4 August
- admin
- iulie 4, 2018
- 5:02 am
(Scrisă după Metafrast, din Mineiul cel mare, după Nichifor, cartea 14, cap. 45 şi după alţi istorici.) Când păgânul Deciu avea în stăpânirea sa sceptrul împărăţiei Romei, a mers din cetatea Cartagina la Efes, suflând cu multă mânie împotriva creştinilor de acolo. Atunci toate ţinuturile dimprejur s-au adunat din porunca lui în cetatea Efesului, ca să aducă jertfe deşerţilor zei. Iar Biserica credincioşilor era în prigonire, încât mulţi robi ai lui Hristos, preoţi, clerici şi ceilalţi credincioşi se ascundeau fiecare pe unde puteau, temându-se de cumplitul prigonitor. Iar împăratul, înălţându-se cu inima, a pus idoli în mijlocul cetăţii şi le-a făcut jertfelnice spurcate. Citește mai mult
Sfinţii 7 tineri din Efes. Când Dechie avea în stăpânirea sa sceptrul împărăţiei Romei, a mers din cetatea Cartagena la Efes, cu mare mânie contra creştinilor de acolo. Citește mai mult