Sfântul Efrem Sirul – 28 Ianuarie
„Acest soi de draci numai cu postul si cu rugăciunea poate fi înlăturat." (Marcu IX, 29)
Postul Toţi sfinţii şi martirii Bisericii s-au nevoit întru cele ale postului. Postul este abţinerea voită de la unele mâncăruri grele în vederea întăriri capacităţii sufleteşti şi pentru înţelegerea unui eveniment sau fapt din viaţa Mântoitorului şi a istoriei mântuirii noastre. Postul s-a practicat şi este practicat aproape în toate religiile sub o formă sau alta în funcţie de continentul şi ţara respectivilor postitori. Postul religios, în afara Sfintei Scripturi, este săvârşit din poruncă omenească sau din necesităţi fizice. Postul biblic este rânduit de oameni aleşi ai lui Dumnezeu în vederea înţelegerii poruncilor şi descoperirii lui Dumnezeu. De aceea postul are o origine divină, un obiectiv: omul şi un scop: înţelegerea acţiunilor Celui atotputernic în lume. Citește mai mult
- admin
- ianuarie 28, 2017
- 6:01 am

