Pătimirea Sfintei Muceniţe Vasilisa din Nicomidia (3 septembrie)
În împărăţia rău credinciosului Diocleţian nici o altă cetate nu s-a înroşit cu sângele mucenicilor aşa ca Nicomidia, întru care era atâta mulţime de credincioşi ucişi pentru Hristos, încât într-o lună s-au numărat şaptesprezece mii de mucenici, fără de cele douăzeci de mii care au fost arşi în biserică, în ziua Naşterii lui Hristos. Această nevinovată junghere a credincioşilor s-a sfîrşit nu într-o lună, ci multă vreme s-a întins, fiind acea urmărire grea şi cumplită prigonire, între care, cîţi creştini ucişi au fost, cine poate să-i numere, fără numai singur Dumnezeu, Cel ce numără mulţimea stelelor. În aceeaşi cetate a Nicomidiei a pătimit şi această sfântă muceniţă Vasilisa. Şi slava Atotputernicului Dumnezeu ştie că nu numai în oamenii cei desăvârşiţi, ci şi în copiii cei mici poate să-şi arate puterea Sa cea mare. Pentru că această muceniţă a fost fecioară de nouă ani, mireasă curată a cerescului Mire şi fiind pusă înaintea ighemonului Alexandru al Nicomidiei cu aşa îndrăzneală a mărturisit pe Hristos, încât toţi s-au mirat de buna înţelegere şi de sloboda ei limbă, căci ca un bărbat desăvârşit, aşa se lupta cu chinuitorul pentru cinstea Domnului. Pe aceasta, după multe cuvinte îmbunătoare şi făgăduinţe, văzând-o prigonitorul neplecată, a poruncit să o bată peste obraz, iar ea a mulţumit lui Dumnezeu. Apoi a poruncit s-o dezbrace de haine şi cu vergi să o bată, iar ea a dat lui Dumnezeu mai multă mulţumire. Deci, mâniindu-se ighemonul, a poruncit să o bată şi mai mult. Şi atîta o bătură peste tot trupul, încât s-a făcut trupul ei numai o rană, iar ea striga: "Doamne, mulţumesc Ţie de toate". Citește mai mult
- admin
- septembrie 3, 2018
- 5:24 am

