În părţile Africii era un vameş, anume Petru, foarte nemilostiv, care niciodată nu miluia pe săraci, nici nu se mai gândea la moarte, nu mergea nici la bisericile lui Dumnezeu şi îşi astupa urechile sale de la cei care cereau milostenie. Iar bunul iubitor de oameni, Dumnezeu, Cel ce nu vrea moartea păcătosului, ci se îngrijeşte de mântuirea tuturor, şi cu judecăţile care ştie mântuieşte pe fiecare, Acela, şi cu Petru acesta a făcut după bunătatea sa, şi a mântuit pe el cu un chip ca acesta: Într-o vreme săracii şi scăpătaţii şezând la uliţe, începu a lăuda casele milostivitorilor, şi a se ruga lui Dumnezeu pentru dânşii, iar pe cei nemilostivi îi ocărau. Deci, a ajuns cuvântul şi până la acest Petru, căruia îi ziceau că este cu totul nemilostiv. Şi se întrebau unul pe altul dacă luat-a cineva cândva din casa lui Petru ceva milostenie, zicând toţi că nimeni n-a luat de la dânsul ceva. S-a sculat apoi un sărac şi a zis: "Ce-mi veţi da mie dacă eu voi merge acum şi voi scoate de la dânsul milostenie?" Şi făcură între dânşii rămăşag. Deci, mergând săracul, a stat la poarta casei lui Petru. Ieşind Petru din casă şi ducând slugile un catâr încărcat de pâine la casa vameşului, săracul, cel ce făcuse rămăşag cu tovarăşii săi, i s-a închinat lui şi a început a cere milostenie întradins, plângându-se. Iar el, neaflând piatră, a apucat o pâine şi a aruncat în cel sărac, l-a lovit în obraz şi s-a dus. Iar săracul, apucând pâinea, a mers la tovarăşii săi, zicându-le că din înseşi mâinile lui Petru a luat pâinea aceea. Şi a lăudat pe Dumnezeu că Petru vameşul este milostiv. Citește mai mult
