8 ianuarie
În această lună, în ziua a opta, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Gheorghe Hozevitul. Citește mai mult
- admin
- ianuarie 8, 2019
- 9:48 am
În această lună, în ziua a opta, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Gheorghe Hozevitul. Citește mai mult
În aceasta lună, în ziua a șaptea, soborul Sfântului Prooroc Înaintemergătorului Botezătorului Ioan. Citește mai mult
Intrând în cetatea Nicomidiei, Diocleţian, împăratul roman cel asupritor al creştinilor, a pus în faţa poporului idoli şi a cerut tuturor să li se închine. Atunci episcopul Teopempt, cel tare de virtute, a ieşit înainte şi a zis cu cucernică îndrăzneală împăratului: — Nu aceştia sunt dumnezei, ci unul singur este Dumnezeu cel atotputernic, care a făcut cerul, pământul şi marea, precum şi toate ce se află într-însele. Citește mai mult
În această lună, în ziua a patra pomenirea Sfântului Sfinţitului Mucenic Vavila, arhiepiscopul Antiohiei celei mari, şi a celor împreună cu dânsul Sfinţii trei prunci, care prin sabie s-au săvârşit. Citește mai mult
Gordie era din Cesareea Capadociei, ostaş de seamă şi vrednic creştin. Pe vremea lui, împăratul Liciniu al Romei a pornit mare asuprire asupra creştinilor, ridicând mâna şi asupra Bisericii lui Christos. Poruncile de prigonire ale împăratului trebuiau să fie ascultate, căci într-altfel moartea păştea pe neascultător. Citește mai mult
Silvestru şi Timotei Sfântul Silvestru s-a născut la Roma — şi a fost ucenicul lui Chirin prezviterul. Iubitor fiind de străini, pe care îi primea adesea în casa sa, Silvestru a găzduit pe un preot, Timotei, venit la Roma din Antiohia, ca să propovăduiască evanghelia. Petrecând Timotei un an şi jumătate în casa lui Silvestru, multă credinţă i-a trecut, învăţându-l cele bune. Timotei, întorcând la Dumnezeu pe mulţi Romani, a fost prins de Tarciniu, eparhul cetăţii, care l-a schingiuit, tăindu-i capul. Silvestru i-a căutat sfântele lui moaşte şi i le-a îngropat cum se cuvenea. Eparhul, aflând, l-a chemat la sine şi cerându-i să jertfească idolilor, îl ameninţa cu munci grele. Citește mai mult
Anii de la început ai lui Vasile
Într-acea vreme trăia în Pont, ce se afla în Capadocia, un dascăl prea învăţat şi făcător de bine, Vasile. Drept măritor de Dumnezeu şi plin de osârdie, el avea pe Emilia soţie, întru toate cele bune asemănătoare lui. Cinci copii împodobiră traiul lor, patru fii şi o fiică. Petru, Vasile, Grigore, Navcratie şi Macrina se numeau ei. Citește mai mult