Tag: Pr. Petru Munteanu

Actiuni

Procesiune pentru viață, drumul spre credință

La Piatra Neamț a avut loc duminică, 23 martie 2014, evenimentul „Marșul pentru viață: Adopția, o alegere nobilă”, inițiat de Departamentul Pro Vita al Sectorului de Misiune, Statistică și Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor. Marşul pentru viaţă a fost organizat de Protopopiatul Piatra Neamț, Protopopiatul Roznov, Asociația Tineretul Ortodox Român, filiala Piatra Neamț, Asociația creștin ortodoxă ”Mama Olga” din Piatra Neamț și Fundația „Solidaritate și Speranță” – filiala Săvinești. Manifestarea a început în jurul prânzului cu un Te Deum, oficiată în Biserica „Sfântul Spiridon”, aflată în apropierea Spitalului Județean Neamț. …
Cultural - educative

Mănăstirea Sihăstria – Un colț de rai

Alături de marile mănăstiri din ţara noastră, schiturile şi sihăstriile au avut un rol important în trecutul istoric şi spiritual al Bisericii şi monahismului românesc. Schiturile şi sihăstriile din ţara noastră au creat uneori adevărate curente de înnoire duhovnicească în viaţa monahală. Schiturile conservau cel mai bine tradiţia, evlavia, râvna şi rânduiala nevoinţei monahale, faţă de marile mănăstiri care erau adesea expuse tulburărilor şi năvălirilor străine. Citește mai mult

Sănătate pentru toți

Beneficiile sucului de orz verde

Se prepară astfel: Se pune sămânţă de orz la înmuiat o zi, după care se seamănă. Când firul ajunge la 20-22 cm se recoltează și apoi se mărunţeşte prin maşina de tocat carne, iar apoi se usucă în centrifugă. În urma acestei operaţiuni rezultă un suc verde închis, cu gust uşor amărui, care se păstrează în sticle bine închise, la frigider.

Citește mai mult

Cateheză

Ce semnificaţii are candela?

Numele de candelă vine din limba greacă – Kandila sau din slavonă - Kadilo, care înseamnă lampă veghetoare. În afară de lumânări, în Sfintele Biserici ard şi luminile discrete ale candelelor, în care se pune untdelemn. Candela are aceeaşi însemnătate ca şi lumânările. Candelele sunt aprinse în altar şi în interiorul Bisericii. Citește mai mult

go top