Expoziție handmade la Casa Schiller din Bucureşti
- admin
- decembrie 13, 2013
- 11:35 am
Schitul Vovidenia, prin cele trei sute de ani de existenţă a înscris o pagină frumoasă în marea carte a istoriei Moldovei şi a Bisericii româneşti.
Având drept ctitor principal pe unul din vrednicii episcopi ai Romanului din secolul al XVIII-lea (Ioanichie), Vovidenia, asemenea altor ctitorii vlădiceşti, ne arată formarea profund isihastă a ierarhilor moldoveni de acum două-trei secole, strânsa legătură dintre mănăstiri şi ierarhi cât şi dorinţa arzătoare de înaltă trăire mistică în monahismul românesc, cu mult înainte de epoca cuviosului Paisie de la Neamţ.
Alături de episcopul Ioanichie, Vovidenia poate socoti printre ctitorii mari şi pe voievodul Constantin Racoviţă al Moldovei, care a acordat acestui schit diferite scutiri de dări şi privilegii.
Comunitate
Editorial Sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos este, mai întâi de toate, descoperirea iubirii arătate de Dumnezeu față de întreaga creație. A venit la noi Atotsmeritul și Atotmilostivul Dumnezeu, preschimbând prin întruparea Sa întreaga creație. A venit pe pământ și a adus Cerul pe pământ. Pentru ca pământul să cunoască drumul spre Cer. Citește mai mult
Duminica a 25-a după Rusalii, a fost sărbătorită în mod deosebit la Centrul de servicii sociale „Samariteanul milostiv“ al parohiei Săvineşti 2, Protopopiatul Roznov, judeţul Neamţ. La finalul Sfintei Liturghii, a avut loc o întâlnire a părintelui paroh Petru Munteanu cu voluntarii care se implică în desfăşurarea activităţilor sociale.
În cadrul parohiei “Sfinţii Arhangheli” – Mihail şi Gavriil” – Săvineşti 2, cu binecuvântarea I.P.S Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a fost înfiinţat biroul de asistență socială al parohiei, care are trei angajați. Citește mai mult