Oamenii plâng din cauza tristeţii care le-a cuprins inima, a tristeţii cauate de iubirea neîmpărtăşită, a tristeţii din cauza răutăţilor de tot felul, cu care sunt bombardaţi din toate părţile, de către oameni cu suflet rău şi rece.
Plâng când sunt umiliţi, când sunt nedreptăţiţi, când sunt certaţi, când sunt exploataţi, când sunt defăimaţi, când sunt clevetiţi, când sunt invidiaţi, când sunt priviţi cu superioritate şi dispreţ de cei ce se cred ,buricul
pământului“, de cei care se cred stăpânii lumii şi ai tuturor sufletelor oamenilor de lângă ei, de cei care se cred mici dumnezei pe acest pământ. Plâng oamenii, când nu încearcă să îşi apere sufletele de cancerul tristeţii şi al deznădejdii care le stinge încet, încet luminile, care le alungă orice bucurie, care îi fac să se simtă singuri pe lume, fără niciun sprijin şi ajutor, fără niciun scop, fără dorinţa de a se bucura de viaţă şi de a accepta-o şi cu bune şi cu rele, dorind să arunce crucea spirituală din spatele lor, fiindcă o simt ca de plumb, fiindcă simt că nu o mai pot duce nici măcar un pas în plus.
Citește mai mult
