Cuviosul Părintele Nostru Sisoe Cel Mare (6 iulie)
Cuviosul Sisoe, iubind din tinereţe pe Dumnezeu, a luat asupra sa jugul crucii şi cu osârdie a urmat lui Hristos, petrecând cu postniceşti nevoinţe în pustiile Egiptului, unde, prin smerenie şi prin rugăciuni, în viaţa cea asemenea cu îngerii, biruia taberele vrăjmaşilor celor nevăzuţi. Petrecerea lui era în pustiul muntelui în care s-a nevoit Cuviosul Antonie cel Mare, şi fericitul Sisoe era următor vieţii lui Antonie. El a luat atâta dar de la Dumnezeu, pentru smerita lui cugetare, încât a înviat şi morţi, precum este arătat în Pateric, unde se află scris aceasta: Citește mai mult
- admin
- iulie 6, 2017
- 5:13 am

