Pătimirea Sfântului Mucenic Orest (10 noiembrie)
Împărăţind în Roma păgânul Diocleţian, s-a apropiat de dânsul un voievod cu numele Maximin, zicând: "Stăpâne împărate, povăţuitorule al zeilor noştri şi învăţătorule preaînţelepte al tainelor lor, rog bunătatea ta, porunceşte-mi să străbat părţile Ciliciei şi ale Capadociei, ca pe creştinii cei cu totul înrăutăţiţi, care se împotrivesc zeilor noştri şi stăpânirii tale, să-i prind şi să-i chinuiesc cu felurite munci. În foc să-i ard, în apă să-i înec, să le zdrobesc trupurile şi să le frâng oasele; să-i ucid cu sabia, să-i dau fiarelor spre mâncare şi în tot felul pierzându-i, să şterg de pe pământ pomenirea celor care nu se închină marilor zei şi nu se supun stăpânirii tale". Acestea auzindu-le împăratul, l-a lăudat şi a zis către dânsul: "Nu numai în Cilicia şi Capadocia, ci şi în toată împărăţia mea, îţi dau ţie stăpânire pentru dezrădăcinarea necuratei creştinătăţi, ca să înmulţeşti slava zeilor noştri strămoşeşti, care sunt ajutători tuturor oamenilor". Citește mai mult
- admin
- noiembrie 10, 2018
- 5:03 am

