Viaţa Cuviosului Părintelui nostru Chiriac Sihastrul († 556) (29 septembrie)
(Scrisă de Chiril monahul, din lavra Sfântului Eftimie cel Mare) Cuviosul Chiriac era de neam din Corint; tată era Ioan, presbiterul sfintei soborniceştii Biserici, iar mamă, Evdochia; s-a născut pe timpul împărăţiei lui Teodosie cel mic, cam pe la sfîrşitul împărăţiei lui. Era rudă cu Petru, episcopul Corintului, de care, în tinereţe, a fost pus citeţ la aceeaşi sobornicească Biserică, în Corint. Şi se îndeletnicea cu osîrdie cu citirea dumnezeieştilor cărţi de dimineaţa până seara şi de seara până dimineaţa tot la citire şedea; şi tot citind el aşa, a ajuns în nedumerire şi a început a se minuna cum din început Dumnezeu a rânduit pe toate cele folositoare spre mântuirea omului! Citește mai mult
- admin
- septembrie 29, 2018
- 5:56 am

