În această lună, în ziua a douăzeci şi una, pomenirea Preacuvioşilor Părinţilor noştri Simeon, cel ce s-a făcut nebun pentru Hristos, şi Ioan împreuna-pustnicul. Citește mai mult
În Faptele Apostolilor dumnezeiescul Luca a scris laude pentru Sfântul Achila, pentru că, fiind acesta ucenic şi gazda al fericitului Pavel, a fost învăţat de acesta dumnezeieştile învăţături. Pentru aceasta şi scuipând rătăcirea lui Veliar, şi făcându-se preot şi mucenic al patimilor Domnului, a luat de la Dânsul cununa. Citește mai mult
Sfânta Eufimia a trăit în zilele lui Diocletian şi ale lui Prisc antipatul Europei, fiind fiică a lui Filofron şi Teodosianei. Fiind pârâta la ighemonul că este creştină, a fost chinuită cu roate şi în foc, şi alte multe chinuri răbdând, a luat cununa muceniciei. Citește mai mult
Aceştia, în zilele împăratului Lichinie si ale lui Lisie ighemonul, au mărturisit pe Hristos. Si capeteniile lor erau si capetenii ale cetatii: Leontie, Mavrichie, Daniil si Antonie. Si fiind supusi la multe chinuri si apoi bagati într-un cuptor de foc, si-au aflat sfârsitul nevointelor lor. Citește mai mult