Să mai și râdem…
- admin
- iulie 20, 2015
- 9:11 pm
Când vorbim de comori ne gândim imediat la pietre preţioase sau sipeturi încărcate cu aur şi diamante. De prea puţine ori ne ducem cu gândul la cei care au însemnat ceva pentru noi, care ne-au schimbat cursul vieţii, ne-au luminat minţile sau ne-au mângâiat sufletele, când am fost la necaz. Citește mai mult
Bunăvoința dintre creștini în general Credincioșii sunt pietre vii în edificiul Bisericii (Ef. 2: 10,20-21), frați și surori în Hristos (Ef. 5: 1; Evr. 2: 11-13), prieteni ai Săi (In. 15: 13-15), și din iubire față de Dumnezeu se manifestă cu bunăvoință (Ef. 6: 7). Citește mai mult
Sfântul Efrem Sirul, în „Cuvântul pentru Vameş şi Fariseu”, spune printre altele: „Fă-ţi ţie două care, omule! Înjugă la unul dreptatea cu mândria şi la celălalt, smerenia cu păcatul, şi vei vedea că mâi înainte merge smereni cu păctul întru împărăţia cerurilor, decât fapta bună cu mândria”. Citește mai mult
A doua serie a Taberei de creaţie „Aripi de înger” – Ediţia a X-a, s-a desfăşurat la Săvineşti în perioada 29 iunie - 4 iulie. Activităţile, entuziasmul şi bucuria participanţilor au făcut şi din această tabără o perioadă memorabilă pentru fiecare copil, voluntar şi organizator. Citește mai mult
Stiri
Actiuni