Pătimirea Sfinţilor făcători de minuni şi doftori fără plată Chir şi Ioan şi a Sfintei Mucenice Atanasia, cu cele trei fiice ale ei – 31 ianuarie
Sfântul Chir, cel prea plăcut lui Dumnezeu, se născu şi crescu în Alexandria Egipetului, având, la vreme cuvenită, îndeletnicirea de doftor. Pentru leacurile pe care le dădea celor ce sufereau, el nu lua plată, iar cu vorbele pe care i le insufla Dumnezeu, el tămăduia neputinţele cele sufleteşti ale oamenilor. El spunea că păcatele sunt izvorul bolilor trupeşti şi că mai întâi sufletul se îmbolnăveşte — iar de la el, trupul. Tămăduind astfel sufletele, pe mulţi elini i-a adus la adevărata credinţă. Citește mai mult
- admin
- ianuarie 31, 2017
- 5:43 am

