Pocăinţa lui Teofil, Economul Bisericii din Cetatea Adam, cea din Cilicia (23 iunie)
(Viaţa acestuia este scrisă de clericul Evtihian, martorul care a văzut cu ochii acestea şi care a fost sluga lui. Insă această povestire se află şi la Sfântul Simeon Metafrast)
Nu cu multă vreme înainte de năvălirea oştirilor persane asupra ţărilor greceşti, în a doua eparhie a Ciliciei, în cetatea ce se numea Adam, era un econom în biserica cea sobornicească de scaun arhieresc a acelei cetăţi, cu numele Teofil. Acela era bărbat foarte îmbunătăţit şi sfânt cu viaţa. El rânduia bine şi cu înţelepciune toate averile bisericeşti şi îndrepta toate lucrurile cu dreptate după Dumnezeu. Deci el era pentru arhiereul de acolo ca o lumină a ochiului care priveşte spre toate şi ca o dreaptă care pe toate le îndreptează. Pentru aceea era foarte iubit de arhiereu, dar nu numai de el, ci şi de tot clerul şi de poporul acelei cetăţi, pentru multele lui bunătăţi, de vreme ce el era tată al sărmanilor, hrănitor al văduvelor, îndurat dătător al scăpătaţilor, folositor al năpăstuiţilor, ajutător al celor fără de ajutor, şi nu era cineva pe care să nu-l fi mângâiat în mâhnire cu cuvântul şi cu fapta. Pentru aceea, toţi îl cinsteau ca pe un părinte şi-i mulţumeau ca unui făcător de bine, fericindu-l cu multe laude. Citește mai mult
- admin
- iunie 23, 2017
- 5:44 am

