Sfântul Apostol Varnava (11 iunie)
Sfântul Apostol Varnava a fost unul din cei şaptezeci de apostoli. Numele lui mai înainte de apostolie a fost Iosif, iar după aceea s-a numit Varnava, după cum ne va arăta cuvântul ce urmează. Apostolul Varnava s-a născut în insula Cipru din părinţi leviţi de neam evreiesc, din care seminţie erau şi cei mai dinainte mari prooroci ai lui Dumnezeu - Moise, Aaron şi Samuil. Strămoşii lui Varnava au trecut în Cipru din pricina războaielor care au fost în Palestina. Părinţii lui erau foarte bogaţi; ei aveau un sat al lor aproape de Ierusalim, îndestulat nu numai cu sadurile şi rodurile cele pământeşti, dar înfrumuseţat şi cu zidiri alese, pentru că acolo îşi aveau ei casa lor. Pentru că din acea vreme, în care Sfântul Prooroc Isaia a scris: Fericit este cel ce are seminţia în Sion şi casa sa în Ierusalim, evreii neştiind duhovnicească putere a acelor cuvinte, cei ce locuiau prin tari depărtate se sârguiau să-şi aibă casele în Ierusalim; pentru aceea şi părinţii lui Varnava îşi aveau casa şi moşia lângă Ierusalim. Citește mai mult
- admin
- iunie 11, 2017
- 5:52 am

