îl chemase să-I fie Apostol. Și ca să fii Apostol, nu puteai să ai posesii, lăsa totul şi mergea după El, îi dăduse starea de Apostol al Împărăţiei. Şi tânărul se retrage, spune Sfânta Evanghelie şi Mântuitorul îl priveşte cu tristeţe şi zicând că iată, bogaţii vor intra greu în Împărăţia lui Dumnezeu, adică cei care văd scopuri din cele stricăcioase şi nu mijloace, cineva din mulţime zice: atunci, cinse se mai poate mântui?

Să descoperim înțelesul vieții noastre și înțelesul postului acesta 

Şi  descoperim înţelesul vieţii noastre şi înţelesul postului acesta care zice: „Ceea ce este cu neputinţă la oameni, este cu putinţă la Dumnezeu!”, arătând prin aceasta că Împărăţia lui Dumnezeu este un dar, ţine minte! Nu un merit! Care dintre noi doreşte Împărăţia lui Dumnezeu? O împărăţie a lui Dumnezeu care vine cu pace şi cu iubire, cu linişte, cu binecuvântare, cu iertare, cu Raiul în casa noastră!

Ceea ce este cu neputinţă la oameni, este cu putinţă la Dumnezeu, care doreşte să trăiască ceasul de aur transformat într-o veşnicie în viaţa lui, dat în dar în Postul Darurilor nouă, tuturor. Cine doreşte să-şi vindece lumile interioare, să-şi liniştească apele şi vânturile şi valurile şi furtunile lui şi să-L primească pe colindătorul Cerului, Care vine la căsuţa unde-i neaua până-n tindă, unde nu-i nicio rază, vine la cel stingher, vine la noi toţi, vine la cei care sunt părăsiţi şi singuri, bolnavi şi neputincioşi, uitaţi şi umiliţi, vine la noi toţi să ne dea ceasul de aur al Împărăţiei lui Dumnezeu, iubirea lui veşnică şi nestricăcioasă, mila şi iertarea lui, fără de preţ şi fără de seamăn. Ei bine, înţelegând această stare, înţelegem Sfânta Evanghelie de astăzi!

Brîndușa Dediu

Citiți și „Păcatul lăcomiei ne face robi, dar rugăciunea unită cu milostenia ne face liberi”.