Pătimirea Sfinţilor Mucenici Serghie şi Vah (7 octombrie)
Sfinţii mucenici Serghie şi Vah erau de neam roman, mari senatori şi cei dintîi nobili de la curtea împăratului Maximian, care îi iubea mult şi îi cinstea pentru priceperea şi vitejia lor în războaie, precum şi pentru credinţa în slujbă. Nimeni nu putea în nici un chip să se apropie de împărat şi să ceară ceva de la el, decît numai prin aceşti credincioşi sfetnici ai lui. În astfel de cinste împărătească erau, cinste pe care nimeni altul n-o avea. Însă ei nu aşteptau cinste de la împăratul cel pământesc, ci de la Împăratul cel ceresc, căci credeau în Domnul nostru Iisus Hristos şi se sîrguiau să placă Lui prin viaţa cea sfântă şi prin osîrdia cu care îi slujeau. Ei, însă, îşi tăinuiau credinţa de frica împăratului, căci mânia şi iuţimea lui Maximian împotriva credincioşilor erau neîmblânzite. Dar lumina credinţei în Hristos n-a rămas multă vreme ascunsă, căci a venit vremea să fie arătată tuturor, pentru că unii oameni, pizmuindu-i pentru dragostea ce le-o arăta împăratul şi voind să atragă asupra lor mânia lui Maximian, i-au pîrât că sunt creştini şi că s-au lepădat de închinarea la idoli. Citește mai mult
- admin
- octombrie 7, 2018
- 12:27 pm

