Al doilea mucenic cu numele Nichita, adică "Biruitorul", care a pătimit martiriul de la goţi în anul 372 pe pământul ţării noastre, după Sfântul Mucenic Sava, este Sfântul Mare Mucenic Nichita, numit uneori "Romanul", alteori "Daco-romanul" sau "Gotul". Citește mai mult
Dând semnul biruinţei, cinstita şi de viaţă făcătoare Crucea Domnului ridicându-se la înălţimea Sa, îndată sub semnul acesta a alergat cel ce numele biruinţei purta, numindu-se Sfântul Nichita. Pentru că ieri am prăznuit înălţarea Sfintei Cruci, care este lumii neclintită biruinţă, azi pe sfântul Nichita îl cinstim, al cărui nume se tâlcuieşte "biruitor". Citește mai mult
Împărăţind în Roma Maxenţiu, persecutorul (307-312), făcea multă chinuire popoarelor, gonindu-i şi chinuindu-i nu numai pe creştini, dar şi pe păgânii săi ucigându-i şi jefuindu-le averile lor. Petrecea cu necurăţie, siluind casele celor de bun neam, şi era tuturor romanilor foarte greu şi urît, pentru acea tiranică, cumplită a lui viaţă şi prea spurcată. Citește mai mult
(Culegere de la Metafrast) După patima cea de bună voie a Domnului nostru Iisus Hristos, după Învierea şi după Înălţarea Lui la ceruri, era în Cezareea Palestinei un sutaş, anume Cornelie, de neam din Tracia. Acesta fiind în întunericul necredinţei, avea lucrările luminii şi, deşi era păgân, a vieţuit ca un creştin, şi pe Hristos, pe care nu-l ştia, prin milostenii îl cinstea. Vieţuind în mijlocul lumii celei rele, s-a făcut bun, precum mărturiseşte de dânsul Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca, în faptele Apostolilor, zicând: "Un bărbat oarecare era în Cezareea, anume Cornelie, sutaş, din cetatea care se cheamă Italia; fiind cucernic şi temător de Dumnezeu, cu toată casa sa, făcea milostenii multe la săraci, şi se ruga lui Dumnezeu totdeauna" (Fapte 10,1-2). Citește mai mult
(Istorisire după Evsevie, Teodorit şi Nichifor) Astăzi prăznuim sfinţirea bisericii celei noi, mare şi prea slăvită din Ierusalim; nu aceea pe care împăratul Solomon a zidit-o la Muntele Moriah, ci cea prea minunată, pe care dreptcredinciosul împărat Constantin (306-337), împreună cu cea vrednică de laudă mamă a sa, Elena, a făcut-o în muntele Golgota, locul cel spurcat curăţindu-l de necurăţiile idoleşti, înnoindu-l şi sfinţindu-l. După patima cea de bunăvoie a lui Hristos, după înviere şi după înălţarea la ceruri, acel loc sfânt pe care s-a săvârşit mântuirea noastră era urît şi întinat de oamenii cei urîtori de Hristos. Mai ales Adrian, împăratul necurat (117-138), toate aceste sfinte locuri le-a batjocorit cu necuraţi idoli şi jertfe. Citește mai mult
(Istorisire pe scurt, după Sf. Simeon Metafrast) După cum se dovedeşte răutate când cineva grăieşte cele necuviincioase, tot aşa este şi când lăsăm în tăcere cele ce sunt folositoare şi cinstite. Că precum se vatămă gândurile celor ce aud pe cel ce grăieşte lucruri necinstite, aşa este şi cel ce tace faptele cele bune ale sfinţilor, şi lipseşte de folos pe cei dreptcredincioşi. Pentru aceea, fericita viaţă a Sfântului Aftonom nu am socotit să o acoperim cu tăcerea, ci prin scris ne-am sârguit a o da în auzul dreptcredincioşilor. Acest dumnezeiesc bărbat, Aftonom, era împodobit cu cinstea episcopiei în Italia pe vremea împărăţiei lui Diocleţian (284-305), dar sosind prigoana cea cumplită asupra creştinilor şi-a adus aminte de cuvintele lui Hristos cele scrise în Evanghelie: "Când vă vor urmări pe voi, fugiţi din cetatea aceasta în cealaltă" (Matei 10, 23). Deci, lăsând Italia, a mers în Bitinia şi prin dumnezeiasca voie a ajuns la un loc care se numea Soreos. Acolo a fost întâmpinat în cale de oarecare iubitor de străini Cornelie, la care a vieţuit multă vreme. Şi, propoveduind pe Hristos, întorcea pe păgâni la credinţa creştină. A dobîndit acolo multe suflete lui Dumnezeu, pentru că se ducea mulţime de popor în casa lui Cornelie, spre a asculta învăţătura lui Aftonom, iar el ca un apostol le grăia cuvântul lui Dumnezeu cu toată îndrăzneala, fără de opreală, căci lucra într-însul acelaşi Duh Sfânt care peste sfinţii apostoli, în limbi de foc s-a pogorît oarecând. Şi se aprindeau, prin propovăduirea lui Aftonom, inimile omeneşti spre dreapta-credinţă şi spre dragostea lui Dumnezeu. Citește mai mult
Cuviosul părintele nostru Eufrosin era născut din părinţi neînvăţaţi, dar i-a întrecut pe cei de bun neam cu lucrările cele bune. Pentru că mulţi cu fala neamului cel bun al lor cad în adâncul iadului; fiind fără de lucrări bune, iar cei neînvăţaţi, cu smerenia lor cea îmbunătăţită, în mijlocul dumnezeiescului rai se înalţă. Aşa şi acest cuvios Eufrosin era văzut în rai. Să ascultăm prin ce fel de viaţă s-a sălăşluit în rai. La început, slujea fraţilor într-o mănăstire, la bucătărie; dar slujea nu ca oamenilor, ci ca lui Dumnezeu, cu mare smerenie şi supunere, ostenindu-se în ascultare ziua şi noaptea. Citește mai mult
Pavel, episcopul Monomvasiei, ne-a spus: "Fiind eu, zice, mirean, trimis am fost la Răsărit ca să adun dajdia împărătească. Şi mi s-a întâmplat în cale o mânăstire pustnicească şi am vrut să intru într-însa, iar egumenul cu călugării au ieşit în întâmpinarea mea şi, sărutându-ne unul pe altul, am şezut afară. Citește mai mult
(Istorisire de la Nichifor, Sozomen, Evagrie şi Kedrinos) Murind Arcadie împăratul grec, a lăsat pe fiul său cel mic Teodosie fiind de opt ani, şi pe cele trei fiice, Pulheria, Arcadia şi Marina. Şi era Pulheria cu cinci ani mai mare decât fratele său, foarte înţeleaptă şi curată. Purtarea de grijă a lui Dumnezeu a dă-ruit-o ca pe un dar împărăţiei greceşti, spre ajutor tânărului Teodosie şi spre apărarea Ortodoxiei care, în acea vreme, era tulburată de eretici. Aceasta, având o înţelegere care covârşea anii ei, a fost primită la împărăţie împreună cu fratele său şi a fost rânduită Augustă. Citește mai mult
Aceste trei fecioare, Minodora, Mitrodora şi Nimfodora, s-au adus pe sine în dar Sfintei Treimi. Alţii aduc lui Dumnezeu daruri din averile lor cele din afară, precum oarecând cei trei împăraţi de la răsărit au adus aur, tămîie şi smirnă. Iar ele au adus daruri din visteriile cele din lăuntru; şi-au adus sufletele ca un aur, dar nu aur stricăcios răscumpărat, ci sânge cinstit, ca al unul miel fără de prihană. Au adus cugete curate drept tămîie, grăind cu apostolul: "A lui Hristos bună mireasmă suntem" (II Cor.2,15), iar trupurile lor, neatinse de mână bărbătească, spre bătăi dându-le pentru Hristos, le-au adus pe ele dar lui Dumnezeu ca smirnă ştiind bine că Domnul nu are trebuinţă de ale noastre bogăţii vremelnice, ci de noi înşine, după cuvântul lui David: "Domnul meu eşti Tu, că bunătăţile mele nu-Ţi trebuiesc". Drept aceea singure pe sine s-au adus lui Dumnezeu, precum arată sfânta lor viaţă şi vitejeasca pătimire. Citește mai mult
Plăcutul lui Dumnezeu cel ascuns, fericitul Nichita, care se numea Hartularie, s-a născut în Constantinopol, din părinţi de neam bun şi trecând prin lume şi în taină slujind lui Dumnezeu, I-a plăcut Lui atîta, încât şi uşile bisericii i se deschideau singure când venea el în mijlocul nopţii la rugăciune şi sfeşnic aprins nu de mîini omeneşti îi lumina lui. Citește mai mult
Fundația Împreună pentru Solidaritate Socială este o organizație neguvernamentală dedicată sprijinirii persoanelor defavorizate, cu accent pe comuna Săvinești din județul Neamț și alte comunități vulnerabile din zona de Nord-Est a țării noastre.
go top