Tag: Părinte Patriarh Daniel

Stiri

PS Nichifor Botoșăneanul, alături de clericii din Roznov, în ședință semestrială la Săvinești

Clericii din Protopopiatul Roznov, județul Neamț, s-au reunit marți, 28 iunie 2022, în cadrul conferinței semestriale preoțești. Întâlnirea a fost precedată de oficierea Sfintei Liturghii, fiind săvârşită în Biserica Sf. Voievozi din Săvinești, în prezența Preasfințitului Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. Galerie Foto Ajuns la Săvinești, PS Nichifor Botoșăneanul a fost întâmpinat de soborul de preoți, dar și domnul primar Daniel Horciu, după cum spune tradiția, cu pâine și sare. Evenimentul, găzduit de părintele paroh Petru Munteanu, a continuat în biserica săvineștenă, unde Părintele Episcop Vicar a prezidat lucrările …
go top