Trei sunt perechile de sfinţi fără de arginţi, cu acelaşi nume Cosma şi Damian, având meşteşugul de doctori. Unii au fost fiii Teodotiei, femeia cea dreptcredincioasă, care cu pace au adormit şi au fost aşezaţi la locul Feriman; alţii petreceau în Roma, având un dascăl războinic, care cu vicleşug i-a suit în munte ca să adune ierburi şi i-a ucis cu pietre; apoi sunt aceştia a căror pomenire se cinsteşte astăzi. Ei erau din părţile Arabiei şi cunoşteau meşteşugul doctoricesc. Iar după ce au crezut în Hristos, tămăduiau fără plată mulţime de bolnavi, nu cu ierburi, nici cu doctorii, ci cu puterea lui Hristos. Trecând prin cetăţi şi prin sate, propovăduiau pe Hristos şi în numele Lui dădeau tuturor tămăduiri. Citește mai mult
După prigoanele cele multe în care s-a vărsat sângele sfinţilor mucenici pentru mărturisirea dumnezeirii şi a întrupării lui Iisus Hristos, fiind urmăriţi de împăraţii şi de domnii cei necredincioşi; când Biserica lui Dumnezeu, ca un pământ bine roditor, adăpându-se cu cinstitul sânge al robilor Domnului, se lăţise în toate marginile pământului şi acum se făcuse pace şi unire în casa Domnului şi înflorea dreapta credinţă; când se înmulţeau între popoare obiceiurile cele bune, se păzeau poruncile Domnului şi credincioşii mergeau din putere în putere, aflându-se în toate bunătăţile, atunci diavolul, zavistuind şi vrând acum să aducă pe oameni spre lepădarea de Hristos - nu la vedere precum lucrase mai înainte, ci cu meşteşug, sub chipul râvnei pentru Dumnezeu, a ridicat lupta împotriva icoanelor, ca oamenii, lepădându-se de sfânta icoană a lui Hristos, pe Însuşi Hristos să-L lepede, pentru că cinstea ce se face icoanei se urcă spre Acela a Cărui faţă este închipuită pe icoană. Citește mai mult
Domnul nostru Iisus Hristos, prin negrăita Lui milă, a binevoit să ne mântuiască de la pierzare cu patima Sa cea de voie, prin Cruce, prin moarte şi prin înviere, dându-Se spre chinuri, ca să se rănească pentru păcatele noastre. Atunci un sutaş, anume Longhin, de neam din Capadocia, fiind sub stăpânirea lui Pilat, a fost pus împreună cu ostaşii săi să slujească la sfintele patimi şi la răstignirea lui Hristos. Văzând el minunile cele ce s-au făcut de Hristos, adică cutremurul şi schimbarea soarelui în întuneric, mormintele deschizându-se, morţii înviind şi pietrele despicându-se, a mărturisit că Hristos este Fiul lui Dumnezeu, precum grăieşte dumnezeiescul evanghelist Matei: "Iar sutaşul şi cei ce străjuiau împreună cu dânsul pe Iisus, văzând cutremurul şi cele ce s-au făcut, s-a temut foarte tare, zicând: cu adevărat Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta". Citește mai mult
Sfântul Lucian era de loc din cetatea Samosatelor din Siria, născut din părinţi drept-credincioşi. La vârsta de doisprezece ani a rămas orfan şi averea care i-a rămas de la părinţi a împărţit-o la săraci, iar el, alegându-şi viaţa cea strîmtă şi aspră, se deprindea la învăţătura dumnezeieştilor cărţi. Din tinereţea lui nu bea vin, ci numai apă, primea hrană o dată pe zi, iar uneori toată săptămâna nu gusta nimic, şi hrana lui numai era pîine şi apă. Cea mai multă vreme a vieţii sale o petrecea în rugăciuni şi lacrimi, căutând fericirea celor ce plâng. Si, iubind tăcerea, se mângâia întotdeauna cu gândirea la Dumnezeu, iar la faţă întotdeauna arăta trist. Când era nevoie să vorbească, atunci din gura lui curgeau dumnezeieştile Scripturi, încât abia putea să se odihnească gândind neîncetat la dânsele. Citește mai mult
Se schimbă şi se preface chipul lumii acestea şi împărăţia ei se mută de la neam la neam. Scaunele domnilor pământeşti de multe ori le-a surpat Dumnezeu şi a pus pe cei blânzi în locul lor. A cugetat la această schimbare a stăpânirii celei trecătoare de pe pământ şi fericitul şi binecredinciosul Nicoli Sviatoşa, fiul lui David Sviatoslavici, domnul Cernigovului, nepotul lui Sviatoslav Iaroslavici, domnul Kievului şi al Cernigovului, care a întemeiat sfânta biserică cea de Dumnezeu zidită a Pecerskăi. Si cunoscând bine că numai la cer este împărăţie netrecătoare şi în veci petrecătoare, plină de negrăitele bunătăţi care le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El, pentru aceasta a lăsat slava şi bogăţia, cinstea şi stăpânirea domniei sale celei pământeşti şi trecătoare pentru împărăţia cerului cea veşnică, ca Ioasaf cel de demult, fiul împăratului Iudeii; şi mergând în mănăstirea Pecerskăi s-a îmbrăcat în îngerescul chip călugăresc şi a strălucit cu luminarea vieţii întru atîta, încât toţi, văzându-i faptele lui cele bune, preamăreau pentru dânsul pe Dumnezeu. Mai înainte de toate a sporit în ascultare, căci a slujit fraţilor la bucătărie, tăind cu mâinile sale lemne, aducându-le de multe ori pe umerii săi de pe malul rîului şi făcând chiar mâncărurile de trebuinţă cu voie bună. După îndelungate osteneli, înştiinţîndu-se de aceasta fraţii lui, Iziaslav şi Vladimir, abia l-au îndepărtat pe el de la acest lucru. Dar acest adevărat ascultător cu lacrimi a cerut să mai slujească fraţilor acolo încă un an. Şi aşa s-a ostenit în bucătărie trei ani, cu toată osârdia şi cucernicia. Citește mai mult
Sfântul Nazarie s-a născut la Roma din tată evreu şi din mamă creştină, al cărei nume era Perpetua, şi care a primit Sfântul Botez de la Sfântul Apostol Petru. Ajungând copilul în vârstă, a cugetat mult de care credinţă să ţină: de a tatălui, ori de a maicii sale? Şi s-a hotărât să fie următor credinţei sfintei sale maici, a cărei rugăciune mult i-a ajutat lui spre luminare. Copilul a fost botezat de episcopul locului, iar când a ajuns la vârsta cea desăvârşită, s-a făcut vrednic de bunătăţi desăvârşite, slujind Domnului cu tot dinadinsul nu numai pentru a sa mântuire, ci şi pentru a altora, îngrijindu-se a aduce pe cei necredincioşi la Hristos. Luînd de la părinţii săi partea de avere ce i se cuvenea, cu care îi era cu putinţă a face bine celor săraci, a plecat din Roma şi a mers în Mediolan şi acolo toată averea a întrebuinţat-o bine, făcând milostenii la săraci şi ajutând pe cei care pătimeau pentru Hristos. Pentru că atunci, fiind împărat Nero, era mare prigoană împotriva creştinilor şi mulţi, mărturisind pe Hristos, erau ţinuţi în lanţuri şi chinuiţi, iar Sfântul Nazarie, slujindu-le, îi întărea în credinţă şi îi îmbărbăta spre nevoinţă. Citește mai mult
Această cu adevărat mare şi vestită între femei, Cuvioasa şi pururea pomenita Parascheva s-a născut într-un sat al Traciei, numit şi din vechime şi acum Epivata. Părinţii fericitei erau de neam bun şi măriţi, înavuţiţi cu multe averi; mai mult însă îi mărea şi îi îmbogăţea dreapta credinţă în Dumnezeu şi vrednicia de a se numi creştini. Aceştia dar, aducând la lumină pe Cuvioasa, întâi au renăscut-o prin scăldătoarea cea dumnezeiască a Botezului, apoi, înaintând pe cale, o învăţară toată îmbunătăţirea şi aşezarea cea după Dumnezeu. După ce a trecut la al zecelea an, ades ea mergea cu mama sa la biserica Preacuratei Născătoare de Dumnezeu şi a auzit aceste dumnezeieşti binevestiri: "Cel ce voieşte să vină după mine, să se lepede de sine şi să ridice crucea sa şi să urmeze Mie". Citește mai mult
În zilele lui Gororan, împăratul perşilor, Veniamin, fiind diacon al Bisericii lui Dumnezeu şi pe mulţi perşi şi eleni întorcându-i la cunoştinţa şi credinţa în Dumnezeu, a fost pîrât înaintea împăratului ca un făcător de rele. Citește mai mult
Este de mare folos a pomeni pe cei care au pătimit pentru Hristos, căci însăşi aducerea aminte a chinurilor lor poate deştepta gândul nostru spre dumnezeiasca dragoste şi să-i dea aripi pentru săvîrşirea faptelor bune, ca şi noi să suferim măcar cu mintea acele pătimiri pe care ei le-au avut cu trupul pentru răsplătirile ce vor să fie. Dintre cei care aici şi-au săvîrşit muceniceştile nevoinţe sunt Carp şi Papil, stîlpii cei mari şi temeliile Bisericii, care s-au născut în patria cea slăvită, în cetatea Pergamului, din părinţi drept credincioşi şi prin viaţa lor îmbunătăţită au fericit pe cei ce i-au născut; pentru că ramura cea sfântă creşte din rădăcină sfântă, iar pomul cel bun face poame bune şi rîul cel curat pe izvor îl preamăreşte. Căci amândoi, şi Carp şi Papil, numai cu cele de nevoie îşi îndestulau trupul, lepădând toate cele ce erau de prisos în multe feluri şi chiar cu cele de nevoie atît de puţin se îndestulau, încât numai cu trupul se deosebeau de îngeri şi prin înfrânarea cea mare abia se vedeau a avea trup. Printr-o viaţă ca aceasta, suindu-se la culmea faptelor bune, s-au făcut vrednici să li se încredinţeze cârmuirea Bisericii. Carp, fiind ales episcop, propovăduia tainele dreptei credinţe celor ce erau în Tiatira. Iar Papil, cinstindu-se cu treapta diaconiei de către Carp şi cu chemarea sa asemănându-se întru ostenelile cele deopotrivă, îşi arăta sârguinţa. Vestea despre dânşii s-a dus în toate ţările cele ce erau acolo împrejur, precum este obiceiul, căci nu se poate ascunde fapta bună, ci întotdeauna vine întru arătare. Pentru aceasta mulţime de oameni alergau la dânşii şi ascultau învăţăturile lor cu osârdie şi se apropiau de dreapta credinţă. Însă nu se putea nicidecum să se odihnească diavolul care ura binele cel dintru început şi, văzându-le faptele acestea, nu s-a odihnit ci, când şi-a aflat slujitori aleşi ai răutăţii sale, i-a sfătuit să-i clevetească pe sfinţi la păgânul împărat Deciu, precum că nu se închină idolilor lor, ci îi blesteamă şi urmează credinţa creştinească. Iar Deciu, auzind acestea, s-a mâniat foarte tare şi a trimis în Asia pe Valerie, unul din sfetnicii săi, care era iubitor de idoli şi om cumplit de rău, căruia împăratul îi arăta toate tainele sale; şi, spunându-i ce aflase în legătură cu sfinţii, i-a dat stăpânire peste dânşii. Iar Valerie, luînd această poruncă, a plecat de grabă şi, sosind la locul unde erau sfinţii, a poruncit ca aceştia să aducă jertfă deşerţilor lui idoli. Porunca lui a străbătut îndată până la marginile ţării Tiatiriei. Citește mai mult
În vremea împărăţiei lui Diocleţian şi Maximilian, fiind în Tarsul Ciliciei judecător Numerie Maxim Antipatul, au fost prinşi trei creştini: Tarah, Prov şi Andronic în cetatea Pompeopoliei, care au fost duşi la judecată înaintea lui Antipatul. Şi privind spre dânşii Maxim Antipatul, l-a văzut pe Tarah bărbat bătrân şi cinstit şi a zis către dânsul: "Cum te numeşti? Căci pe tine se cade mai întâi a te întreba, ca pe cel mai bătrân dintre toţi". Citește mai mult
În cetatea Viritului locuia un creştin într-o casă, aproape de şcoala evreiască, şi avea o icoană pe care era zugrăvit chipul Domnului nostru Iisus Hristos. Iar după o vreme a vândut casa aceea şi a cumpărat altă casă, luîndu-şi toate lucrurile afară numai de icoana Domnului, care a rămas acolo. Citește mai mult
Fundația Împreună pentru Solidaritate Socială este o organizație neguvernamentală dedicată sprijinirii persoanelor defavorizate, cu accent pe comuna Săvinești din județul Neamț și alte comunități vulnerabile din zona de Nord-Est a țării noastre.
go top