Luna Martie, ziua 24. Pomenirea Sfântului părintelui nostru Artemon, episcopul Seleuciei din Pisidia.
Fericitul Artemon a avut ca patrie Seleucia, cetatea Pisidiei, în care, fiind născut şi crescut, petrecea viaţă cinstită, în zilele Sfinţilor Apostoli, care luminau lumea cu buna vestire a lui Hristos. Mergând în cetatea aceea sfântul apostol Pavel, Artemon era între toţi cetăţenii ca un luminător, strălucind cu fapte bune, şi nu i se cădea a se ascunde sub obroc. Sfântul apostol Pavel, aflându-l pe acesta întărit în credinţa lui Hristos şi plin de dumnezeiasca înţelepciune, l-a pus păstor şi învăţător poporului, hirotonisindu-l întâiul episcop în Seleucia Pisidiei. Iar el, îndreptând bine şi cu plăcere de Dumnezeu turma cea încredinţată lui, a fost tuturor liman de mântuire, văduvelor şi săracilor purtător de grijă, sufletelor şi trupurilor doctor, făcător de minuni şi toate zilele vieţii sale bine şi cu dumnezeiască plăcere petrecându-le, şi-a sfârşit viaţa la adânci bătrâneţi. Amin. Citește mai mult
- admin
- martie 24, 2017
- 5:28 am

