Tag: Cristina Toma

Articole

Pâinea bună începe de la grâul măcinat!

Pâinea bună începe de la grâul măcinat! Omul călit de suferinţe, omul al cărui suflet a fost măcinat de dureri, umilinţe, neputinţe, nedreptăţi, omul care a ajuns să fie smerit, datorită acceptării crucii sale spirituale şi ducerii sale cu demnitate şi credinţă, fără cârtire, cu iubire de Dumnezeu şi semeni pune început bun în viaţa sa.
Conştientizează că suferinţele şi încercările îşi au rostul lor, conştientizează că prin acceptarea lor se apropie mai mult de Mântuitorul Hristos Care s-a lăsat răstignit, din iubire pentru întreaga lume. Încercările te fac mai puternic, mai credincios, mai smerit, mai iubitor de Dumnezeu şi semeni, mai înţelept, mai virtuos. Încercările te ajută să înveţi multe lecţii de viaţă, încercările te ajută să ai mai multă nădejde în mila şi grija lui Dumnezeu, încercările te ajută să îţi îmbogăţeşti duhovniceşte sufletul, încercările te ajută să evoluezi spiritual. Citește mai mult
Articole

Să-L căutăm pe Domnul, având model pe vameşul Zaheu

Să-L căutăm pe Domnul, având model pe vameşul Zaheu ,

„Omul care nu iubeşte nu înţelege nimic din lumea lucrurilor văzute şi ascunse. Graiul minunilor îi este cu desăvârşire închis. Acolo unde nu este dragoste nu este nici cunoştinţă adâncă. Este în firea omului să învingă prin dragoste. Dumnezeul întrupat ne-a dezvăluit lumea nouă, adevărul, viaţa şi puterea prin dragoste.” Ernest Bernea Citește mai mult
Articole

În viaţă şi călătoria e importantă, nu doar destinaţia

În viaţă şi călătoria e importantă, nu doar destinaţia

„Întâi dragostea. Dragostea care înfloreşte cireşul, care creşte copilul, care satură flămândul, care mângâie răstignitul, dragostea lui Dumnezeu pentru creaţia Sa. Aşa vine pacea, pacea desăvârşită, pacea raiului şi a vieţii veşnice. Pământul e uşor sub pasul tău, uşor ca arborul gândurilor pure, omule, lumina creşte şi înfloreşte pe buzele, pe ochii, pe cerul minunilor puse acolo de degetul lui Dumnezeu. Când ai pornit să fii om să ştii că dragostea e cea dintâi virtute, ea este semnul dezrobirilor. Cântecul tău se îneacă fără dragoste şi mâna ta bâlbâie. Caută sâmburele vieţii. E în tine!” – Ernest Bernea. Citește mai mult
faracategorie

Fiecare vede în jur după cum are inima

Fiecare vede în jur după cum are inima .

O vorbă din popor spune, că ochii sunt oglinda sufletului, aşadar, fiecare vede în jur după cum are inima. Omul cu inima ocean infinit de iubire de Dumnezeu şi semeni vede în jurul său frumuseţea întregii Creaţii. Pe toate le vede minunate şi Îi mulţumeşte Domnului pentru soare, pentru lună, pentru cer, pentru stele, pentru munţi, dealuri şi câmpii. Îi mulţumeşte pentru oamenii frumoşi cu care se intersectează pe drumul vieţii. Omul cu iubire în suflet vede doar diamantul dumnezeirii din fiecare semen, vede doar lumina din oameni, vede doar talanţii cu care sunt înzestraţi semenii lor, vede numai virtuţile acestora, nu greşelile, păcatele şi patimile lor. Nu judecă, nu bârfeşte, nu invidiază, nu se crede mai bun decât aproapele lui. Citește mai mult
Cateheză

Bun eşti Tu, Doamne! Îţi mulţumim pentru iubirea, mila şi purtarea Ta de grijă!

Bun eşti Tu, Doamne! Îţi mulţumim pentru iubirea, mila şi purtarea Ta de grijă!

S-a mai scurs încă un an din cununa vieţii noatre, a mai trecut un an cu bucuriile şi tristeţile sale, cu realizările şi neîmplinirile sale. A mai trecut încă un an în care unii au reuşit să se trezească măcar un pic din orbirea spirituală sau în care alţii au orbecăit în întunericul necredinţei, în întunericul mândriei şi orgoliilor de tot felul. A mai trecut un an în care unii au evoluat spiritual sau în care alţii s-au împotmolit în mocirla patimilor. A mai trecut un an în care ne-am hrănit sufletul cu bucurii duhovniceşti sau în care am avut doar grijă de trupul nostru, oferindu-i din belşug din hrana stricăcioasă a lumii în care trăim.

Citește mai mult
Cateheză

Dezamăgirile pot avea un rol benefic în viața noastră?

Dezamăgirile pot avea un rol benefic în viața noastră?

Oare există cineva care să nu fi trăit o dezamăgire pe drumul vieții sau care să nu fi provocat la rândul său o dezamăgire, cuiva? Cred cu tărie, că răspunsul la această întrebare e unul negativ. De ce cred acest lucru? Fiindcă nu cred că există o persoană care să nu aibă așteptări și așteptările sunt însoțite de multe ori și de dezamăgiri. Și mai cred, că nimeni nu a reușit să se ridice la înălțimea așteptărilor celor din jur, așadar, cu toții suntem atât ținta cât și sursa dezamăgirilor. Citește mai mult

Articole

Timpul este moneda vieţii noastre şi de noi depinde cum o vom cheltui

Timpul este moneda vieţii noastre şi de noi depinde cum o vom cheltui

„În această lume săracă și urâtă, toți cerșim câte ceva. Stăm la colțurile străzii cu sufletul făcut căuș și cerșim după puțină omenie, după puțină dragoste. Dar cel mai adesea sufletul se usucă sub privirile celor prea grăbiți și prea ocupați în mijlocul cărora ne ducem zilele. Pentru că... cel care nu va da, nu va primi niciodată.” (Nicolae Iorga)

Oferim mai mult timp din viaţa noastră pentru a ne îndeplini multe vise şi dorinţe ce ţin de partea materială a acestei lumi, în dauna părţii spirituale, în dauna sufletului nostru. Ne îmbogăţim material cheltuind aproape tot timpul nostru, dar nu ne facem timp să ne hrănim sufletul cu bucurii duhovniceşti.

Citește mai mult
Articole

Ați vrea să fiți măcar pentru o zi, îngeri de lumină și iubire?

Ați vrea să fiți măcar pentru o zi, îngeri de lumină și iubire? Oare există cineva care nu și-a dorit să fie înger, măcar pentru o zi? Nu știu câți semeni și-au dorit să fie îngeri, dar eu recunosc că mi-am imaginat de multe ori cum arată îngerii, prietenii noștri cerești, cum arată aripile lor diafane de culoarea purității, am dorit să vorbesc cu îngerii, ghizii noștri în călătoria pe drumul vieții, am dorit să simt atingerea suavă a aripilor îngerului meu păzitor și, da, recunosc am vrut de nenumărate ori să fiu măcar pentru o zi înger de lumină, cu aripi de iubire necondiționată. Am vrut sa fiu măcar pentru o zi un înger pământesc, cu inima sinceră și smerită, cu inima ocean infinit de iubire de Dumnezeu și semeni. Citește mai mult
go top