Tag: Rugul Aprins – de Ia Mănăstirea Antim la Aiud –

"Răscumpăraţi vremea, căci zilele rele sunt" (Efeseni 5,16). Când Rugul Aprins s-a constituit la Bucureşti, în jurul anului 1945, zilele erau într-adevăr rele. În 1945-1946 războiul se terminase şi noi eram, practic, sub ocupaţie sovietică. Rugul Aprins a fost pregătirea pentru intrarea în marele întuneric comunist, care avea să dureze în România aproape jumătate de secol. Parola tainică de supravieţuire creştină a fost retragerea, ascunderea în taina rugăciunii lui Iisus: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!". Aceasta urma să-i unească şi întărească pe cei care vor intra în închisori, ca şi pe cei care, tot ca în închisoare, rămâneau afară sub imperiul teroarei, al supravegherii permanente, al fricii, al denunţurilor, al dezumanizării.

(Mitropolitul Antonie Plămădeală)

Cine este aceasta, ca zorile de albă şi curată? E împărăteasa rugăciunii, e Rugăciunea întrupată. Stăpâna Porfirogenetă şi Doamnă a Dimineţii, Logodnica Mângâietorului, Preschimbător al vieţii. Spre Tine alergăm arşi, mistuiţi de dor! Ia-ne şi pe noi părtaşi ai Sfântului Munte Tabor! Şi fă-te şi nouă umbră şi rouă, Tu, adumbrirea de Dar, să-şi afle şi firea noastră înnoirea dintru plămadă de har. (Imnul Acatist la Rugul Aprins al Maicii Domnului, condacul 1) Schimonahul Daniil de la Rarău). Citește mai mult